Comercianţii nu vor scăpa de impozitul pe bacşiş!

 
Impozitul pe bacşiş nu va fi eliminat de la 1 iunie, aşa cum estima în urmă cu două săptămâni ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, întrucât eliminarea măsurii întârzie în Parlament. "În câteva zile trebuie să plece din Parlament, apoi să fie transmis la preşedinte să fie promulgat", a declarat astăzi Teodorovici, după o conferinţă. Ministrul a anunţat în 15 mai că obligativitatea taxării bacşişului va fi eliminată, întrucât deşi taxarea bacşişului a fost introdusă la solicitarea mediului de afaceri aplicarea acesteia ar fi extrem de dificilă. Teodorovici estima atunci că modificarea ar putea fi operată de la 1 iunie.
Decizia a fost luată la numai o săptămână după introducerea impozitului pe bacşiş, după ce ministrul de resort a avut consultări pe această temă cu reprezentanţi ai industriei HoReCa, inclusiv din segmentul de piaţă al livrărilor la domiciliu, dar şi reprezentanţi ai organizaţiilor patronale şi sindicale din industria funizorilor de servicii de taximetrie.
Până la eliminarea impozitării, operatorii sau angajaţii acestora vor fi taxaţi cu 16%, iar după acel moment vor trebui să fie atenţi la sumele suplimentare aflate în casă.
Legiferarea bacşişului, care trebuie evidenţiat pe un bon fiscal separat, a fost introdusă prin Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului 8/2015, care modifică şi completează mai multe acte normative. Prin bacşiş se înţelege orice sumă de bani oferită în mod voluntar de client, în plus faţă de contravaloarea bunurilor livrate sau a serviciilor prestate de către operatorii economici, precum şi restul dat de vânzător clientului şi nepreluat de acesta în mod voluntar. Bacşişul nu poate fi asimilat unei livrări de bunuri sau unei prestări de servicii.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legea bacșișului, publicată în Monitorul Oficial al României și intră în vigoare la 1 ianuarie 2023

29 Dec 2022 2564

Proiectul de lege care reglementează bacşişul, adoptat de Camera Deputaților (VIDEO)

13 Dec 2022 1224

Legea bacșișului, un model european aplicabil de astăzi și în România

09 Nov 2022 691

Bogdan Huțucă „Parlamentul, industria HoReCa, Ministerul Finanțelor și consultanți fiscali independenți au identificat o modalitate simplă de înregistrare și fiscalizare a bacșișului”

09 Nov 2022 1754

Bacşişul, în vizorul ANAF. Vezi noile reglementări în această privinţă

14 Aug 2019 1887

Legalizarea bacșișului, în discuții. Cât ar urma să câștige statul român

11 Apr 2018 2651

Bacșiș impozitat de la 1 iunie

29 May 2015 2487

Au fost publicate în Monitorul Oficial Modificări controversate la normele de aplicare a Codului Fiscal

29 May 2015 3224

Prevederile referitoare la impozitarea bacșișului, eliminate

27 May 2015 1787

La Comisia de buget Au fost eliminate prevederile privind impozitarea bacşişului

19 May 2015 1709

Ordonanţa privind taxarea bacșișului ajunge la CCR în 23 iunie

19 May 2015 1952

"Teste" pe spinarea poporului Impozitarea bacșișului a fost "o experienţă, nu un eşec"

18 May 2015 1865

Ştiripesurse.ro Ponta, despre bacșiș - Merge prost, fac un pas înapoi

16 May 2015 1988

Cum își recuperează banii firmele sancționate de ANAF Guvernul renunță la impozitarea bacșișului

16 May 2015 2183

Impozitul pe bacşiş va fi eliminat, a anunţat Ministerul Finanţelor

15 May 2015 1780