Ce „vrăji” a mai făcut campania electorală, ediţia 2012 Află din partea cui vor candida aspiranţii la mandatul de primar

 

primarie_1.jpg

Alegerile locale, ediţia 2012, sunt, fără îndoială, alegerile surprizelor. Asta pentru că, spre deosebire de scrutinul precedent, alegerile din 10 iunie au reconfigurat eşicherul politic constănţean. Concret, în această perioadă, nu s-a mai ţinut cont de doctrine, de ideologii, de aşa numitul partid mamă. Democrat liberalii au devenit fie liberali, fie social democraţi cu acte-n regulă. În aceeaşi ordine de idei, social democraţii supăraţi şi-au părăsit partidul. Campania electorală care se prefigurează e caracterizată, parcă mai mult ca niciodată, de dinamism, de surprize, de „debarcări” şi „încolonări” sub alte sigle, sub alte culori. Iar căderea Guvernului Ungureanu nu a făcut decât să „condimenteze” şi mai mult atmosfera de dinaintea campaniei.

Schimbări de direcţie

Dumitru Moinescu, fostul edil şef al municipiului Medgidia, va candida pentru un nou mandat de primar. Dar nu din partea PDL, partidul său de suflet, pe care l-a părăsit „cu regret”. Deşi a fost „curtat” de mai multe formaţiuni politice, Moinescu va intra în cursa pentru mandatul de şef al administraţiei publice locale din Medgidia cel mai probabil în calitate de independent.

O schimbare de direcţie a avut loc şi la Hârşova. În urmă cu mai bine de o lună, actualul primar, Tudorel Nădrag, a confirmat într-o conferinţă de presă la care a participat şi prim-vicepreşedintele PSD Constanţa, Nicuşor Constantinescu, faptul că a trecut din barca PDL în cea a PSD. Astfel, Nădrag va candida pentru al doilea mandat de edil şef din partea social democraţilor.

Nici oraşul Năvodari nu a fost ocolit de tensiuni. Nicolae Matei, actualul primar, a avut probleme cu liderii judeţeni ai PSD, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu, pentru că aceştia din urmă au întârziat foarte mult validarea candidaturii sale. După numeroase discuţii şi o vizită a lui Matei la Bucureşti, unde s-a întâlnit cu Victor Ponta şi Adrian Năstase, PSD Constanţa i-a validat, sâmbătă seara, candidatura la alegerile locale din 10 iunie. 

Liberalii sunt în trend

Trecerea primarilor din Valu lui Traian, 23 August, Albeşti şi Costineşti de la PDL la PNL este mai mult sau mai puţin surprinzătoare. Informaţii despre migrarea acestora către alte partide se vehiculau încă din luna martie. De altfel, primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, declarase la un moment dat că ia în calcul plecarea în alt partid pe motiv că în PDL merge pe un drum despre care nu ştie unde duce.

Duminică, însă, a devenit oficial: Florin Mitroi, Mugur Mitrana, Gheorghe Moldovanu şi Traian Cristea, actualii primari ai localităţilor Valu lui Traian, 23 August, Albeşti şi Costineşti sunt candidaţii PNL la alegerile din 10 iunie.

Astăzi, şi primarul comunei Nicolae Bălcescu, Viorel Bălan, a trecut, pe ultima sută de metri, din tabăra PDL în cea a PNL. El va fi candidat liberal la proximele alegeri locale.

În ograda PSD…

Tot înaintea alegerilor locale, primarii din localităţile Ion Corvin, Vulturu, Tortoman şi Rasova au ales să treacă la PSD. Ţărănistul Eugen Berbec a părăsit partidul lui Corneliu Coposu şi a decis ca în proximele alegeri să meargă pe mâna PSD. Aceeaşi decizie a luat-o şi ecologistul Lucian Chitic, primarul comunei Tortoman.

Cu doar câteva zile înainte de depunerea candidaturii, Mihalache Neamţu, gospodarul şef din comuna Rasova, a dat PDL-ul pe PSD. În alegerile din iunie, el va candida pentru un nou mandat de primar din partea social democraţilor.

Nu în ultimul rând, Dumitru Nedea a oficializat trecerea sa la PSD. Oricum, fostul democrat liberal nu mai avea de mult timp relaţii cu partidul din partea căruia a candidat în 2008.

Sau în afara ei

Există şi cazuri de primari care, supăraţi pe PSD, au decis să candideze în calitate de independenţi. În această situaţie se află primarul comunei Saligny, Gabriel Tătulescu, dar şi cel din comuna Peştera, Valentin Vrabie. Amintim că acesta din urmă a avut, în tot mandatul său, o relaţie deosebit de tensionată cu preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu. Vrabie i-a reproşat acestuia că nici Consiliul Judeţean, nici PSD-ul nu îi susţin proiectele derulate în localitate.

Primarul comunei Băneasa, Gelu Iordache, a plecat, şi el, din PSD. Deranjat de faptul că partidul său nu l-a desemnat candidat pentru un nou mandat de primar, Iordache a dat PSD-ul pe UNPR.

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătalin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turismul din județul Constanța - (VIDEO)

02 May 2024 92

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 478

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 681

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 932

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1243

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1526

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 942

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 752

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 588

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 805

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 672

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 582

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 971

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 605

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 728