Sondaje de opinie

Cititorii au răspuns la sondajul de opinie Da! Sensurile giratorii fluidizează circulaţia. Unde mai sunt necesare, în Constanţa, altele noi?

La începutul săptămânii trecute, ZIUA de Constanţa lansa, pentru cititori, sondajul de opinie cu întrebarea „Consideraţi că sensurile giratorii din municipiul Constanţa fluidizează circulaţia?“, pornind de la unele comentarii care au avut la bază marile probleme pe care acestea le creează în municipiu, dar nu numai.
 
Spuneam atunci că noul director general interimar al SC Confort Urban SRL, Constantin Florian Andrei, declarase, pentru ZIUA de Constanţa, că, în acest moment, în administrarea societăţii sunt 39 de sensuri giratorii. „Şapte dintre acestea se află în Mamaia, iar 32 în municipiul Constanţa“, a mai precizat, pentru cotidianul ZIUA de Constanţa, Constantin Florian Andrei. Iar la acestea se adaugă şi sensurile giratorii investiţii private prin care se face intrarea în anumite cartiere rezidenţiale şi centre comerciale.
 
Pornind de la această idee, v-am solicitat să comentaţi unde credeţi că ar mai fi nevoie de sensuri giratorii noi, unde credeţi că nu erau necesare cele existent, care credeţi că este cel mai periculos pentru circulaţie, unde credeţi că sunt cele mai dese evenimente rutiere din cauza poziţionării incorecte etc.
 
La sondaj au participat circa 600 de cititori, dintre care 55% au apreciat că sensurile giratorii fluidizează circulaţia, iar ceilalţi 45% sunt de părere că o încurcă.
 
Sondajul s-a încheiat pe 2 aprilie 2017.
 
Totodată, unul dintre cititorii noştri apreciază că mai bine ar fi făcute pătrate, în timp ce alţii susţin că şoferii nu respectă banda de mers. Au fost şi intervenţii prin care au spus că, desigur, sensurile giratorii fluidizează circulaţia, dar, în acelaşi timp, mulţi consideră că o încurcă.
 
Unul dintre cititori ne-a explicat că şoferii „transpiră când ajung în sensurile giratorii, îi trec toate fluidele, că nu ştiu ce rapandulă se opreşte, fiindcă nu ştiu cine are prioritate“.

Ce mai spun cititorii:

- „Urgent un giratoriu pe Brătianu între Cora şi semaforul de la Gară! Până şi ambulanţa taie linia continuă! S-au întâmplat zeci de accidente la acea trecere de pietoni de la Sabroso!“
 
- „La intersecţia dintre strada Cumpenei cu Spiru Haret, în dreptul bisericii, este absolut necesar, dacă nu obligatoriu, un sens giratoriu! Ieşirea din cartierul Medeea la stânga pe strada Cumpenei reprezintă o aventură pentru fiecare participant la trafic, de altfel, fiind şi singura ieşire posibilă din cartier cu viraj stânga pe Cumpenei fără să treci peste linia continuă.“
 
„Vă rugăm, reintroduceţi semafoare! Unii şoferi sunt bâtă, habar nu au ce să facă atunci când întâlnesc un sens şi blochează traficul grav, mai ales vara. Pe Aurel Vlaicu, în zona Maritimo, sunt cinci sensuri pe 600 de metri.“
 
„Multe dintre sensurile giratorii fluidizează circulaţia, dar sunt unele care mai mult încurcă, aşa cum este cel de pe Soveja, de la City Park.“
 
- „Cred că ar fi necesar un sens giratoriu şi la intersecţia bulevardul Alexandru Lăpuşneanu cu strada B.P. Hasdeu.“
 
„La intersecţia străzii Caraiman cu Mangaliei este vital un sens giratoriu, se mai poate monta unul la Delfinariu, în intersecţie, unde circulaţia este cruntă.“
 
„Este necesar sens giratoriu la intersecţia străzii Caraiman cu şoseaua Mangaliei.“
 
 
 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Locuitorii din Palazu - Boreal solicită un nou sens giratoriu. Iată ce spune directorul Confort Urban SRL!

05 May 2017 447

„Cele mai ieftine şi mai oribile decoraţiuni“ Majoritatea constănţenilor respondenţi, nemulţumiţi de felul în care a arătat municipiul de sărbătorile pascale

24 Apr 2017 2855

Sondaj de opinie Sunteţi mulţumiţi de felul în care a arătat municipiul Constanţa de sărbătorile pascale?

19 Apr 2017 4075

Sondaj de opinie Consideraţi că sensurile giratorii din municipiul Constanţa fluidizează circulaţia?

