25 de ani de la explozia de la Cernobîl

În noaptea de luni spre marţi s-au împlinit exact 25 de ani de la explozia reactorului nuclear de la Cernobîl, anunţă Antena3. Ceremoniile de comemorare au loc într-un moment în care noul accident de la Fukushima a sporit îngrijorarea faţă de riscul folosirii energiei nucleare. Sute de oameni s-au adunat, exact la ora catastrofei de acum 25 de ani, într-un orăşel situat la 40 de kilometri de Cernobîl. Localitatea a fost construită în grabă pentru a adăposti populaţia evacuată din zona centralei. Supravieţuitorii şi-au omagiat colegii dispăruţi în accident. O ceremonie mai amplă va avea loc marţi chiar la Cernobîl, cu participarea preşedintelui rus Dmitri Medvedev şi a patriarhului Rusiei. Luni, Medvedev i-a decorat pe câţiva dintre cei care şi-au riscat viaţa în încercările disperate de a elimina urmările accidentului. El a criticat, indirect, autorităţile sovietice din 1986 pentru că au încercat să ascundă adevărul despre catastrofă. În total, peste 600.000 de oameni au participat la lucrările de "lichidare" a urmărilor accidentului. Sute de mii au murit sau au rămas invalizi din cauza radiaţiilor. Zona centralei a fost evacuată, dar unii localnici au revenit, mai târziu, la casele lor, deoarece, în ciuda pericolului, nu se simt bine nicăieri în altă parte. Catastrofa de la Cernobîl a fost comemorată, în diferite ţări ale lumii, şi prin manifestaţii ale ecologiştilor care au cerut să se renunţe cu totul la energia nucleară.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 493

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 497

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 528

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 892

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 568

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 494

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 379

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 478

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 786

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 512

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 468

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 440

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 531

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 525

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 567