Ce spune senatorul Chiru despre decizia CCR cu privire la transferul acţiunilor Portului Constanţa

Potrivit Ştiri pe surse.ro, judecătorii CCR au admis azi o excepţie de neconstituţionalitate a Legii nr. 216/2008 prin care un pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime Constanţa a fost transferat, cu titlu gratuit, de la Ministerul Transporturilor la Consiliul Local Municipal Constanţa. Amintim că este vorba de un pachet de 20% din acţiunile Portului Constanţa, pachet ajuns sub „umbrela” municipalităţii în urma unei legi iniţiate, printre alţii, de senatorul PSD Alexandru Mazăre.
Reamintim că CCR a fost sesizată, în acest caz, de Avocatul Poporului.
Avocatul Poporului explică faptul că „Legea nr. 216/2008 privind transmiterea cu titlu gratuit a unui pachet de 1.369.125 de acţiuni deţinute de stat la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, reprezentând 20% din capitalul social, către Consiliul Local al municipiului Constanţa, contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 121 alin. (2) din Constituţie“. Instituţia menţionează că, potrivit prevederilor constituţionale, „o autoritate publică locală, cum este, în speţă, Consiliul Local al municipiului Constanţa, nu poate fi titular al unui drept recurgând din raporturile cu alte persoane juridice, titulare ale unor astfel de drepturi putând fi doar unităţile administrativ-teritoriale“. Totodată, susţine Avocatul Poporului, „Consiliul Local al municipiului Constanţa - autoritate deliberativă - nu are patrimoniu propriu, nefiind, astfel, în măsură a fi titularul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa. „Singurele în măsură a fi titulare ale dreptului de proprietate asupra pachetului de 20% dintre acţiunile deţinute în cadrul Companiei Naţionale Administraţia Porturilor Maritime Constanţa SA nu pot fi decât statul sau unitatea administrativ-teritorială, în speţă, municipiul Constanţa“, adaugă Avocatul Poporului. În această ordine de idei, instituţia apreciază că transmiterea unei părţi din patrimoniul statului către o entitate care nu poate fi titular de drepturi şi obligaţii constituie o încălcare a dreptului de proprietate privată al statului.

Totodată, reamintim că Avocatul Poporului a fost sesizat de senatorul PDL de Constanţa Gigi Chiru.
Ce spune parlamentarul constănţean despre decizia de azi a judecătorilor CCR? Ei, bine, Chiru a declarat că nu a avut „nicio emoţie vizavi de admisibilitatea sesizării”. Întrebat ce va face în continuare, Gigi Chiru a declarat: „Aştept motivarea Curţii Constituţionale şi voi propune parlamentarilor constănţeni o dezbatere pe acest subiect. Dacă se va ajunge la concluzia că un transfer de acţiuni ale Portului Constanţa de la Ministerul Transporturilor la administraţia locală este în beneficiul companiei şi al cetăţenilor, voi fi unul dintre susţinătorii proiectului, de data aceasta însă legal, un proiect care să respecte Constituţia. Demersul va fi unul constituţional”, a precizat liderul PDL Constanţa.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Curtea Constituțională a României, sesizată la cererea unui om de afaceri din Constanța

29 Nov 2023 1005

Curtea Constituţională a României a admis sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii privind administrarea porturilor

15 Feb 2023 1405

„Parlamentul trebuie să abroge legea din 2008“ Un deputat de Galaţi face o propunere legislativă pentru Portul Constanţa

26 May 2015 2199

Un nou proiect de lege pentru Portul Constanța

25 May 2015 1877

Efectele deciziei CCR. Acţiunile au revenit la Ministerul Transporturilor Schimbări în conducerea Portului Constanţa

28 Jan 2015 3162

Operatorii cer o întâlnire cu ministrul Transporturilor „Dorim cu prioritate schimbarea conducerii Portului Constanţa. Este din sfera administraţiei locale“

23 Jan 2015 3721

CCR susţine că legea de preluare a acţiunilor e neconstituţională Mazăre pierde definitiv Portul Constanţa

19 Dec 2014 2342

Primăria Constanța a pierdut definitiv portul

18 Dec 2014 3073

Un nou proiect de lege Mazăre se bazează pe „cuvântul de onoare“ al lui Ponta pentru a prelua acţiunile Portului Constanţa

21 Oct 2014 1860

CCR a decis - Consiliul Local nu poate fi titularul acţiunilor Mazăre îşi ia adio de la Portul Constanţa?

17 Oct 2014 3663

Ştiripesurse.ro CCR dă peste cap planurile lui Mazăre cu Portul Constanţa

16 Oct 2014 2479