Litoral TV “Bani de liceu”

Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului continuă derularea Programului național "Bani de liceu". Elevii din familiile nevoiașe, al căror venit brut lunar pe membru de familie realizat în ultimele 3 luni este de maximum 150 de lei vor primi 180 de lei lună pe lună pentru a-și acoperi o parte din cheltuielile necesare anului şcolar.

“ În anul școlar 2013-2014, Ministerul Educației Naționale va continua programul “Bani de liceu”. Cererile pentru programul național de protecție socială se depun în perioada 15 septembrie - 1 octombrie la fiecare unitate de învățământ. Anchetele sociale și evaluarea eligibilității cererilor depuse se vor face în perioada 1-23 octombrie, iar rezultatele vor fi anunțate pe 28 octombrie.

Se pot depune contestații în perioada 28 octombrie- 2 noiembire. ” a declarant Cristina Ivan, purtător de cuvânt ISJ Constanța.
Sprijinul financiar prevăzut în cadrul programului “ Bani de liceu” se acordă doar pe durata școlii. La începutul anului trecut 2.792 de elevi din tot județul au beneficiat de sprijin financiar în valoare de 180 de lei. Ulterior, numărul beneficiarilor a scăzut cu peste 400 din cauza numărului mare de absenţe nemotivate.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Este oficial! Asociația Handbal Club Dobrogea Sud Constanța a intrat în insolvență! Câți bani a primit în ultimii ani de la Primăria Constanța (DOCUMENT)

07 May 2024 331

Tradiții pentru spor și sănătate în prima zi de Paște. Copiii se spală pe faţă în apa în care părinţii au pus un ou roşu şi bani

05 May 2024 1555

Un tip de pensie va dispărea de la 1 septembrie 2024. Care este aceasta?

04 May 2024 3468

Cererea de arestare, respinsă Trafic de cocaină la Constanța! Ce sume de bani cerea suspectul pentru drogurile comercializate (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 564

Horoscop pentru luna Mai, anul 2024. Cheful de distracții și aventuri este accentuat în prima parte a lunii pentru una dintre zodii

01 May 2024 523

Județul Constanța În prag de sărbătoare, 21 de copii ai comunei Cumpăna au primit daruri (Galerie FOTO)

30 Apr 2024 552

Percheziții Constanța Lucrător la o casă de schimb valutar, suspectat că și-ar fi însușit aproape de 200.000 lei

30 Apr 2024 493

Caz incredibil la Năvodari! Droguri cumpărate cu bani falși! Primele condamnări

29 Apr 2024 643

Bătrânii Constanței, celebrați de Primărie. Vor primi bani la domiciliu

29 Apr 2024 381

RAJA Constanța Casieriile, închise de 1 Mai și perioada sărbătorilor Pascale. Vezi cum poți plăti

29 Apr 2024 401

Anunț de ultimă oră al premierul Marcel Ciolacu despre salarii și pensii

26 Apr 2024 523

Horoscop pentru joi, 25 aprilie 2024. Tendința zilei este de refugiu in problemele celorlalți pentru unii nativi

25 Apr 2024 696

Mihai Lupu, despre refuzul consilierilor județeni de a vota retragerea CJC din Asociația de Dezvoltare Durabilă (VIDEO)

24 Apr 2024 729

DNA o trimite în judecată pe Nadia Florentina Racz, fost inspector șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor

23 Apr 2024 477

Ședință CJ Constanța Câți bani vor fi alocați pentru reabilitarea corpului C1 a Unității de Asistență Medico-Socială Agigea (DOCUMENT)

21 Apr 2024 478