Excepție fac contribuțiile din campaniile electorale PSD vrea ca partidele politice să publice în Monitorul Oficial şi să comunice AEP veniturile totale din cotizaţii și donații

  • Potrivit proiectului de modificare şi completare a Legii 334/2006, Autoritatea Electorală Permanentă va publica pe pagina de internet informaţiile comunicate, până la data de 30 iunie a anului în care se face comunicarea
  • Donaţiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, în timp de donaţiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 300 de salarii de bază minime brute pe ţară
  • Donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte trei salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare
  • Contribuţiile pentru campania electorală au statut de afectaţiune socială şi nu sunt supuse executării, mai stipulează proiectul de lege
  • Proiectul legislativ mai stabileşte şi tipurile de materiale care pot fi folosite în campania electorală
  • Se propune, de asemenea, posiblitatea desemnării unui director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în persoana unui reprezentant al AEP cu o vechime de cel puţin 10 ani într-o funcţie publică
  • Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, însă Camera Deputaţilor este for decizional

O propunere legislativă depusă la Parlament de grupul PSD prevede ca partidele politice să aibă obligaţia de a publica în Monitorul Oficial şi de a comunica Autorităţii Electorale Permanente (AEP), până la 31 mai a anului următor, veniturile totale din cotizaţii obţinute în anul fiscal precedent, precum şi lista membrilor de partid care au depus în perioada menţionată cotizaţii cu o valoare totală mai mare de trei salarii de bază minime brute pe ţară.
Potrivit proiectului de modificare şi completare a Legii 334/2006, Autoritatea Electorală Permanentă va publica pe pagina de internet informaţiile comunicate, până la data de 30 iunie a anului în care se face comunicarea.

Donaţiile primite de la o persoană fizică într-un an pot fi de până la 100 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv, în timp ce donaţiile primite de la o persoană juridică într-un an pot fi de până la 300 de salarii de bază minime brute pe ţară, la valoarea existentă la data de 1 ianuarie a anului respectiv, se mai arată în proiect.

Donaţiile în bani a căror valoare depăşeşte trei salarii de bază minime brute pe ţară se vor efectua numai prin conturi bancare.

Partidele politice pot încheia contracte de împrumut, de la persoane fizice sau juridice, în condiţiile prezentei legi, având ca obiect sume de bani, în contract prevăzându-se modul şi termenul de restituire a acestora.
De asemenea, potrivit documentului, partidele pot încheia contracte de împrumut de folosinţă având ca obiect doar bunuri imobile cu destinaţia de sedii.

Contribuţiile pentru campania electorală au statut de afectaţiune socială şi nu sunt supuse executării, mai stipulează proiectul de lege.


Proiectul legislativ mai stabileşte şi tipurile de materiale care pot fi folosite în campania electorală: afişe cu înălţimea de cel mult 500 mm şi lăţimea de cel mult 350 mm; materiale de propagandă electorală audio sau video, difuzate de mass-media audiovizuală; publicitate în presa scrisă; materiale de propagandă electorală online; broşuri, pliante şi alte materiale tipărite din aceeaşi categorie.

Se propune, de asemenea, posiblitatea desemnării unui director general al Departamentului de control al finanţării partidelor politice şi a campaniilor electorale în persoana unui reprezentant al AEP cu o vechime de cel puţin 10 ani într-o funcţie publică, cu studii superioare în domeniul ştiinţelor economice sau juridice şi care a promovat un examen sau concurs pentru ocuparea acestei funcţii.

Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, însă Camera Deputaţilor este for decizional.



PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.




 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

CCR a amânat decizia USR și Forța Dreptei au depus sesizare pe ordonanţa privind transporturile rutiere

24 Apr 2024 397

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Ce planuri are pentru județul Constanța? (VIDEO)

24 Apr 2024 685

ZIUA LIVE Mohammad Murad, candidatul AUR la Consiliul Județean Constanța. Cum dorește să câștige cursa electorală?

23 Apr 2024 680

ZIUA LIVE Mihai Vîlcu, candidatul USR la Primăria Comunei Ghindărești - „Am intrat în politică, USR era singura soluție pentru mine” (GALERIE FOTO+VIDEO)

19 Apr 2024 554

ZIUA LIVE Pe cine va vota Claudiu Palaz ca primar al Constanței? (VIDEO)

16 Apr 2024 582

ZIUA LIVE Despre maturitate politică. Claudiu Palaz explică de ce candidează la președinția Consiliului Județean Constanța!

15 Apr 2024 590

Expert Forum susţine că BEC ar trebui să publice alături de lista de candidaturi propusă şi numărul de semnături declarat de către partidul politic sau candidatul independent!

15 Apr 2024 442

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 458

Fostul senator Gigi Chiru, din Constanța, declarații după achitarea definitivă – „S-a făcut dreptate!“

12 Apr 2024 566

Comisia pentru buget-finanţe a Camerei Deputaţilor va lucra online până la finalul actualei sesiuni parlamentare

11 Apr 2024 402

Dumitru Bădrăgan a plecat din AUR și a preluat conducerea organizației PER Constanța. Cu cine va face tandem în alegerile locale?

11 Apr 2024 879

Fostul deputat Eduard Martin a revenit în PSD, partidul în care a regăsit „echilibrul doctrinar"

10 Apr 2024 995

Sondaj de opinie Dacă mâine ar avea loc alegerile, ați merge la vot?

07 Apr 2024 971

Președintele PSD, Marcel Ciolacu „Nu ştiu dacă voi candida pentru funcţia de preşedinte al României“

05 Apr 2024 575

Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța In memoriam Șerban Papacostea, reputatul academician care a fost deținut politic la Canal

05 Apr 2024 749