Profesorii au mutat-o disciplinar la o altă clasă Cei mai mulţi cititori consideră că eleva de la "Eminescu" nu trebuia sancţionată

Zilele trecute, conducerea Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" din Constanţa a aflat că o elevă din clasa a XI-a a postat poze indecente pe un site de videochat. 
Ulterior, profesorii de la clasă au fost convocaţi în şedinţă şi au stabilit şi sancţiunile: mutarea disciplinară a elevei la o altă clasă şi scăderea notei la purtare cu două puncte. "Decizia a fost luată în baza articolelor 153 şi 157 din Regulamentul de funcţionare a unităţilor din învăţământul preuniversitar", a menţionat consilierul de imagine al unităţii şcolare, Bianca Ibadula. Cu toate că eleva a explicat că doar a avut intenţia de a face videochat, dar că apoi s-a răzgândit, profesorii susţin că aceasta a adus un prejudiciu de imagine instituţiei de învăţământ. De altfel, astăzi, Consiliul Profesoral urmează să valideze propunerea cadrelor didactice de la clasa unde învaţă eleva.
 
Înainte de a afla decizia profesorilor în cazul prezentat, cotidianul ZIUA de Constanţa a lansat un sondaj de opinie cu următoarea întrebare: "Credeţi că eleva de la Colegiul Naţional care a vrut să facă videochat trebuie  sancţionată?" Dintre cele aproape 200 de persoane care au răspuns în mai puţin de 24 de ore sondajului nostru, 70% au considerat că fata nu ar trebui pedepsită de profesori. Doar 30% au considerat de cuviinţă că fapta sa trebuie cumva sancţionată.
 
Pentru că astăzi suntem în măsură să vă oferim alte informaţii cu privire la subiectul prezentat, vă invităm să vă exprimaţi punctul de vedere cu privire la măsurile adoptate de Consiliul Profesoral în acest caz, răspunzând la întrebarea:
 
Sondaj de opinie: 
Credeţi că este corectă decizia de sancţionare a elevei care a apărut pe un site de videochat?

 

Credeţi că este corectă decizia de sancţionare a elevei de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu" ce a apărut pe un site de videochat?

DA
NU

Sondajul s-a încheiat pe data de 11.05.2015

Citiţi şi

Sondaj de opinie: Credeţi că eleva de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ care a vrut să facă videochat trebuie sancţionată?

Profesorii nu o mai vor: Eleva de la "Mihai Eminescu", "vedetă" pe un site erotic, ar putea fi mutată la un alt liceu
 
Scandal sexual: Cum a ales o elevă de la Colegiul "Mihai Eminescu" să facă bani din videochat

O elevă de la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu", vedetă pe un site erotic

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj de opinie 48 la sută dintre respondenţi, de acord cu sancţiunea aplicată elevei care a apărut pe un site de videochat

18 May 2015 2260

Nota scăzută la purtare şi consiliere psihologică Eleva de la „Mihai Eminescu“ care a apărut pe un site de videochat a fost sancţionată

12 May 2015 2635

Sondaj de opinie Credeţi că este corectă decizia de sancţionare a elevei care a apărut pe un site de videochat?

12 May 2015 2869

Eleva de la Colegiul „Mihai Eminescu“, acuzată că a făcut videochat, mutată disciplinar într-o altă clasă

11 May 2015 2497

Sondaj de opinie Credeţi că eleva de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“ care a vrut să facă videochat trebuie sancţionată?

11 May 2015 2484

Profesorii nu o mai vor Eleva de la „Mihai Eminescu“, „vedetă“ pe un site erotic, ar putea fi mutată la un alt liceu

09 May 2015 3823

Scandal sexual Cum a ales o elevă de la Colegiul „Mihai Eminescu“ să facă bani din videochat

08 May 2015 5713

O elevă de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu“, vedetă pe un site erotic

07 May 2015 4210