#citeșteDobrogea: Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (III) Situația în orașele și satele provinciei

În ținutul danubiano-pontic, în sectorul pe care îl analizăm în această suită de materiale, lucrurile au mers mai greu la început. Treptat însă, pe măsură ce orașul-port Constanța devenea tot mai important pentru țară, au început să se înregistreze progrese și în ceea ce privește serviciul poștal, telegrafic și de telefonie. Vechiul Tomis a devenit stație urbană de telefonie, alături de alte șase orașe ale țării, Iași, București, Brăila, Galați, Craiova și Ploiești. În 1903, prin afundarea unui cablu submers, s-a creat o legătură directă între Constanța și Constantinopole, iar acest lucru a contribuit foarte mult la creșterea într-un ritm galopant a traficului internațional de mărfuri și de informații.



Trebuie spus c,ă până la 1900, în județul Constanța nu existaseră deloc oficii telefonice. Abia în acest prim an al veacului XX, oficiul urbei Constanța a fost înființat și avea în subordinea sa cinci posturi telefonice. Cinci ani mai târziu, în 1905, oficiul urbei ajunsese la 15 posturi telefonice.
Interesant este faptul că, la începutul secolului XX, orașele port de pe malul dobrogean stăteau mai bine la acest capitol, în comparație cu reședința Constanța.
Astfel, orașul Ostrov avusese încă din 1900 15 posturi telefonice, iar cinci ani mai târziu număra 23. Hârșova avea deja 6 posturi în 1901, pentru ca în 1905 numărul acestora să crească la 11. Orașul Ostrov avea în 1900 15 posturi telefonice, iar cinci ani mai târziu număra 23.


În 1905, alte două comune urbane ale județului, Mangalia și Medgidia aveau înregistrate 13, respectiv 10 posturi telefonice.
În concluzie, în cele șase comune urbane (orașe) ale județului Constanța (nu socotim și Cuzgun – Ion Corvin, oraș doar pe hârtie), în 1905, existau deja 75 de posturi telefonice.
În intervalul 1904-1905, din convorbirile telefonice înregistrate la oficiile din județul Constanța, statul român a încasat taxe în valoare totală de 1926 de lei și 10 bani, după cum urmează: 486,75 lei (reședința Constanța), 141,4 lei (Cernavoda), 281,65 lei (Hârșova), 266,10 lei (Mangalia), 206,35 lei (Medgidia) și 543,85 lei (Ostrov)


Județul Tulcea avea, la rândul său, patru oficii urbane unde fuseseră înființate posturi telefonice. La Babadag existau 13 posturi încă din 1898, pentru ca în 1905, numărul lor să fie de 15. Tot în 1905 reședința Tulcea avea 23 de posturi (toate înființate înainte de 1900), Măcin 12 iar Sulina, trei.
Între 1904-1905, din convorbirile oficiilor tulcene s-au încasat, în total 1718,50 lei, din care, doar la Măcin și Tulcea au fost obținute sumele de 763,45 lei, respectiv 631, 85 lei.


În ceea ce privește posturi telefonice comunale (comune rurale – sate), în 1904, județul Constanța avea un număr de 75, iar județul Tulcea, 53 de posturi.


Și acum, câteva detalii interesant legate de sectorul oficiilor telegrafo-poștale: oficiul Cataloi (jud. Tulcea) a fost înființat încă din 18 iunie 1896, în timp ce oficiul Constanța – Port a fost creat abia doi ani mai târziu. Oficiul poștal al stațiunii balneare Carmen-Sylva (viitor Eforie Sud) a fost creat în 1904.


În primăvara anului 1905, orașul Constanța avea telegraf, telefon, poștă ușoară, executa mandate interne și externe, precum și mesagerie internă și externă. Astfel de servicii complete erau oferite și de Cernavoda, Hârșova, Medgidia, Ostrov sau evident, Tulcea, Măcin, Isaceea etc.
Constanța avea oficiul său urban, dar și oficiile Constanța – Port sau Constanța militar, acesta din urmă - creat la sediul garnizoanei Regiment 9 Calărași.
Oficii telegrafo-poștale funcționau și în comune rurale, care se aflau însă pe drumuri comerciale și aveau importanță din punct de vedere economic. Aceste oficii rurale depindeau însă de oficiile orașului cel mai apropiat.
Așa era cazul comunelor rurale Cara-Murat (azi Kogălniceanu, jud Constanța), Cara-Omer (azi Negru Vodă), Carmen Sylva (Eforie Sud), Cogealac, Cataloi, Ceamurlia, Ceatal, Gorgova, Chilia Veche...
Stațiile de cale ferată ce executau servicii de poștă și telegraf erau Mircea Vodă, Murfatlar și Saligny iar cele ce executau doar servicii de telegraf erau stațiile Cenavoda, Cernavoda-Pod, Constanța și Medgidia.


În 1905 România avea o populație de 5.912.520 și 3378 birouri telegrafo-poștale. Transportul expedițiilor poștale se făcea pe uscat cu ajutorul căii ferate, dar și diligențe și alte vehicule ușoare. Pe Dunăre, transportul era asigurat de vasele Serviciului de Navigație Fluvială Română, iar pe mare, între Constanța și Constantinopole (de două ori pe săptămână), de vasele Serviciului Maritim Român. Cursele poștale pe Dunăre erau pe trasee precum Brăila-Macin, Galați-Isaccea-Tulcea-Sulina sau Calărași-Ostrov. Când pe Dunăre navigația era închisă iar vapoarele poștale nu mai puteau circula, localitățile dobrogene din zone precum Tulcea, Isaccea, Măcin, Sulina erau deservite cu diligențe.


În anul 1903, România avea un total de 6886 de funcționari ce deserveau serviciul poștal, după ce în 1890 fuseseră înregistrați doar 1474. Din acei 6886 de funcționari, 3931 erau factori rurali și agenți poștali iar restul, funcționari superiori și inferiori.


În anul 1903, corespondența poștală ordinară și recomandată, internă și externă, a însumat nu mai puțin de 92.315.565 de obiecte, aici intrând scrisori ordinare și recomandate, cărți poștale, imprimate și jurnale, hârtii de afaceri, probe de mărfuri și plicuri oficiale.
Un detaliu interesant: în România anului 1890 existaseră 829 cutii de scrisori, pentru ca în 1903 să fie înregistrate oficial 4903 de astfel de cutii.
În același an 1903, în țara noastră, în mesageria internă și externa a rulat un număr de 596.091 colete poștale ordinare și 267.613 de pachete, cu, și fără valoare declarată.


Aceste date statistice pot părea, adesea, obositoare. Ele sunt însă instrumente ideale (și reale) pentru a fi folosite în acțiunea de reconstituire a imaginii României și a Dobrogei, la cumpăna veacurilor XIX și XX, chiar și într-un domeniu precum cel tratat de noi, al comunicațiilor poștale, telegrafice și telefonice.


Bibliografie
Dare de seamă asupra mersului serviciilor de poștă, telegraf și telefon, de la 1/14 aprilie 1894 și până la 1/14 aprilie 1905, București, Imprimeria Statului, 1906
Anuarul Statistic al României 1902, Bucuresci, Imprimeria Statului
Anuarul Statistic al României 1904, Bucuresci, Imprimeria Statului


Despre Cristian Cealera

Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018.


Citește și:

#citeșteDobrogea: Telefonie, telegraf și oficii poștale în România și Dobrogea (1895-1905) – (II) Taxe și tarife