Astăzi se decide soarta bărbatului care ar fi dat ieri intenţionat cu maşina peste un agent de poliţie

 
În aceste momente, judecătorii constănţeni decid dacă se impune arestarea preventivă a bărbatului de 60 de ani, care ar fi dat intenţionat cu maşina peste un agent de poliţie. 

Bărbatul a fost reţinut şi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă. 

Vă reamintim, că în cursul zilei de ieri, a avut loc un incedent în care au fost implicați un agent de poliție din Constanța și un șofer nervos în vârstă de 60 ani.
 
Agentul era în timpul programului de lucru, în unifrmă, pe strada Renașterii, în fața sediului Inspectoratului Județean de Poliție Constanța, unde există semn de circulație „Oprirea interzisă”, au declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanța surse apropiate anchetatorilor. 
 
Agentul a transmis tuturor participanților la trafic aflați în zonă să își mute mașinile de acolo, toți s-au conformat mai puțin unul.
 
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 60 de ani care era foarte nervos pentru că polițistul și-a permis să îi spună să își mute mașina și în primă instanță a refuzat să facă acest lucru. Mai apoi acesta s-a urcat la volan și nervos a pornit mașina în trombă luându-l pe capota mașinii pe agentul de poliție.
 
Citeşte şi: Un agent de poliție din Constanța a fost lovit intenționat cu mașina de către un șofer de 60 de ani


Sursa foto: bzi.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța! Achitare pentru un jandarm și doi polițiști, acuzați de purtare abuzivă!

19 Apr 2024 791

Șofer din Brașov, cercetat de DGA pentru dare de mită

26 Jan 2024 757

4 ani cu executare, în primă instanță, pentru un fost polițist din Tulcea! Când se vor pronunța definitiv judecătorii din Constanța

17 Dec 2023 1000

În Ilfov Salvată de la sinucidere, în ultimul moment

05 Nov 2023 1144

VIDEO Vrei să devii polițist? Acum ai ocazia! Precizări importante legate de tatuaje. Interviu online cu agent șef adjunct de poliție Olimpia Ceară, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța

01 Nov 2023 2531

DGA Agent de poliție trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, inclusiv de corupție

26 Oct 2023 814

Agent de poliție de frontieră, condamnat definitiv. Ce fapte a comis

10 Oct 2023 924

Un polițist din Tulcea, acuzat de luare de mită, a luat cu executare, în primă instanță! Apelul, amânat la Constanța

30 Sep 2023 1282

Garda de Coastă „Ultima zi din cei peste 25 de ani în slujba de străjer al țării!”

29 Aug 2023 849

Polițist de la Rutiera Constanța mușcat în misiune! Altul, lovit cu capul în zona nasului. Dosarul, în apel

20 Aug 2023 1168

IPJ Constanța Nereguli constatate la operatorii economici de pe litoral. Ce au descoperit autoritățile

11 Aug 2023 888

Polițist și în timpul liber! Un agent de la Poliția Rutieră Constanța a intervenit în ajutorul victimei unui accident rutier

11 Jul 2023 1205

Un polițist din Constanța, la un pas să primească daune morale pentru că a fost trimis în judecată! Dosarul penal, clasat după excluderea interceptărilor SRI

27 Jun 2023 5677

Caz incredibil instrumentat de procurorii din Constanța! Polițist trimis în judecată pentru că ar fi dezvăluit unui amic unde sunt amplasate radarele

26 Jun 2023 33100

Constanța. Fost polițist de la Rutieră, condamnat cu executare!

19 Jun 2023 4442