Consiliul Local Constanța a aprobat un buget ridicol Doar 1% dintre deținătorii de autoturisme care îndeplinesc criterii de casare vor putea beneficia de stimulent în cadrul Rabla Local (DOCUMENT)

  • Consiliul a aprobat cuantumul contribuției proprii din bugetul municipiului Constanța în valoare de 300.000 lei pentru anul 2023
  • Acest buget a fost estimat pentru 500 de autovehicule uzate care face obiectul acordării stimulentului pentru casare
  • De această primă de casare pot beneficia posesorii de mașini mai vechi de 15 ani
  • În municipiul Constanța sunt înregistrate un număr de 55.637 autovehicule care îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate
  • Finanțarea se acordă beneficiarului numai după încheierea de către UAT municipiul Constanța a contractului de delegare cu Administrația Fondului pentru Mediu și în baza contractului de finanțare
 
 
Consiliul Local Municipal a aprobat înscrierea UAT municipiul Constanța în cadrul „Programului privind casarea autovehiculelor uzate" derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prin Administrația Fondului pentru Mediu.

Consiliul a mai aprobat și cuantumul contribuției proprii din bugetul municipiului Constanța în valoare de 300.000 lei pentru anul 2023 pentru 500 de autovehicule uzate estimate a face obiectul acordării stimulentului pentru casare.

Potrivit proiectului, vezi secțiunea „documente", posesorii de mașini mai vechi de 15 ani pot beneficia de prima de casare în valoare de  3.000 lei.
În municipiul Constanța sunt înregistrate un număr de 55.637 autovehicule care îndeplinesc cumulativ criteriile de eligibilitate specificate în art.10 al Ghidului de finanțare aprobat prin Ordinul ministrului mediului nr.2261/23.08.2022 dintr-un total de 147.847 autovehicule existente în municipiu la data de 03.06.2021.

Scopul programului îl constituie îmbunătățirea calității mediului prin casarea autovehiculelor uzate.

Obiectul Programului consta în finanțarea nerambursabilă din Fondul pentru mediu acordată pentru autovehiculul uzat în cuantum de 2.400 lei, iar diferența de 600 lei va fi alocată din bugetul UAT municipiul Constanța.

Finanțarea se acordă beneficiarului numai după încheierea de către UAT municipiul Constanța a contractului de delegare cu Administrația Fondului pentru Mediu și în baza contractului de finanțare.

UAT municipiul Constanta va acorda suma de 3.000 lei cu titlul de stimulent pentru casare număi după: încheierea contractului de finanțare cu solicitantul stimulentului; casarea autovehiculului uzat, numai prin intermediul colectorilor autorizați; radierea autovehicului uzat din circulație și din evidența fiscală a UAT municipiul Constanța, se mai arată în proiectul aprobat de consilierii locali.


Facem precizarea că grupul consilierilor USR a propus ca municipalitatea să ofere în cadrul acestui program stimulente de casare pentru 5.000 de autoturisme în 2023, în valoare de 3 milioane de lei, însă amendamentele nu au trecut ieri de votul Consiliului Local Constanța.

În alte orașe din țară, cu un număr mai mic de locuitori, cum ar fi Timișoara sau Brașov, proiecte similare au fost propuse și votate cu posibilitatea de casare a 4.700, respectiv, 5.000 de autoturisme.
 
Programul Rabla Local

Una dintre noile reguli ale programului Rabla Local stabilește că cei care vor primi 3.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi nu vor putea să-și cumpere, timp de trei ani, o mașină cu un nivel de poluare mai mic de Euro 5. Înainte, restricția viza mașinile cu normă de poluare de până la Euro 4.

Totodată, a fost modificat şi procentul de finanțare acordat în cadrul programului Rabla Local.

Pentru a face programul mai atractiv pentru primării, procentul de finanțare acordat în cadrul programului a fost modificat astfel: 80% de la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și 20% de la primărie.

Transpus în lei, ținând cont că stimulentul e în valoare de 3.000 de lei - 2.400 lei de la AFM și 600 de lei de la primărie.
 
Care sunt etapele programului Rabla Local
 
Înainte, stimulentul pentru casarea unei mașini vechi trebuia acoperit în mod egal de primării și de autoritățile pentru mediu.

