Cotidianul Telegraf Doi constănţeni în Cabinetul Ponta

guvern.jpgChiar dacă a refuzat să facă publică lista integrală a miniştrilor, Ponta a pomenit câteva nume. Întrebat dacă senatorul PNL Mircea Diaconu şi Corneliu Dobriţoiu (PNL) vor face parte din noul minister, acesta a spus că „au şanse mari să ajungă miniştri". Mai exact, este posibil ca cei doi să deţină portofoliile ministerului Culturii, respectiv al Apărării. Premierul desemnat a adăugat că Daniel Constantin are emoţii pentru că va ocupa un minister „greu". Posibil Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.

Printre numele vehiculate se află şi reprezentanţi ai PSD Constanţa. Nicolae Nemirschi ar putea prelua portofoliul de ministru al Mediului, iar senatorul Alexandru Mazăre pe cel de ministru delegat al Ministerului Turismului.

De asemenea, una dintre propunerile PSD ar fi ca din viitorul Executiv să facă parte cei doi tehnocraţi - ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban, şi cel al Justiţiei, Cătălin Predoiu. Printre numele vehiculate se mai află şi Dan Nica pentru portofoliul Administraţiei, Ioan Rus la cel al Internelor, Florin Georgescu la Finanţe.

Sursa: http://www.telegrafonline.ro/

 

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct) amânat pentru luna mai 2024

25 Jan 2024 918

Oficial! KLD Services SRL, din Constanța, intră în insolvență! (MINUTĂ)

04 Dec 2023 1121

Apropiat al foștilor conducători ai Constanței Sorin Strutinsky bagă în insolvență celebra companie KLD Services SRL!

23 Nov 2023 4756

Ce decizie a luat tribunalul în dosarul privind falimentul Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct)

20 Jun 2023 1541

Ana Ardeleanu împlinește 71 de ani! Poeta a fost colaboratoarea mai multor publicații constănțene

12 May 2023 1471

Copac căzut pe șinele de cale ferată la Costinești Halta CFR! A tras după el și firele de telegraf și stâlpul CFR! (GALERIE FOTO +VIDEO)

08 Sep 2022 1230

Telegraf Advertising SRL (fosta Conpress Construct), în faliment! Procesul merge mai departe, la tribunal

06 Sep 2022 1785

Mai multe mașini aparținând Telegraf Advertising SRL, vândute la licitații (DOCUMENTE)

25 Mar 2022 2491

18 februarie 1929. Prima transmisie de teatru radiofonic la Radiodifuziunea Română

18 Feb 2022 1606

Creditorii Telegraf Advertising, convocați în adunare. Care este ordinea de zi (DOCUMENT)

18 Feb 2022 1550

Știați că….? La această dată s-a utilizat pentru prima dată telegraful electric. Cine a realizat primul telegraf electric

11 Sep 2021 1472

#citeșteDobrogea Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (III) Situația în orașele și satele provinciei

17 Sep 2020 3156

#citeșteDobrogea Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (II) Taxe și tarife

12 Sep 2020 2928

#citeșteDobrogea Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (I) Pe drumul modernizării

10 Sep 2020 2213

Constanța Angajații Confort Urban încep demolarea unor chioșcuri Telegraf și Rodipet (galerie foto+video)

12 Aug 2020 2678