CJPC Constanţa, verificări în cluburi şi cafenele

În perioada 06-07 noiembrie, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa a desfăşurat acţiuni de control, ce au avut ca scop respectarea prevederilor legale privind protecţia consumatorilor, în unităţi care prestează servicii de alimentaţie publică de tipul, precum cluburi, baruri, cafenele.
 
Au fost verificaţi 56 operatori economici, iar neconformităţi au fost constatate la 40 dintre aceştia, respectiv 71,4%. S-a verificat în special respectarea prevederilor  Legii 349 din 2002 privind combaterea efectelor consumului produselor din tutun. „La 17 operatori economici prestatori de servicii de alimentaţie publică de tipul celor menţionate mai sus s-a constatat că nu există spaţiu special amenajat pentru fumat care să reprezinte cel mult 50% din suprafaţa spaţiului închis destinat clienţilor. S-a dispus măsura de oprire temporară a activităţii până la remedierea deficienţei”, potrivit unui comunicat remis ZIUA de Constanţa.
 
S-a interzis complet fumatul până la crearea unui spaţiu pentru fumat conform legii, s-a restrâns suprafaţa destinată clienţilor astfel încât să nu se depăşească 100 mp, s-a interzis fumatul la parterul unităţii, iar spaţiul pentru fumători  amplasat la etaj, semnalizat şi dotat conform legii.
 
De asemenea, la o serie de operatori economici a căror spaţii de servire destinate clienţilor erau sub 100 mp s-a constatat  neafişarea la loc vizibil a sintagmelor „În această unitate fumatul este permis” sau „În această unitate fumatul este strict interzis”.
 
Pentru deficienţele constatate pe timpul acţiunilor de control s-au aplicat 38 amenzi contravenţionale şi trei avertismente. În perioada următoare, CJPC Constanţa va continua acţiunile de verificare.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Constanța O femeie a reclamat la Protecția Consumatorului restaurantul La Scoica, după ce a mâncat acolo de 8 martie. Ce spune Nicu Lascu despre incident?

04 Apr 2024 18903

Firma care deține lanțul Profi, la judecată cu Protecția Consumatorilor Constanța

24 Mar 2024 672

Constanța Control al comisarilor OPC la Restaurantul Noble din Murfatlar! Incredibil în ce condiții erau preparate alimentele (GALERIE FOTO)

08 Mar 2024 839

Constanța Controale ale comisarilor de la Protecția Consumatorilor în magazinele ce comercializează produse importate din China (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Mar 2024 851

Constanța Restaurantul Voila de pe bulevardul Tomis, verificat de Protecția Consumatorului! Ce amendă a luat firma lui Adel Abi Khalil

28 Feb 2024 853

Năvodari Protecția Consumatorilor Constanța a găsit nereguli la restaurantul lui Laurențiu Duță de la 3 Sud Est

15 Feb 2024 4195

O firmă din Eforie Sud, la judecată cu CJPC Constanța și ANPC Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Sud – Est

21 Jan 2024 733

Control la Târgul organizat în exteriorul Pavilionului expozițional Constanța. Ce nereguli au constatat comisarii OPC (GALERIE FOTO)

18 Dec 2023 1188

Dosarul dintre Profi Rom Food SRL și CJPC Constanța, pe masa magistraților

03 Dec 2023 827

Controale în magazine Auchan și Penny, din județul Constanța! Comisarii CJPC au găsit mai multe nereguli (GALERIE FOTO)

29 Nov 2023 932

Controale ANPC Lidl Năvodari propus pentru închidere temporară! (FOTO+VIDEO)

02 Nov 2023 1380

CJPC Cofetăria „Silvian”, din Constanța, a primit amenzi de 13.000 lei. Care au fost neregulile găsite (Galerie FOTO)

31 Oct 2023 2335

Controale la Constanța UPDATE. CJPC a controlat o unitate de catering din municipiu, în baza unei sesizări (FOTO)

26 Jul 2023 1312

Se închide definitiv Căminul de bătrâni Sfinții Constantin și Elena din Eforie Nord

18 Jul 2023 1514

Continuă controalele la azilele din Constanța! Deficiențe depistate de comisarii CJPC (FOTO+VIDEO)

18 Jul 2023 1685