Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iamblichos (sec. III-IV) - „Viața lui Pitagora”

  • Filozoful grec neoplatonician Iamblichos s-a născut în 283 în Siria romană și a murit în 233. A promovat concepția neoplatoniciană despre demoni, influențând Academia neoplatoniciană din Florența medievală și ocultismul modern. „Viața lui Pitagora” este una dintre scrierile sale care s-au păstrat. (ed. H. Mihăescu & G. Ștefan)
 

În capitolul XXX autorul îl amintește pe Zamolxis, fondatorul legendar al religiei traco-geților, ca elev al marelui filozof grec Pitagora (sec. VI î. H.) din insula Samos din Marea Egee: „(...) Căci Zamolxis, de origine trac, fost sclav și discipol al lui Pitagora, după ce a fost eliberat s-a întors la geți, le-a întocmit legile cum am arătat la început și a îndemnat la bărbăție pe concetățenii săi, convingându-i că sufletul este nemuritor. Chiar și acum galatii toți și tralii și mulți dintre barbari învață pe copiii lor că nu este cu putință ca sufletul să piară, ci că el continuă să existe; și că nu trebuie să se teamă de moarte, ci să înfrunte cu vitejie primejdiile. Și pentru că a învățat pe geți aceste lucruri și le-a scris legile este socotit la ei drept cel mai mare dintre zei .”



Editorii români notează că aceste informații au ca sursă pe grecul Herodot  (sec. V î. H.), supranumit „părintele istoriei”.
 


Bibliografie
Iamblichi, Opera, ed. L. Daubner, Teubner, Leipzig, 1937.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970 (IV. Iamblichos)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 



Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.


Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie
Eusebiu (sec. III-IV) – „Cronica”, „Istorie bisericească”, „Pregătirea evanghelică”, „Viața împăratului Constantin”, „Către Constantin la treizeci de ani”

 

 

Ti-a placut articolul?



Nume:

Email:

Comentariu*:

Din aceiași categorie

Istoria Dobrogei - Evenimente: Prima cucerire romană a Dobrogei în 72 î. H.

Istoria Dobrogei - Evenimente: Prima cucerire romană a Dobrogei în 72 î. H.

1090
Istoria Dobrogei: Instituții - Religii antice

Istoria Dobrogei: Instituții - Religii antice

1071
#citeșteDobrogea: Frumuseți locale. Rezervația Naturală Fântânița Murfatlar și Bisericile din cretă de la Murfatlar

#citeșteDobrogea: Frumuseți locale. Rezervația Naturală Fântânița Murfatlar și Bisericile din cretă de la Murfatlar

1495
#citeșteDobrogea: Străzile Constanței. Denumiri  de-a lungul timpului (II)

#citeșteDobrogea: Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (II)

1795
Istoria Dobrogei - Populație - Popoare: Macedonenii

Istoria Dobrogei - Populație - Popoare: Macedonenii

1834
Istoria Dobrogei: Instituții - Moneda

Istoria Dobrogei: Instituții - Moneda

1671
#citeșteDobrogea: Techirghiol. Apele care tămăduiesc

#citeșteDobrogea: Techirghiol. Apele care tămăduiesc

1746
#citeșteDobrogea: Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (I)

#citeșteDobrogea: Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (I)

2606
Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Lisimah și Dromichaites (sec. IV-III î. H.)

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Lisimah și Dromichaites (sec. IV-III î. H.)

1569
Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Filip II și Ateas

Istoria Dobrogei - Populație - Personalități: Filip II și Ateas

1565
#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Mamaia anilor 1930 - „Va face ca această staţiune să devie una din cele mai frumoase din Europa“ (VI)

#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Mamaia anilor 1930 - „Va face ca această staţiune să devie una din cele mai frumoase din Europa“ (VI)

1623
#citeșteDobrogea: Demiterea unui profesor de la Seminarul Musulman din Medgidia în perioada interbelică

#citeșteDobrogea: Demiterea unui profesor de la Seminarul Musulman din Medgidia în perioada interbelică

1465
#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Se va forma în mijlocul oraşului un adevărat covor de flori “ (V)

#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Se va forma în mijlocul oraşului un adevărat covor de flori “ (V)

1465
Istoria Dobrogei - Populație  Personalități: Zalmoxis/Zamolxis

Istoria Dobrogei - Populație Personalități: Zalmoxis/Zamolxis

1532
Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cartea IV - 2)

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Herodot (sec. V î. H.) - „Istorii” (Cartea IV - 2)

1380
#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Partea cea mai mare a oraşului este complect lipsită de canalizare “ (IV)

#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Partea cea mai mare a oraşului este complect lipsită de canalizare “ (IV)

1180
#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „S-ar părea că o chestiune a apei la Constanţa nu există “ (III)

#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „S-ar părea că o chestiune a apei la Constanţa nu există “ (III)

1297
#citeșteDobrogea: Organizarea administrativă a Constanței în anul 1939

#citeșteDobrogea: Organizarea administrativă a Constanței în anul 1939

1291
#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Constanţa de mâine îşi pregăteşte găteala edilitară sub cele mai frumoase auspicii“ (I)

#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Constanţa de mâine îşi pregăteşte găteala edilitară sub cele mai frumoase auspicii“ (I)

1223
#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Suntem ameninţaţi să pierdem strada Mircea, una din arterele principale ale oraşului “ (II)

#DobrogeaDigitală: Planurile de dezvoltare pentru Constanța anilor 1930 - „Suntem ameninţaţi să pierdem strada Mircea, una din arterele principale ale oraşului “ (II)

1172