Istoria Dobrogei - Bibliografie: Iulian (sec. IV) - „Împărații”, „Elogiul împăratului Constanțius”, „Elogiul împărătesei Eusebia”, „Scrisori”

• Flavius Claudius Iulianus (nepot de frate al lui Constantin I cel Mare) s-a născut în anul 331, fiind educat în religia creștină. La maturitate a renegat creștinismul („Apostatul”) și a promovat elenismul. În consecință, în timpul domniei lui Constanțius II (337-361) a fost proscris, dar la moartea acestuia a ajuns împărat. Din vasta sa operă literară,  urmare a educației retorice și filosofice, au rămas trei discursuri oficiale (două Panegerice pentru împăratul Constanțius și un Elogiu pentru împărăteasa Eusebia, soția lui Constanțius), discursuri, imnurile în proză Regelui Soare și Mamei Zeilor, volumul în trei cărți Contra creștinilor și Banchetul sau Saturnalele sau Cezarii, în care îi critică pe predecesorii săi. A murit în 363 în timpul unei expediții împotriva Imperiului Persan. (ed. H. Mihăescu și G. Ștefan)

 


„Împărații”
În capitolul 21, discursul lui Iulius Cezar în adunarea zeilor și împăraților decedați menționează Dunărea ca frontieră naturală nordică a statului roman: „(...) Căci nu am plănuit pentru ea [Roma] cucerirea Universului, ci i-am stabilit două hotare, cum au fost date de natură, fluviile Istru și Eufrat [Mesopotamia/Irak].”
În capitolul 22, discursul lui Traian în aceeași adunare îl menționează pe Zamolxis, legendarul fondator al religiei geților: „Eu, Jupiter și zeilor, după ce am luat conducerea imperiului amorțit și descompus din cauza tiraniei care dăinuise mult la noi în țară, singur am cutezat să merg împotriva neamurilor care locuiesc dincolo de Istru și am nimicit neamul geților, care au fost mai războinici decât toți oamenii care au trăit cândva - și aceasta nu numai datorită tăriei trupului lor, dar și pentru că îi convinsese să fie astfel slăvitul lor Zamolxis. Crezând că nu mor, dar că își schimbă locuința, ei sunt mai porniți pe lupte, decât ar fi înclinați să întreprindă o călătorie.
 


„Elogiul împăratului Constanțius”
În capitolul 5, sunt evocate luptele victorioase ale împăratului Claudius II   (268-270) cu goții care atacaseră provinciile de la sud de Dunăre: „ Și ce mai e nevoie să vorbesc de lucrurile vechi, să mai amintesc de Claudius și să arăt dovezile limpezi și cunoscute de toți ale valorii sale, pomenind de luptele împotriva barbarilor de peste Istru”.
În capitolul 7, goții sunt confundați cu geții când este amintită victoria decisivă a unuia din fiii lui Constantin cel Mare (306-337) împotriva lor: „(...) Dintre aceștia unul a ajutat pe tatăl tău împotriva tiranilor, altul învingând cu armele pe geți, ne-a făcut rost de o pace trainică.”
 


„Elogiul împărătesei Eusebia”
În capitolul 7, este menționat Alexandru cel Mare, regele Macedoniei (336-323 î. H.), care-și stabilise frontiera nordică pe Dunăre înaintea statului roman: „(...) Căci el cel dintâi a încercat a spori puterea macedonenilor și, supunând cea mai mare parte din Europa, a făcut graniță (a cuceririlor sale) marea la răsărit [Marea Neagră] și la miazăzi, Istrul, cred, la miazănoapte, și neamul oricilor la apus.”
În capitolul 8, este amintită pacea lui Constanțius II cu barbarii de la nordul Dunării: „(...) Și așa s-a făcut că, în ciuda faptului că eu luptasem, iar el [Constanțius] a călătorit numai și a fost primit prietenește de neamurile care locuiesc la Istru, nu eu, ci el a repurtat triumful [procesiune civilo-religioasă în onoarea unui comandant roman victorios].”
 


„Scrisori”
Următoarea scrisoare este un răspuns adresat unei solicitări de anulare a impozitelor restante ale „Tracilor” supuși: „Cererea voastră ar părea ceva supărător, dacă ați fi adresat- o unui împărat cu privirile ațintite spre câștiguri și dacă el ar crede că nu se cade să vatăme belșugul obștesc pentru a-și arăta bunăvoința doar față de câțiva. Dar cum noi ne-am propus ca țintă nu să strângem cât se poate mai mult de al supușii noștri, ci să fim pricina cât mai multor binefaceri pentru ei, acest principiu ne va face să ne va face să vă iertăm și vouă datoriile. Dar nu vor fi iertate absolut toate, ci suma urmează să fie împărțită (în două): o parte va fi binefacerea ce o vom face cu voi, alta (va servi) pentru nevoile soldaților, de pe urmă căreia, fără îndoială, veți avea (două) însemnate avantaje: pacea și securitatea. Așadar până la a treia indicțiune [perioadă financiară de 15 ani – nota editorilor români] vă iertăm toate câte rămân din anii trecuți; după aceea însă veți achita fiecare contribuție, conform obiceiului. Iertarea acestor datorii este o bunăvoință destul de mare față de voi și nu trebuie să trecem cu vederea binele obștesc. Cât despre aceasta s-au trimis lămuriri și prefecților, pentru ca binele pe care vrem să vi-l facem să ajungă faptă. Zeii să vă izbăvească întotdeauna și să dea tărie.”
 
Bibliografie
L`Empereur Julien, Oeuvres completes, t. I, 1 (1932), t. II, 2 (1924), ed. J. Bidez, Les Belles Lettres, Paris,
Juliani Caesaris, ex. rec. Theoph. Cristoph. Harles, Erlangae, 1785.
Haralambie Mihăescu & Gheorghe Ștefan (redactori responsabili) / ACADEMIA DE STUDII SOCIAL POLITICE - INSTITUTUL DE ARHEOLOGIE – INSTITUTUL DE STUDII SUD-EST EUROPENE, Izvoarele istoriei României, vol. II. De la anul 300 până la anul 1000, Ed. Academiei R. S. R., București, 1970. (VII. Împăratul Iulian)
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța - Exponate Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța 


Despre Marius Teja
 
Marius Virgil Teja s-a născut în judeţulConstanţa, în anul 1969. A absolvit Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureştişi are un master în RelaţiiInternaţionale, absolvit la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. A fost profesor de Istorie şi Cultură Civică, muzeograf, voluntar afterschool, iar din 2020 editează blogul „Națiunea Armână“.


Citește și:

Istoria Dobrogei - Bibliografie: Sextus Auralius Victor (sec. IV) - „Despre bărbații de seamă ai orașului Roma”, „Despre împărați”, „Carte despre viața și moravurile împăraților”