Constănţeanul de Brăila, Cristian Rizea Omul cu care crede Victor Ponta că ar putea redresa România

cristian_rizea.jpgCristian Rizea, sau Cristi Ferrari, aşa cum l-au poreclit colegii de partid, este una dintre cele mai tragicomice figuri ale PSD, spune cotidianul.ro.

Îl puteţi vedea atât de des la talk show-urile politice încât te întrebi dacă nu cumva Rizea doarme într-unul dintre studiourile tv de la Realitatea, Antena 3 sau de la B1 TV. Este unul dintre "purtătorii de mesaj şi imagine ai PSD-ului", după cum spun cei de la Biroul de Presă al PSD. Chiar circula în toamna trecută, în campania electorală, o vorbă despre cele mai prezente şi enervante figuri politice din talk show-urile televizate: "Rizea, Ghişe şi cu Hoară, cel mai tare atac din ţară".

 

Deşi în CV-ul oficial de pe site-ul Camerei Deputaţilor, Rizea declară că şi-a pierdut virginitatea politică odată cu intrarea în PSD, în 1999, deputatul pesedist de Brăila minte de îngheaţă apele. Cristian Rizea este în realitate doar un traseist politic, drumul său în politică având toate coordonatele oportunistului tipic.

Studenţii bucureşteni de la Politehnică şi de la ASE îşi amintesc cu siguranţă de Cristi Rizea, un fel de dandy à la roumaine, în fapt, un mic găinar, care vindea parfumuri contrafăcute direct din portbagajul maşinii sale, un BMW cabrio de culoare închisă, vechi de când lumea. Prin 1996-1997 îl puteai găsi deseori cu portbagajul desfăcut pe Căderea Bastiliei sau pe Bulevardul Maria Rosetti încercând să vrăjească câte o domnişorică mai naivă şi să-i vândă cine ştie ce parfum făcut pe vapor, explicându-i că, nu-i aşa, un tip serios ca el, cu muuuulte relaţii sus-puse la "Cotroceni şi la PNŢ", nu îşi permite să vândă ştifturi.

 

Rizea a intrat în politica mare atunci când ApR, marea gogoaşă politică a sfârşitului anilor '90, un fel de UNPR al vremurilor cederiste, creştea într-o zi cât alţii în zece, părând că la alegerile din 2000 va spulbera la scor toate celelalte partide. Alegerile locale din 2000 nu au adus rezultate atât de aşteptate de toţi aceia care mizaseră pe o construcţie politică artificială, drept care lanţul de iubire dintre membrii ApR s-a rupt iremediabil undeva în iulie 2000. Cea mai spectaculoasă amintire a celor care au participat direct la certurile interminabile de la ApR rămâne momentul de un comic nebun, în care o parte a aperiştilor au decis să plece din sediul partidului, aflat în Bulevardul Unirii, însă nu fără a lua cu ei toate scaunele aflate în acea clădire. Declanşatorul "scandalului scaunelor de la ApR" a fost nimeni altul decât "revoluţionarul" Rizea Cristian, omul care s-a poziţionat de altfel în fruntea convoiului cu foşti aperişti care cărau scaunele în spinare din sediul ApR din Bulevardul Unirii.

 

La finalul anului 2000, Ion Iliescu câştiga al treilea său mandat de preşedinte al României, iar Adrian Năstase devenea premierul unui guvern monocolor PSD, care avea să domine ţara timp de patru ani, într-un mod apăsător şi supărător. Un oportunist politic, şi înfometat pe deasupra, aşa cum era Rizea nu putea să scape o aşa ocazie, aceea a schimbării de putere politică, că doar schimbarea stăpânilor înseamnă bucuria nebunilor. Drept care, decembrie 2000 îl găseşte pe Cristi Rizea în barca încăpătoare şi aducătoare de prosperitate personală a învingătorilor alegerilor parlamentare şi prezidenţiale de atunci, în barca PSD-ului condus de Năstase.

