15 Sep, 2015 08:45
1542
Arantxa CATANĂ
Luni, Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa a sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa cu propunere de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul Mihai Dobre, recidivist, cercetat în stare de reţinere sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de furt calificat şi conducerea unui vehicul fără a poseda permis de conducere.
Din probele administrate până în acest moment s-a descoperit că duminică, în jurul orelor 18.00, în timp ce pefrsoana vătămată se afla pe malul lacului Techirghiol, inculpatul a profitat de neatenţia acesteia şi i-a sustras cheile de la autoturismul, un telefon mobil şi un pachet de ţigări.
Prejudiciul cauzat a fost în cuantum de 400 euro.
În jurul orei 20.30, a fost depistat de către lucrătorii de poliţie în timp ce conducea autoturismul în cauză pe drumurile publice din oraşul Techirghiol, în zona intersecţiei bulevardului Eforie cu strada Oituz, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Constanţa a admis în parte propunerea formulată şi a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 15 zile.
Sursa foto: puterea.ro
Adauga un comentariu
Nume:
Email:
Comentariu*: