Bugetul programului "Rabla", suplimentat din nou

Guvernul va suplimenta din nou bugetul alocat programului "Rabla", după ce a constatat că până în prezent au fost deja distribuite 94.000 tichete valorice dintr-un total de 110.000 bonuri alocate pentru casarea vehiculelor uzate, a anunţat, azi, ministrul Mediului, Laszlo Borbely. El a prezentat, la sediul Guvernului, o serie de date din care rezultă că până în prezent au fost predate la centrele de casare REMAT un total de 32.000 maşini vechi şi au fost achiziţionate 11.000 autoturisme noi.

Într-un interval de două luni, REMAT a casat 63.000 maşini, aproape dublu comparativ întreaga perioadă a anului trecut, când au fost predate 32.000 de unităţi.

"În momentul de faţă am distribuit 94.000 tichete valorice din cele 110.000 pe care le avem şi voi pregăti pentru săptămâna viitoare o hotărâre de guvern privind suplimentarea din nou a fondului, pentru că se pare că şi peste 110.000 de maşini există cerere. Asigur pe toată lumea că există bani la Fondul de mediu pentru a putea asigura banii pentru toate maşinile vechi predate", a spus ministrul Mediului la finalul reuniunii de miercuri a Executivului.

Sursa: mediafax.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ghidurile de finanțare pentru Programele Rabla Clasic și Rabla Plus, publicate în Monitorul Oficial

12 Mar 2024 819

Ministrul Mediului „Lansăm în consultare un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi“ (video)

17 Jan 2024 728

O nouă sesiune pentru solicitanții persoane fizice în cadrul Programului Rabla Plus

20 Nov 2023 931

Programul RABLA, Constanța. Astăzi este ultima zi de înscriere!

29 Sep 2023 1167

Primăria Constanța Încă vă mai puteți înscrie în Programul pentru casarea autovehiculelor mai vechi de 15 ani. Până când o mai puteți face

31 Aug 2023 666

Primăria Constanța Programul pentru casarea autovehiculelor mai vechi de 15 ani mai ține o săptămână

24 Aug 2023 819

Știri Constanța Programul pentru casarea autovehiculelor mai vechi de 15 ani continuă până pe 31 august

18 Aug 2023 1100

Primăria Constanța Iată până când vă puteți înscrie în Programul pentru casarea autovehiculelor mai vechi de 15 ani

18 Aug 2023 880

Constanța Vergil Chițac, vești noi despre programul Rabla! Declarații de ultim moment

04 Aug 2023 1200

Au început înscrierile pentru programul Rabla din România! Aplicația, suprasolicitată de „numărul foarte mare de accesări“

31 Jul 2023 929

Știri Constanța. Cum te poți înscrie în cadrul programului Rabla local pentru stimulentul în valoare de 3.000 de lei

27 Jul 2023 3157

Primarul Chițac, anunț pentru constănțeni. Vizat Programul Rabla local

22 Apr 2023 1302

Consiliul Local Constanța a aprobat un buget ridicol Doar 1% dintre deținătorii de autoturisme care îndeplinesc criterii de casare vor putea beneficia de stimulent în cadrul Rabla Local (DOCUMENT)

11 Apr 2023 2912

Ministrul Mediului Noi sesiuni ale programelor "Rabla Clasic" şi "Rabla Plus" vor începe pe data de 24 martie (VIDEO)

09 Mar 2023 1276

Ministrul Mediului, anunț de ultimă oră despre programul „Rabla local“

02 Feb 2023 1199