Amenințări cu sabia și spray-ul lacrimogen la o casă de pariuri

 
La Poliția municipiului Buzău au fost aduși astăzi doi bărbați, unul de 27 de ani și celălalt de 33, pentru a fi audiați. Din informațiile oamenilor legii, cei doi s-au luat de doi doi agenți de pază, la o casă de pariuri dintr-un cartier buzoian. Polițiștii spun că nu au apucat să se bată, ci doar s-au amenințat verbal.
 
Povestea a început în trafic, când cei doi agenți de pază, aflați într-o intervenție aseară, s-au șicanat cu cei doi bărbați care se aflau în alt autoturism. Totul a pornit de la acordarea de prioritate de trecere. În final, cei doi recalcitranți i-au amenințat pe agenții de pază că știu unde-i găsesc pe agenți și că vor reveni. Zis și făcut. Cei doi au intrat în localul pe care cei doi paznici îl păzeau și au avut discuții în contradictoriu. Pentru că au făcut scandal, cei doi au fost scoși afară din local, iar unul dintre ei a scos o sabie de circa 60 de centimetri și a amenințat de la distanță, moment în care agentul de pază a folosit spray-ul lacrimogen. Cel puțin astea au fost declarațiile martorilor.
 
Toate persoanele au fost duse astăzi la audieri, procurorul de caz urmând să decidă dacă aceștia vor fi reținuți.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ Constanța Scandal în seara de Florii – bătaie și amenințări cu cuțitul, după mai multe pahare de alcool

29 Apr 2024 772

Tulcea Cursuri gratuite de educație digitală pentru copii și adulți, în cadrul proiectului Siguranța Online

21 Mar 2024 461

Știri Portul Constanța Sfârșitul grevei. Salariile navigatorilor de pe nava ARNO, plătite la zi

21 Feb 2024 765

Ministrul de interne german Nancy Faeser Autorităţile tratează foarte serios ameninţările privind terorismul islamist

24 Dec 2023 769

Începând cu 18 octombrie Franța a primit 100 de amenințări cu bombă, în aeroporturi

31 Oct 2023 794

Ameninţări cu bombă în mai multe şcoli din Germania!

23 Oct 2023 835

O tânără de 22 de ani a avut nevoie de ajutorul Poliției. Iată motivul

18 Sep 2023 1027

Știri Constanța "Lasă-mi bărbatul în pace!" Mașină cu numere de Constanța, vandalizată (FOTO)

12 Sep 2023 59318

Oficial! Ce spune Ministerul Apărării despre presupusa cădere a unei drone rusești pe teritoriul României

04 Sep 2023 862

„Vă dezbrac de uniforma de polițiști“ „Comandant de navă“, condamnat definitiv la Constanța, pentru ultraj!

05 Aug 2023 17233

Amenințări cu moartea în Primăria Saraiu Șofer împușcat după o urmărire în trafic, în 2017. Iată decizia finală!

21 Jun 2023 1619

UPDATE O femeie amenințată de fostul soț a cerut ajutorul polițiștilor. Filmul cu mesajul de amenințare, postat pe o rețea de socializare

07 May 2023 995

Adolescenţi arestați în Serbia pentru deţinere de arme de foc şi ameninţări cu moartea

06 May 2023 1422

VIDEO. Azi ar putea fi eliberat Primul termen în cazul bărbatului care i-ar fi înjurat și amenințat pe polițiștii de la Acţiuni Speciale!

03 Apr 2023 1538

Scene ca-n filmele cu gangsteri într-o secție de poliție din Constanța! Sentință definitivă

18 Nov 2022 12320