A lovit intenţionat cu oglinda autoturismului său o persoană

În cursul zilei de ieri, procurorii din cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a inculpatului Ranciu Neculai.
 
În cauză există suspiciunea rezonabilă că, la data de 16.06.2015, inculpatul Ranciu Neculai, prin ameninţări şi acte de intimidare, a încercat să determine o persoană vătămată,  parte într-un dosar penal înregistrat la  DIICOT – Biroul Teritorial Tulcea, în care se efectuează cercetări faţă de Budi Rua Doru, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, să-şi schimbe declaraţiile date în faţa organelor de urmărire penală, în favoarea acestuia.
 
Totodată, la data de 13.04.2016, inculpatul Ranciu Neculai s-a deplasat la domiciliul unui martor care fusese citat în vederea audierii spunându-i că are cunoştinţă despre faptul că a fost chemat în faţa organelor de urmărire penală pentru a da declaraţii şi să aibă grijă, sugerându-i că Budi Rua Doru este nevinovat. La data de 14.04.2016, a dat o declaraţie în calitate de martor în  acest dosar, pe care la data de 16.05.2016 a retras-o întrucât nu corespundea adevărului.
 
La data de 17.05.2016, în trafic, inculpatul Ranciu Neculai a lovit intenţionat cu oglinda autoturismului său o persoană, deoarece aceasta a dat declaraţii în calitate de martor în două dosare ale DIICOT- Biroul Teritorial Tulcea.
 
Prin încheierea din data de 19.05.2016, Tribunalul Tulcea a luat faţă de inculpat măsura preventivă a arestului la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Procurorii Bodean Andrei și Conortos Constantin părăsesc de azi DNA Constanța! Iată unde își vor continua activitatea cei doi magistrați

06 May 2024 338

Constanța Bărbat, prins cu droguri în flagrant delict la un festival din Mamaia

06 May 2024 259

Oficial de la DIICOT Constanța Droguri la un festival de muzică din Mamaia! Două persoane reținute

06 May 2024 308

Un tânăr din Satu Mare și o educatoare din Marea Britanie, condamnați la Constanța, pentru droguri!

04 May 2024 731

Justiție Constanța Închisoare cu suspendare pentru un tânăr din Constanța prins cu zeci de grame de Cannabis pregătit pentru vânzare

03 May 2024 524

DIICOT, surpriză la percheziții în București! Canabis în borcane de murături (FOTO)

03 May 2024 359

DIICOT a făcut mai multe rețineri! Droguri în zona Centrului Vechi din București. Oficial de la procurori

02 May 2024 487

DIICOT, acțiune fulger la Constanța! Ce s-a descoperit la percheziții (FOTO)

25 Apr 2024 658

Oficial, cu unanimitatea CSM Andra Georgiana Vasile, fostul adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, delegată procuror șef în DIICOT Constanța!

23 Apr 2024 526

Oana Andreea Schmidt Hăineală a fost delegată șef în DIICOT, pe combaterea traficului transfrontalier de droguri

23 Apr 2024 448

Constanța. Polițist trimis în judecată de DIICOT Constanța

23 Apr 2024 806

Andra Georgiana Vasile, fost adjunct al Parchetului Tribunalului Constanța, pe cale să devină șeful Biroului de combatere a traficului de droguri din DIICOT

22 Apr 2024 728

Procurorul Cotoară Valentin, delegat șef al Serviciului informații clasificate din DIICOT! Averea și interesele (DOCUMENTE)

22 Apr 2024 547

Ministrul Energiei a depus la DIICOT o plângere penală în legătură cu un videoclip deepfake şi un articol de tip fake news

11 Apr 2024 534

Minoră de 16 ani, forțată să se prostitueze în Germania. Se fac cercetări pentru infracțiunea de trafic de minori

10 Apr 2024 436