Ce contribuţii au declarat competitorii electorali, partidele politice şi candidaţii independenţi în campania electorală pentru alegerile parlamentare (documente)

Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) informează că mandatarii financiari ai competitorilor electorali participanţi la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 au declarat şi înregistrat la AEP contribuţii pentru campania electorală în valoare totală de 32.731.386,41 de lei.

Potrivit legislaţiei în vigoare, contribuţiile candidaţilor pentru campania electorală pot fi folosite numai după data declarării acestora la Autoritatea Electorală Permanentă. Cele mai mari sume declarate aparţin şi celor mai mari formaţiuni politice: PSD - 11,25 de milioane de lei şi PNL - 10,62 de milioane de lei. Pe locul trei se situează PRU, cu 2,8 milioane de lei, apoi PMP, cu 2,52 de milioane de lei, urmat de ALDE, cu 2,38 de milioane de lei. Restul formaţiunilor nu au depăşit suma de 2 milioane de lei în contribuţii.

În ceea ce îi priveşte pe candidaţii independenţi de la Constanţa, Gheorghe Dinu, candidat la un post de deputat, a contribuit cu 24.000 de lei la campanie, iar Corneliu Moth, care candidează pentru un post în Senat, cu suma de 20.150 de lei.
 
Notă: În Anexa nr. 1 găsiţi valoarea contribuţiilor pentru campania electorală înregistrate de mandatarii financiari ai partidelor politice, alianţelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, înregistrate la sediul central al AEP până la data de 1 decembrie 2016.
În Anexa nr. 2 găsiţi valoarea contribuţiilor pentru campania electorală declarate şi înregistrate la sediul central al AEP, până la data de 1 decembrie 2016, de către mandatarii financiari ai candidaţilor independenţi.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Au cerut demisia lui Greblă Opoziția a reacționat după incidentul de securitate cibernetică produs în cadrul AEP

14 Apr 2024 455

S-a constituit oficial Biroul Electoral Central. Partidele au desemnat avocați cunoscuți în BEC

16 Mar 2024 697

Autoritatea Electorală Permanentă a publicat Ghidul de prevenire şi combatere a acţiunilor de dezinformare a alegătorilor (DOCUMENT)

15 Mar 2024 514

Preşedintele AEP, Toni Greblă Pentru alegerile din data de 9 iunie, europarlamentare şi locale, va exista o singură infrastructură electorală (VIDEO)

08 Mar 2024 764

„Alegerile trebuie să fie organizate impecabil“ Conducerea AEP, întâlnire cu instituţiile implicate în organizarea alegerilor europarlamentare din 9 iunie

19 Jan 2024 724

UPDATE Un consilier parlamentar din cadrul AEP Constanța a demisionat. Ce a scris in demisia trimisa lui Toni Greblă (document)

19 Sep 2023 2171

Delegație a liderilor USR din regiune, din care face parte și Stelian Ion, la Întâlnirea Regională – Regiunea 2 Sud-Est a PMP (FOTO)

08 Jul 2023 1217

AEP a decis plata subvenției către PMP. Cum a reacționat Eugen Tomac?

05 Jul 2023 1135

Ce subvenții au primit partidele politice în luna mai 2023?

04 Jun 2023 1182

Excepție fac contribuțiile din campaniile electorale PSD vrea ca partidele politice să publice în Monitorul Oficial şi să comunice AEP veniturile totale din cotizaţii și donații

17 Apr 2023 1409

Toni Greblă este noul preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente

28 Mar 2023 1172

Câți cetăţeni cu drept de vot mai sunt înscriși în Registrul electoral ?

05 Jan 2023 1419

A murit primul președinte al AEP, Octavian Opriș

28 Sep 2022 1430

Partidul Makedonarmânilor se judecă la Constanța cu Autoritatea Electorală Permanentă

13 Apr 2022 2108

Semnăturile depuse pentru organizarea referendumului de demitere a primarului din Agigea validate de AEP și Direcția de Evidență a Persoanei

13 Jan 2022 6295