Accident Două nave s-au ciocnit în Marea Neagră

Una dintre ambarcaţiuni era sub pavilion panamez, şi se îndrepta spre Constanţa, în timp ce vasul celălalt, aflat sub streagul Insulelor Comore, avea destinaţia Samsun, Turcia.

O navă de transport de marfă, care se îndrepta spre portul Constanţa, s-a ciocnit de o alta, joi seara, în apropiere de Cap Kaliakra, în apele teritoriale bulgare, informează site-ul Novinite.com. Ministerul bulgar al Transporturilor a anunţat vineri dimineaţa incidentul, precizând că niciun marinar nu a fost rănit.

Navele nu au fost grav afectate, astfel încât să existe scurgeri de combustibil şi sunt în prezent andocate în portul din Varna. Vineri va fi efectuată o a doua verificare. Una dintre ambarcaţiuni era sub pavilion panamez, şi se îndrepta spre Constanţa, în timp ce vasul celălalt, aflat sub streagul Insulelor Comore, avea destinaţia Samsun, Turcia.

Citeste AICI

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

APM Constanța va emite acordul de mediu Activitate experimentală privind stocarea carbonului organic în Marea Neagră, desfășurată de GeoEcoMar

02 May 2024 300

Sfânta și Marea Joi Ce sărbătoare este pe 2 mai 2024 în calendarul ortodox?

02 May 2024 1492

Academia Navală achiziționează servicii de asigurare pentru voiajul Navei Școală „Mircea“ din anul 2024! Iată de la cine

01 May 2024 370

Plaja din Stațiunea Mamaia, pustie în minivacanța de 1 Mai! (GALERIE FOTO+VIDEO)

01 May 2024 822

Legea privind energia eoliană offshore a fost promulgată (DOCUMENT)

30 Apr 2024 426

Ţara în care parolele "admin" și "12345" au fost interzise. Motivul deciziei

30 Apr 2024 387

Lumea marinarilor Ispitele Americii Latine. Cadeții nu cedează!

30 Apr 2024 471

Fotoreportaj Cum arată Faleza, marea și Cazinoul din Constanța în ultima zi din luna aprilie (FOTO+VIDEO)

30 Apr 2024 750

Păstrăv la tavă cu garnitură de cartofi și friptură de pui în sos ostropel Meniu special de Florii pentru pacienții din spitalele constănțene, oferit de Arimex Comexim 2000 SRL

28 Apr 2024 636

Fotoreportaj Constanța Vama Veche și Marea Neagră în eforie cromatică (GALERIE FOTO+VIDEO)

27 Apr 2024 546

Serie de cutremure în România, sâmbătă dimineață! Unul, în Marea Neagră

27 Apr 2024 795

DRDP Constanța Atenție! Se fac lucrări de întreținere pe Autostrada Soarelui

25 Apr 2024 413

Investiții la Marea Neagră Premierul Marcel Ciolacu a discutat cu comisarul european pentru Parteneriate Internaționale

25 Apr 2024 351

Ce performanță! După Cupa României, baschetbalistele de la CSM Constanța au câștigat și Liga Națională! Sunt campioanele României! (GALERIE FOTO + VIDEO)

23 Apr 2024 773

IPJ Bistrița-NăsăudAutoturism reclamat ca sustras din Marea Britanie, depistat și indisponibilizat de polițiști

23 Apr 2024 230