Decizie BEC Pragul electoral este îndeplinit când competitorul electoral a obţinut 5% din voturile valabil exprimate

Biroul Electoral Central (BEC) a adoptat o nouă decizie în vederea pregătirii scrutinului parlamentar din 11 decembrie. Pragul electoral reprezintă numărul minim necesar de voturi valabil exprimate pentru reprezentarea parlamentară, şi anume 5% din totalul voturilor valabil exprimate la nivel naţional sau 20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali.
 
Condiţia de prag electoral se consideră îndeplinită dacă pentru o singură Cameră a Parlamentului competitorul electoral a obţinut 5% din voturile valabil exprimate la nivel naţional. În acest caz, respectivul competitor va primi mandate doar în acea Cameră a Parlamentului, precizează BEC. Aceste prevederi nu se aplică organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au depus candidaturi la nivel naţional.

Potrivit Legii nr. 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, BEC stabileşte, după încheierea procesului de votare şi primirea proceselor-verbale, formaţiunile care îndeplinesc pragul electoral, separat pentru Senat şi Camera Deputaţilor.

Conform BEC, prin „20% din totalul voturilor valabil exprimate în cel puţin patru circumscripţii electorale pentru toţi competitorii electorali” se înţelege că, pentru a îndeplini condiţia de prag electoral, un competitor trebuie să obţină câte 20% dintre voturile valabil exprimate în fiecare dintre cele patru circumscripţii electorale.

Totodată, BEC aminteşte că numărul de mandate - de senatori şi de deputaţi în fiecare circumscripţie electorală - prevăzut de lege nu poate fi depăşit. BEC mai aduce unele precizări în privinţa repartizării numărului de mandate în circumscripţiile electorale, în anumite situaţii, precum şi în situaţia decesului unui candidat.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

#alegeriparlamentare2020 Cum se calculează pragul electoral la scrutinul de astăzi?

06 Dec 2020 2185

Evoluţia sistemului de vot în România La alegerile din 30 noiembrie 2008 s-a schimbat sistemul de vot

10 Dec 2016 1732

Prag electoral alternativ Cum şi cui se redistribuie voturile date partidelor care nu vor intra în Parlament

08 Dec 2016 4576

Editorial În prag de campanie electorală, deputaţii cresc salariile medicilor şi ale profesorilor

02 Nov 2016 2637

Şedinţa CLM Constanţa, „câmp de luptă“ PSD - PNL Făgădău - „Voi relua aceste proiecte ori de câte ori va fi nevoie“ (galerie foto)

01 Nov 2016 2762

În prag de campanie electorală Programul „Respect”, reevaluat în şedinţa Consiliului Local (document)

31 Oct 2016 2100

Măsură cu iz electoral? Consiliul Local Constanţa a stabilit regulamentul pentru acordarea tichetelor sociale (document)

01 Apr 2016 2579

Eliza Samara, premiată de CLM Făgădău promite că investiţiile în sport vor continua (document)

31 Mar 2016 2415

Consilierii trebuie să voteze reactualizarea devizelor generale Locuinţele sociale de pe strada Zmeurei, din nou în atenţia CJC (documente)

28 Mar 2016 2572

Legea alegerilor parlamentare pe liste, promulgată de Iohannis

20 Jul 2015 1582

Stiripesurse.ro Călin Popescu Tăriceanu a rămas fără partid!

12 Oct 2014 3075

Aprobată în prag de campanie electorală Ministerul lui Dragnea şi primarii, motivaţi prin rectificare bugetară?!?

02 Oct 2014 3654

Comunicat de presă - PD - 28.08.2014

28 Sep 2014 1187

În prag electoral, mai multe pachete cu alimente Radu Mazăre - „Nu mănânc pui injectaţi! Sub nicio formă“

27 Sep 2014 3241

Campania electorală întreţinută de Dragnea cu bani europeni? (video)

15 Sep 2014 1694