Totodată, a fost introdusă noțiunea de contribuție proprie a primăriilor, pentru a fi evidențiată suma acordată persoanelor fizice de către acestea.
De asemenea, ordinul detaliază etapele programului și obligațiile pe care le au cei ce vor să obțină cei 3.000 de lei pentru casarea unei mașini vechi, astfel încât acestea să fie mai clare pentru persoanele fizice.

Concret, pentru a participa în cadrul programului Rabla Local, solicitantul de finanțare are următoarele obligații:
- să se asigure că primăria în raza căreia își are domiciliul și unde este înregistrat autovehiculul uzat participă în cadrul programului, prin consultarea paginii de internet a AFM;
- să respecte procedura internă elaborată la nivelul primăriei;
- să încheie contractul de finanțare cu primăria;
- să caseze și să radieze din circulație autovehiculul uzat, ulterior semnării contractului de finanțare;
- să se asigure că respectă condițiile pentru a beneficia de stimulentul pentru casare.
 
Cum s-au modificat pragurile de finanţare
 
Au fost modificate pragurile de finanțare - în cadrul unei sesiuni de înscriere, o primărie va putea obţine finanţare pentru cel mult:
 
- 50 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie sub 5.000 de locuitori;
- 100 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 5.001 şi 10.000 de locuitori;
- 500 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 10.001 şi 50.000 de locuitori;
- 1.000 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie cuprinsă între 50.001 şi 200.000 de locuitori;
- 5.000 de autovehicule uzate, pentru localitățile cu o populaţie mai mare sau egală cu 200.001 de locuitori.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Ministrul Mediului, anunț de ultimă oră despre programul „Rabla local“

 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații publice Consiliul Județean Constanța a demarat procedura cu pentru achiziția studiului de prefezabilitate pentru realizarea unui spital cu deservire regională (DOCUMENT)

24 Apr 2024 449

Ședință CJC Au fost stabiliți câștigătorii proiectelor sportive care vor beneficia anul acesta de finanțări nerambursabile (DOCUMENT)

23 Apr 2024 841

Se renunță la licitație în favoarea negocierii directe Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 506

Componența comisiei de selecție ale proiectelor non-profit Consiliul Județean Constanța a alocat finanțări nerambursabile de 6 milioane de lei pentru cultură (DOCUMENT)

01 Apr 2024 1363

Aproximativ 200 de veterani din teatrele de operații au acum gratuitate pe mijloacele de transport în comun din municipiul Constanța(DOCUMENT)

01 Apr 2024 790

Nomad Atelier a elaborat documentația Proiectul de modernizare unor stații de transport în comun din Constanța mai scump cu 130.000 de euro(DOCUMENT)

25 Mar 2024 703

Harta strategică de zgomot pentru municipiul Constanța Sursa principală de zarvă este traficul rutier (DOCUMENT)

23 Mar 2024 726

Primăria Tuzla, județul Constanța, licitație importantă ce vizează delegarea gestiunii activității de sortare a deșeurilor

19 Mar 2024 471

Vin alegerile, primarul nu se grăbește Recepția lucrărilor de mobilitate urbană din Constanța, un cartof fierbinte pentru administrația Chițac!

18 Mar 2024 2091

După doi ani de demersuri din partea USR Mangalia și urmare a adreselor ISC Construcțiile de pe taluzul Mangaliei ar putea fi oprite de instituțiile statului!

17 Mar 2024 852

Decizii ale Consiliului de Administrație Liliana Cristescu, mandat prelungit până în septembrie la conducerea Administrației Fondului Imobiliar SRL

13 Mar 2024 708

Consiliul Județean Constanța a alocat un buget de 5.500.000 lei pentru proiectele sportive! Care este data limită de depunere a acestora?(DOCUMENT)

10 Mar 2024 1499

Opinie cu rezerve Camera de Conturi a publicat raportul de audit financiar asupra situațiilor financiare consolidate ale orașului Năvodari (DOCUMENT)

08 Mar 2024 811

Opinie cu rezerve Camera de Conturi Constanța, raport de audit asupra situațiilor financiare ale Municipiului Medgidia (DOCUMENT)

07 Mar 2024 799

2.6 milioane de euro puse la bătaie Consiliul Județean Constanța, programul de finanțări nerambursabile pentru anul 2024(DOCUMENT)

27 Feb 2024 913