Ministrul Mediului „Lansăm în consultare un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi“ (video)

Bugetul propus pentru programul-pilot ''Rabla pentru sobe'' se ridică la valoarea de 500 de milioane de lei.

De asemenea, finanţarea se acordă pentru dispozitivele cu randament de minimum 80% şi emisii mici de poluanţi, a anunţat, miercuri, într-o conferinţă de presă, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Mircea Fechet, conform Agerpres.ro
 

"Pentru prima oară, lansăm în consultare publică un program de finanţare care îşi propune să înlocuiască sobele vechi, cele cu randament ineficient, aşa cum am spus mai devreme, cu unele noi, pentru că există tehnologii care pot să crească acest randament la peste 80%. Aşteptăm cu mare interes contribuţia comercianţilor, a instalatorilor de astfel de echipamente, primăriilor din ţară şi a oricărui specialist până la urmă care ne poate da un feedback. Ne dorim ca acest program să reducă cheltuielile românilor cu încălzirea, la fel cum ne dorim în mod suplimentar să avem şi un aer mai curat. Programul este unul pilot, ţin să precizez încă o dată acest lucru, şi se adresează pentru început comunelor din cele 28 de judeţe ale ţării, din zona montană, aşa cum este definită de legislaţia în vigoare, respectiv de Legea muntelui. Acolo ştim că iernile sunt mai lungi şi mai grele. Ne adresăm comunelor, dar probabil şi altor tipuri de unităţi administrativ-teritoriale, cum ar fi satele aparţinătoare ale oraşelor şi ale municipiilor. Vom pune la dispoziţie, din bugetul AFM, pentru început, 500 de milioane de lei pentru aceste dispozitive de încălzire. Propunerea pe care o fac, astăzi, este aceea de a finanţa 70% din costurile unei astfel de sobe, dar nu mai mult de 10.000 lei de persoană", a declarat Fechet.


Ministrul de resort a adăugat că estimarea este de a finanţa prin noul program un număr de 50.000 de sobe.

"Noi sperăm să reuşim ca, în fiecare din cele aproximativ o mie de primării pe care le-am identificat ca fiind eligibile, să avem astfel de solicitanţi. Ne propunem, dacă am considera că finanţăm suma maximă pe fiecare solicitant, respectiv 10.000 lei, să finanţăm 50.000 de sobe, fie pe lemn, fie pe peleţi, fie pe brichete. Există o legislaţie specifică care defineşte toate aceste tipuri de încălzire, însă pretenţia principală a Ministerului Mediului este aceea ca aceste echipamente să respecte standardele directive eco-design. Asta presupune că randamentul este de minimum 80% şi asta presupune că emisiile de particule sunt sub 40 de grame pentru fiecare metru cub de combustibil solid, emisiile de compuşi organici volatili sunt sub 120 de grame pe aceeaşi unitate de măsură, monoxid de carbon sub 1.500 mg şi emisii de oxizi de azot sub 300 mg pe metru cub. Amintesc că o problemă principală a României este legată de depăşirile la oxizi de azot şi la particule. Oricine va fi interesat de acest program va obţine o singură dată finanţare, de maximum 10.000 lei", a menţionat demnitarul.


Conform datelor tehnice prezentate de către ministrul Mediului, sobele vor avea o putere nominală pe care o alege beneficiarul, "dar trebuie să fie de minimum opt kilowaţi şi de maximum 35 de kilowaţi".

"Asta înseamnă că putem încălzi o locuinţă de cel puţin 60 mp, până la 140, chiar 200 mp˛ în funcţie de cât de bine este izolată casa respectivă. Ne propunem ca acest program să îl finanţăm într-o manieră similară cu cel prin care am finanţat "Rabla local". Vom implica şi primăriile. Asta înseamnă că primăriile vor avea un contract de finanţare cu Administraţia Fondului de Mediu. Cetăţenii se vor înscrie într-o platformă şi decontarea acestor cheltuieli se va face prin intermediul primăriei. Ne dorim ca oamenii să nu fie puşi pe drumuri inutil. Ne dorim ca acest program să fie unul care se va desfăşura într-un spaţiu digital, se va desfăşura online, vom avea o platformă informatică dedicată. Condiţiile pe care cetăţenii trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili în acest program sunt foarte simple, în opinia mea, respectiv să fie cetăţeni români, să aibă domiciliu în locuinţa pentru care este solicitată finanţarea, să fie proprietarul respectivei locuinţe şi să nu aibă datorii la stat", a completat Mircea Fechet.


