Cătălin PredoiuGuvernul corupt neocomunist Ponta-PSD trebuie înlocuit

Prim-vicepreşedintele PNL Cătălin Predoiu a transmis, astăzi, de Ziua Internaţională Anticorupţie, că pentru continuarea politicilor anticorupţie guvernul corupt neocomunist Ponta-PSD trebuie înlocuit, iar mutările Preşedintelui Iohannis din următoarele trei luni vor fi ”cruciale” pentru democraţie.

„În urmă cu 11 ani, ONU proclama 9 decembrie Ziua Internaţională Anticorupţie (adoptată şi de România un an mai târziu), semnal clar privind existenţa unui fenomen internaţional al corupţiei şi al deciziei de a-l combate prin politici, legi şi instituţii anticorupţie. Continuarea politicilor, legilor şi instituţiilor anticorupţie în Romania vor fi posibile pe termen lung dacă înlocuim guvernul corupt neocomunist Ponta-PSD cu un guvern pe linia noii politicii stabilite prin votul din 16 noiembrie. De aceea, mutările Preşedintelui Iohannis din următoarele trei luni vor fi cruciale pentru mersul justiţiei, anticorupţiei şi democraţiei în România“, precizează Predoiu în mesaj.

El arată că, în România, „ca şi în alte ţări, avem corupţie, dar de câţiva ani avem şi politici, şi legi şi instituţii anticorupţie“.

„Succesele DNA au scos la lumină principala problemă a politicului din România, corupţia, şi au scos din joc centre de putere coruptă - la nivel local sau naţional. Cu toate acestea, fenomenul persistă, pentru că are, ca orice buruiană, rădăcini vechi şi întinse, dar şi pentru că este alimentat în continuare. DNA va fi în continuare performant în combaterea efectelor corupţiei, însă cauzele se rezolvă în altă parte. Schimbarea modului de funcţionare a partidelor (de la constituire, până la promovare şi finanţare, creşterea concurenţei prin apariţia de noi partide şi reformarea celor existente), privatizarea prin bursă în loc de negociere directă, integrarea informaţiilor în procesul de fiscalizare şi impozitare sunt doar câteva măsuri care pot fi luate în zona cauzelor. Ele nu se vor lua însa de un guvern demonstrat corupt şi neocomunist Ponta-PSD“, a afirmat acesta.

Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Cătălin Predoiu „ Decizia de extindere cu frontierele terestre va fi politică, dar sunt convins că procesul este ireversibil”

31 Mar 2024 397

Ministrul Cătălin Predoiu îi felicită pe polițiștii care au depistat peste 5 milioane de comprimate cu droguri în Portul Constanța

12 Feb 2024 580

Mesajul ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, de Ziua Internațională de Comemorare a Victimelor Holocaustului „Am fost și rămânem alături de poporul evreu și de statul Israel”

29 Jan 2024 542

Consiliul JAI Declarația ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu privind combaterea migrației ilegale la nivel național și european

28 Jan 2024 680

Ministrul Cătălin Predoiu „Lupta cu traficanții de droguri și crima organizată va rămâne o prioritate a Poliției Române în mandatul meu.

26 Jan 2024 704

Ministrul Cătălin Predoiu - „Drogurile sunt o amenințare la adresa securității naționale“ (VIDEO)

24 Jan 2024 6321

Cătălin Predoiu La 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, avem obligaţia de a apăra România de orice tip de atac îndreptat împotriva identităţii naţionale

24 Jan 2024 586

Premierul Ciolacu; întâlniri de lucru în contextul protestelor transportatorilor şi fermierilor

14 Jan 2024 862

Zeci de mijloace tehnice necesare misiunilor de salvare în dotarea IGSU, IGJR și Salvamont. Predoiu, prezent la eveniment (DOCUMENT)

12 Jan 2024 717

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu despre protestul transportatorilor „Forțele de ordine nu fac altceva decât să respecte legea”

11 Jan 2024 1010

Cătălin Predoiu, despre Sea Schengen „Portul Constanța devine mult mai atractiv”

05 Jan 2024 804

Ministrul Cătălin Predoiu „2023 a fost și anul în care am văzut pacea devenind, în Europa, mai fragilă ca oricând“

31 Dec 2023 759

Ministrul Cătălin Predoiu „Asigur toţi cetăţenii că forţele MAI lucrează şi în aceste zile de sărbătoare“ (VIDEO)

23 Dec 2023 800

Cătălin Predoiu, declarații la evenimentul de recepționare a 15 autospeciale de stingere intrate în dotarea ISU (VIDEO)

18 Dec 2023 891

Cătălin Predoiu, la inaugurarea noilor puncte de lucru ale Direcției pentru Imigrări București și Serviciului pentru Imigrări Ilfov

08 Dec 2023 984