Ambasada SUA "Independenţa justiţiei, liberă de orice influenţă, este vitală într-o democraţie"

Ambasada SUA menţionează că a luat cunoştinţă de comunicatele CSM privind declaraţii referitoare la dosarul Lukoil şi privind poziţia CSM faţă de declaraţii din zona politicului legate de activitatea magistraţilor, arătând că sunt nepotrivite comentariile oficialilor despre cazuri în desfăşurare, informează Mediafax.  
 
Misiunea diplomatică a făcut aceste precizări în condițiile în care premierul Victor Ponta a transmis reprezentanţilor diplomatici ai SUA, Comisiei Europene şi ai tuturor statelor membre UE o scrisoare în care le solicită să analizeze declaraţiile de joi ale preşedintelui Traian Băsescu.
"Ambasada a luat la cunoştinţă de comunicatul de presă al CSM din 7 octombrie «privind anumite declaraţii referitoare la dosarul Lukoil instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti» şi comunicatul din 9 octombrie «privind poziţia Consiliului Superior al Magistraturii faţă de declaraţiile publice din zona politicului referitoare la activitatea procurorilor şi a judecătorilor». Comentariile oficialilor despre cazuri aflate în desfăşurare sunt nepotrivite şi pot crea aparenţa, intenţionată sau nu, a interferenţei. Independenţa justiţiei, liberă de orice influenţă a unui actor din afară, este vitală într-o democraţie", a precizat Biroul de Presă al Ambasadei SUA, la solicitarea Mediafax.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Moment inedit pentru România în Congresul SUA! Mesaje de susținere la aniversarea Parteneriatului Strategic dintre România și SUA

13 Jul 2023 1408

Un sfert de secol de Parteneriat Strategic România – Statele Unite. Maraton de evenimente pregătite pentru această aniversare

08 Jul 2022 1060

Kathleen Ann Kavalec va fi noul ambasador al SUA în România

04 Jun 2022 1673

MAE Un angajat al Ambasadei României la Washington - infectat cu SARS-CoV-2

13 Jul 2020 1376

Afganistan. O rachetă a căzut aproape de Ambasada SUA. 18 ani de la atentatele antiamericane din septembrie 2001

11 Sep 2019 2239

Pe cine intenționează să nominalizeze Donald Trump ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în România

25 Jul 2018 1575

Radio Europa Liberă îşi va relua emisiunile pentru România şi Bulgaria

19 Jul 2018 1942

Ambasada SUA va fi închisă mâine. De ce a fost luată această decizie

18 Feb 2018 1683

Ambasadorul României în SUA, George Cristian Maior, avut o întrevedere cu congresmanul Pete Sessions

08 Dec 2016 1851

Michael Turner „România este un aliat important al SUA”

06 Dec 2016 1691

Ambasada SUA va fi închisă mâine

10 Nov 2016 1688

Se dă startul la Loteria Vizelor! Reguli noi. Tot ce trebuie să ştii despre program

04 Oct 2016 3535

Ambasada Statelor Unite ale Americii de la Bucureşti va fi închisă luni

16 Jan 2016 2042

Ambasadorul George Maior, desemnat “Personalitatea anului”

21 Dec 2015 2644

Ambasada SUA este închisă astăzi, de Ziua Recunoștinței

26 Nov 2015 1407