Ce spune Forţa Civică despre situaţia SOTRM „Valoarea patrimonială reprezentată de hectare întregi de teren intravilan amplasat pe malul mării a trezit interesul anumitor persoane”

Forța Civică - Organizația Județeană Constanța atrage atenția opiniei publice în ceea ce privește modul în care Guvernarea USL, cât și Consiliul Județean Constanța înțeleg să aplice așa-zisa „descentralizare„ în privința  Spitalului de Ortopedie, Traumatologie şi Recuperare Medicală Eforie Sud, făcând ultimul pas în procedura de desființare a acestei unități. Cadrele medicale au primit preaviz și sunt nevoite să-și caute alt loc de muncă, în maxim 20 de zile, cu toate că hotărârea de guvern prevedea preluarea cadrelor medicale de către celelalte spital„Autoritatea locală, respectiv Consiliul Județean Constanța, sub pretextul   neconformității dotărilor medicale existente în cadrul acestei unități (fapt infirmat de către cadrele medicale), a pus gând rău cadrelor medicale de bună credință, menținându-și acțiunea  de desființare a S.O.T.R.M. Consiliul Județean Constanța și Președintele Nicușor Constantinescu puteau valorifica personalul medical cu experiență îndelungată, fără a renunța la esența actului medical, și anume la valoarea de nediscutat a medicilor profesioniști din cadrul S.O.T.R.M. Unitatea medicală din Eforie Sud putea fi modernizată de către Consiliul Județean Constanța cu usurință prin accesarea fondurilor europene. La un moment dat, chiar managerul Spitalului Județean Constanța afirma că se va derula un proiect de modernizare a unității medicaleSe pare că atât la nivelul decizional central cât și local, valoarea acestei unități medicale cu tradiție nu reprezintă mai nimic. Însă valoarea patrimonială reprezentată de hectare întregi de teren intravilan amplasat pe malul mării a trezit interesul anumitor persoane care au demarat planul de acaparare al acestora”, se menţionează într-un comunicat de presă dat astăzi publicităţii de Forţa Civică Filiala Constanţa.
Președintele Organizației Județene al Partidului Forța Civică Constanța, deputatul Dănut Culețu, la întrebarea nr. 327A/11-03-2013 adresată oficial ministrului Sănătății în Parlamentul României în ceea ce privește soarta S.O.T.R.M. a primit răspunsul numărul 2495 din data de 14.03.2013, ce conține asigurări din partea Ministerului Sănătății că acest spital se poate desființa doar prin Hotărâre de Guvern, menționând că la data respectivului răspuns nu exista un asemenea proiect.
„Dar se pare că interesele imobiliare au găsit un artificiu și primul pas vizibil a fost să elimine cadrele medicale care reprezentau ultimul impediment în desființarea unității, urmând probabil ca în scurt timp să apară și un alt motiv invocat de către Consiliul Județean Constanța pentru a elibera, la propriu, de orice sarcini, cele 11 hectare de teren aflate în patrimoniul S.O.T.R.M”, se precizează în acelaşi comunicat.
Forța Civică Constanța, prin deputatul Dănuț Culețu, a solicitat Ministerului Sănătății încă din luna martie a acestui an ca S.O.T.R.M. să fie preluat de către minister pentru a salva această unitate medicală cu tradiție, dar „se pare că indiferența și interesele materiale ale unor grupuri de rea credință impiedică în continuare acest demers”.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Robert Turcescu și Magdalena Bistriceanu, în cel mai mare târg din județul Constanța

29 Oct 2016 7857

De la preşedinte la prim-vicepreşedinte MRU şi-a negociat noua funcţie în PDL

16 Jul 2014 2030

MRU negociază cu PDL pentru fuziunea prin absorbţie a Forţei Civice

09 Jul 2014 2031

Surse MRU se întoarce în PNL, cu Forţa Civică cu tot

03 Jul 2014 2390

Litoral TV Miza Congresului PNL - alegerea conducerii, suita de încărcări pe Iohannis care­și caută legitimitatea!

28 Jun 2014 2866

Dobrogea TV Mihai Răzvan Ungureanu, președintele Forței Civice, vine la Newsdesk

20 May 2014 1890

Mihai Răzvan Ungureanu „Ar fi o tragedie ca Portul Constanţa să devină portul privat al lui Mazăre“ (galerie foto)

20 May 2014 3393

MRU, în cadrul unei conferinţe organizate la Constanţa – „Şova încearcă să amâne semnătura sub diferite pretexte “

19 May 2014 1977

PSD, campioana subvențiilor de la stat pe luna mai. Vezi cum stau celelalte partide

14 May 2014 2477

Culeţu a desemnat candidatul şi mandatarul financiar pentru alegerile parţiale locale Forţa Civică merge pe mâna ginerelui fostului viceprimar de la Rasova

08 May 2014 1793

Mihai Răzvan Ungureanu susţine, mâine, o conferinţă de presă la Constanţa

06 May 2014 2711