27 Mar 2017 5721

Constanţa, oraşul sensurilor giratorii. Ştiţi câte sunt? (galerie foto)

22 Mar 2017 1579

Constanța. Sensul giratoriu, intens circulat, cu asfalt nepeticit. La capăt are o râpă. Unde mai cade câte o mașină (galerie foto)

14 Nov 2016 14208

Sondaj de opinie Şase din zece constănţeni cred că este necesară amenajarea de noi sensuri giratorii în Constanţa

23 May 2016 1226

Sondaj de opinie Consideraţi că este utilă şi necesară amenajarea de noi sensuri giratorii în municipiul Constanţa?

16 May 2016 2862

Sensurile giratorii din Constanţa au fost înfrumuseţate

26 Apr 2016 602

Un nou sens giratoriu în Ovidiu (galerie foto+video)

25 Apr 2016 950

Mai multe sensuri giratorii din Constanţa, decorate cu ouă de Paşte (galerie foto+video)

21 Apr 2016 2321

Sensuri giratorii noi în Constanţa. Unde vor fi amplasate (galerie foto)

19 Apr 2016 2359

Revista presei locale

14 Apr 2016 1801

Un nou sens giratoriu în Constanţa (galerie foto+video)

12 Apr 2016 4118

Intră în lucru două sensuri giratorii în una din cele mai aglomerate intersecții din Constanța. Cine le face

26 Feb 2016 5812

Colaborare instituţională Schimbări în oraşul Ovidiu

07 Sep 2015 990

Video Exclusiv Drumul Constanța – Năvodari, prezentat altfel (video)

18 Aug 2015 1497

La intervenţia Primăriei Năvodari Sensuri giratorii reduse, pe bulevardul Mamaia Nord

18 Aug 2015 1305

Două noi sensuri giratorii Extinderea mall-ului construit de NEPI aduce modificări majore traficului constănțean

02 Jul 2015 2726

Sens giratoriu provizoriu, amplasat într-o intersecție importantă din Constanța (galerie foto)

21 Apr 2015 1304

Zece sensuri giratorii noi în Constanța

21 Jan 2015 874

Revista presei locale

14 Jan 2015 944

Sensuri giratorii noi în Constanța

13 Jan 2015 2058

Sensuri giratorii, pistă pentru biciclişti şi panouri fotovoltaice Drumul dintre Ovidiu şi Năvodari, reabilitat cu bani europeni

03 Dec 2014 2359

Va fi unul dintre cele mai moderne drumuri din judeţ Primăria Năvodari a demarat proiectul de reabilitare a şoselei Năvodari-Ovidiu

02 Dec 2014 2177

Drum între Constanța și Năvodari

29 Jul 2014 940

Revista presei locale

25 Feb 2014 1261

Revista presei locale

28 Nov 2013 1520

Litoral TV Constanța, „capitala” sensurilor giratorii

19 Sep 2013 1335

Imaginea zilei de la Poliţia Rutieră Constanţa

19 Apr 2013 1512

Aurel Vlaicu, bulevardul frânelor Primăria vrea patru sensuri giratorii în doi kilometri

08 Aug 2012 2099

Ce-i aşteaptă pe turiştiConstanţa sensurilor giratorii

26 Jun 2012 1633

Au fost finalizate alte două sensuri giratorii

17 May 2012 826

Subtraversarea din zona Carrefour, gata într-o lună (Galerie foto)

10 Apr 2012 1769

Până la începutul lunii iulie Nouă sensuri giratorii vor fi realizate în Constanţa

28 Mar 2012 1566

Vor fi construite alte cinci sensuri giratorii

23 Feb 2012 2541

Alte sensuri giratorii

22 Dec 2011 970

Acestea sunt toate sensurile giratorii din municipiu Care sunt eficiente şi care nu?

19 Oct 2011 2120

Încă trei sensuri giratorii până la finele anului

11 Oct 2011 2568

Răsar alte sensuri giratorii în oraş. Află unde se mai construieşte unul şi cui serveşte (galerie foto)

01 Oct 2011 2175

Alte trei intersecţii vor avea sensuri giratorii

08 Sep 2011 1347

Constanţa, oraşul cu 13 sensuri giratorii. Şi vor mai fi

06 Sep 2011 1346

Liderul de Opinie600 locuri de parcare pe bulevardul Aurel Vlaicu

07 Jun 2011 546

“Drumul Mamaia - Năvodari se va transforma într-un adevărat bulevard”

16 May 2011 689

Se fac două sensuri giratorii

04 Oct 2010 1286

Asfaltarea a nouă străzi din Techirghiol şi amenajarea a două sensuri giratorii, la final

01 Oct 2010 1118

Noi sensuri giratorii, in judetul Constanta

13 Jun 2010 1637

Valu lui Traian ar putea avea sensuri giratorii

06 Mar 2010 743

Seful Politiei Rutiere Mangalia „Nu intervin pentru nimeni"

25 Nov 2009 4868

Municipiul ia teren pentru parcari de la Judet

10 Nov 2009 818