Din 2000 până în 2002, Rizea deţine funcţia de director la cabinetul lui Georgiu Gingăraş, ministrul Tineretului şi Sportului. În 2001, Cristian Rizea face prima sa "prostioară", etichetată ca faptă penală, de către ofiţerii de la Cercetări Penale din cadrul IGPR. Cu toate că nu se cunoaşte exact fapta pentru care Rizea este urmărit penal, Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a emis în 2 iulie 2001, pe numele lui Rizea Cristian, mandatul cu numărul 455603, prin care acesta a fost dat în urmărire locală. Timp de aproape un an, pesedistul ar fi putut fi reţinut de orice poliţist care l-ar fi întâlnit şi legitimat pe stradă. Fapta pentru care Rizea era urmărit penal este menţionată în art. 215 din Codul Penal şi se defineşte astfel: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani".

Mandatul a fost revocat în 12 iunie 2002, cu doar câteva luni înainte ca Rizea să se căsătorească, naşul său de cununie fiind Alexandru Athanasiu, fost ministru al Muncii şi Protecţiei Sociale şi urmaşul pentru scurt timp al Ecaterinei Andronescu la cârma Ministerului Educaţiei.

Tot în 2002, Cristi Rizea este promovat ca director general al ANSIT (Agenţia Naţională pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor), o agenţie guvernamentală tentantă din perspectiva muntelui de bani europeni care veneau acolo, pentru a sprijini şi dezvolta iniţiativa privată a tinerilor.

Atât de bine a manageriat Rizea agenţia încât şi acum este personaj principal într-un dosar la DNA, în cazul unei deturnări de fonduri europene, demarat după o sesizare a Directoratului pentru Tineret al Comisiei Europene pentru justificarea unor cheltuieli din perioada 2000-2001, în perioada în care Cristian Rizea era directorul ANSIT. Banii, peste 1,5 milioane de euro, au fost cheltuiţi pe deplasări în străinătate şi publicitate, deşi ei fuseseră puşi la dispoziţia agenţiei pentru derularea unui program european pentru tineri, numit Youth. Ancheta penală demarată în dosarul lui Rizea a pornit chiar din vremea în care la Palatul Victoria încă domneau Adrian Năstase şi guvernul PSD. Surse din conducerea PSD spun că doar intervenţia de ultim moment a lui Alexandru Athanasiu,ministru în Cabinetul Năstase, l-a salvat pe Cristian Rizea de puşcărie. Jurişti din PSD, colegi de partid şi de Parlament ai lui Rizea, care ştiu bine speţa, jură că acuzaţiile din dosarul său de la DNA sunt atât de strident-evidente încât dacă s-ar scutura praful de pe dosarul fostului director al ANSIT, Cristinel ar sta ani buni de puşcărie. Aici, pentru corectitudine, trebuie precizat faptul că Alexandru Athanasiu, naşul de cununie al lui Rizea, se dezice ori de câte ori are ocazia de finul său şi de isprăvile deloc demne de laudă ale acestuia. De altfel, în PSD ştie toată lumea că Alexandru Athanasiu e supărat foc pe Rizea şi că nu a mai vorbit cu acesta din 2006.

Faptul că tânărul pesedist avea deja la activ vreo două dosare penale, căderea regimului Năstase, în 2004, nu l-a debusolat prea tare şi Rizea a reuşit să îşi ascundă cei trei trandafiri de pe piept de privirea ageră a premierului Călin Popescu Tăriceanu, cel care de altfel i-a şi permis să mai rămână în fruntea ANSIT vreme de încă doi ani, până în 2006.

Sursa: cotidianul.ro
Sursa foto: cristianrizea.ro


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Sile this Millennium

31 Aug, 2010 12:15

Zicala: Daca intr-o zi te simti inutil si deprimat,consoleaza-te cu gandul ca odata ai fost spermatozoidul cel mai rapid dintre toti.

PAMPERS

31 Aug, 2010 11:35

ASTA DUPA CULOARE PARCA ESTE DIN ETIOPIA DAR LA PSD SE POARTA ...........

Articole asemanatoare

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 494

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 881

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1140

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1437

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 907

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 735

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 568

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 784

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 656

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 578

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 925

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 596

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 722

Horia Constantinescu a demisionat din funcția de președinte al ANPC pentru a candida la Primăria municipiului Constanța

15 Apr 2024 736

Averea și interesele Iuliei-Laura Opariuc-Dan, desemnată președintele Biroului Electoral Județean Constanța

15 Apr 2024 580