Oficialul a subliniat, totodată, că, dintre cele 7,5 milioane de gospodării din România, 3,5 milioane se încălzesc cu lemn de foc.

"De asemenea, o particularitate a României este că avem astfel de sobe pe lemn chiar şi în Capitală. Probabil că nu sunt multe capitale în Uniunea Europeană unde cartiere întregi folosesc o astfel de metodă de a se încălzi în sezonul rece. Şi problema nu e reprezentată de tipul de încălzire în sine, pentru că lemnul este o resursă regenerabilă. Lemnul de foc este folosit în foarte multe alte ţări pentru încălzire şi nici nu-şi propune cineva neapărat să schimbe acest lucru, mai ales în acele comunităţi dependente, aflate în vecinătatea pădurilor. Însă lucrul la care vreau să mă refer în primul rând este legat de randamentul extrem de scăzut al acestora. Din discuţiile pe care le-am avut cu specialiştii, randamentul mediu în sobele din România este undeva la 30% - între 20% şi 40%. Cu alte cuvinte, 30% dintr-un buştean pus pe foc se transformă în căldură, restul se transformă în fum şi în poluare. Din acest motiv, există calcule matematice care demonstrează inclusiv faptul că o sobă cu un randament atât de scăzut poluează mai mult decât o face un camion diesel de generaţie foarte veche. Conform datelor statistice, peste 6,4 milioane metri pătraţi de lemn ajung anual pe foc. Asta înseamnă, aşa cum am spus şi mai devreme, o presiune inclusiv pe fondul forestier", a explicat Fechet. 



Agerpres.ro

Citește și: 

Mircea Fechet, anunț de ultim moment despre noul Cod Silvic

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Compania Mamaia SA și directorul general, Ursu Carmen, trimiși în judecată de procurorii din Constanța!

18 Apr 2024 943

Tulcea A început prohibiția generală la pescuit

09 Apr 2024 447

Vești bune pentru elevi și părinți! Activitățile din „Săptămâna Verde“ vor fi finanțate din Fondul pentru mediu

06 Apr 2024 780

Răspuns pozitiv de la APM Constanța Rompetrol Rafinare SA poate transforma un cazan cu circulație naturală în cazan cu circulație forțată multiplă

31 Mar 2024 522

Proiectul de Hotărâre de Guvern care crește perioada de închiriere a plajelor, în consultare publică pe site-ul Ministerului Mediului

15 Mar 2024 674

Investiții pe Platforma Rompetrol Rafinare în interiorul instalației de Hidrofinare Petrol Reactor

06 Mar 2024 901

În prim-plan, investițiile în centralele eoliene offshore și în hidrogen România a semnat, alături de Bulgaria și Grecia, o declarație comună pentru proiecte energetice regionale

19 Jan 2024 541

Ministerul Energiei, precizări despre noi oportunități de finanțare pentru producerea de energie electrică din fonduri nerambursabile

18 Jan 2024 632

Ministerul Energiei, clarificări privind situaţia din zona Vulcan şi Termocentrala Paroşeni

10 Jan 2024 861

Nemulțumiri după primele condamnări! Dosarul oilor îngropate pe un teren viran din Tulcea ajunge la Constanța! (FOTO, VIDEO+DOCUMENT)

08 Jan 2024 1071

Date actualizate Apele Române anunță avertizări hidrologice Cod Galben și Portocaliu

04 Jan 2024 766

Ministerul Mediului 2023- cel mai cald an din 1900 şi până în prezent

02 Jan 2024 733

Ministerul Mediului anunță că s-a luat decizia înlăturării avertismentului adresat Ucrainei în 2008 pentru lucrările la canalul navigabil Bâstroe

17 Dec 2023 970

MLDPA Conferință în cadrul proiectului „Creșterea coerenței cadrului normativ și a eficienței reglementărilor tehnice în domeniul construcțiilor”

06 Dec 2023 660

Ministrul Mediului anunță lansarea sistemului de garanție-returnare. Iată cum funcționează (VIDEO)

29 Nov 2023 829