AEP a lansat o dezbatere publică pentru modificarea şi elaborarea metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali

AEP a elaborat și a lansat în dezbatere publică proiectul de Hotărâre a Autorității Electorale Permanente privind modificarea și completarea Metodologiei de admitere în Corpul experţilor electorali, aprobată prin Hotărârea Autorităţii Electorale Permanente nr. 11/2015.

Prin proiectul de hotărâre se propune ca decizia Autorităţii Electorale Permanente privind admiterea în Corpul experţilor electorali a persoanei care îndeplineşte condiţiile legale să fie adoptată astfel:

a)            pe baza avizului favorabil emis de către compartimentul de specialitate competent din cadrul Autorităţii Electorale Permanente;
b)            pe baza propunerilor privind persoanele care au promovat examenul, formulate de către compartimentul de specialitate competent din cadrul Autorităţii Electorale Permanente;
c)            pe baza propunerilor formulate de Ministerul Afacerilor Externe privind persoanele care vor face parte din corpul experților electorali din străinătate.

Persoanele propuse de Ministerul Afacerilor Externe vor întocmi câte o declaraţie  referitoare la îndeplinirea condițiilor legale, precum și luarea la cunoștință a atribuțiilor care le revin în calitate de președinte al biroului electoral al secției de votare din străinătate sau operator de calculator, în cazul în care vor fi desemnate.

Proiectul de hotărâre a fost publicat în data de 01.09.2016 pe site-ul www.roaep.ro, la secțiunea „Legislație electorală – În dezbatere publică” și poate fi consultat accesând linkul http://www.roaep.ro/legislatie/in-dezbatere-publica/

Observațiile și propunerile legate de acest proiect de hotărâre a Autorității Electorale Permanente pot fi transmise la adresa de e-mail office@roaep.ro, până la data de 07.09.2016.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 453

S-a constituit oficial Biroul Electoral Central. Partidele au desemnat avocați cunoscuți în BEC

16 Mar 2024 695

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat Ghidul de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor (DOCUMENT)

15 Mar 2024 512

Preşedintele AEP, Toni Greblă Pentru alegerile din data de 9 iunie, europarlamentare şi locale, va exista o singură infrastructură electorală (VIDEO)

08 Mar 2024 764

„Alegerile trebuie să fie organizate impecabil“ Conducerea AEP, întâlnire cu instituţiile implicate în organizarea alegerilor europarlamentare din 9 iunie

19 Jan 2024 724

UPDATE Un consilier parlamentar din cadrul AEP Constanța a demisionat. Ce a scris in demisia trimisa lui Toni Greblă (document)

19 Sep 2023 2166

Delegație a liderilor USR din regiune, din care face parte și Stelian Ion, la Întâlnirea Regională – Regiunea 2 Sud-Est a PMP (FOTO)

08 Jul 2023 1217

AEP a decis plata subvenției către PMP. Cum a reacționat Eugen Tomac?

05 Jul 2023 1135

Ce subvenții au primit partidele politice în luna mai 2023?

04 Jun 2023 1182

Excepție fac contribuțiile din campaniile electorale PSD vrea ca partidele politice să publice în Monitorul Oficial şi să comunice AEP veniturile totale din cotizaţii și donații

17 Apr 2023 1409

Toni Greblă este noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

28 Mar 2023 1172

Câți cetăţeni cu drept de vot mai sunt înscriși în Registrul electoral ?

05 Jan 2023 1418

A murit primul președinte al AEP, Octavian Opriș

28 Sep 2022 1430

Partidul Makedonarmânilor se judecă la Constanța cu Autoritatea Electorală Permanentă

13 Apr 2022 2108

Semnăturile depuse pentru organizarea referendumului de demitere a primarului din Agigea validate de AEP și Direcția de Evidență a Persoanei

13 Jan 2022 6294