Cum va fi vremea de Paşte

Meteorologii au emis o informare de vreme rea pentru intervalul 14 aprilie ora 09:00 - 15 aprilie ora 21:00, când se vor produce averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului în toate regiunile ţării.
 
Sâmbătă 
 
Vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi vor fi averse, însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în Banat, Oltenia, Muntenia şi Moldova, unde cantităţile de apă vor depăşi local 15...20 l/mp şi izolat 30 l/mp, mai ales în zonele deluroase şi montane din aceste regiuni. Vor fi condiţii de grindină. În nord-vestul şi centrul ţării doar local vor fi ploi de scurtă durată. Vântul va avea intensificări îndeosebi în jumătatea de est a teritoriului, cu viteze mai mari la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 12 şi 22 de grade, iar cele minime se vor situa între 5 şi 12 grade.
 
La Bucureşti

Vremea va fi instabilă. Temporar, mai ales în a doua parte a zilei şi la începutul nopţii, vor fi averse, însoţite de descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 20 de grade, iar cea minimă va fi de 10...11 grade.

La munte

Vremea va fi instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate şi pe arii extinse vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi de intensificări ale vântului. Cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 l/mp şi vor fi condiţii de grindină. Temperatura aerului nu va avea variaţii semnificative faţă de ziua precedentă.

Duminică 
 
Vremea se va menţine în general instabilă. Mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Izolat, îndeosebi la munte, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta unele intensificări în Dobrogea, dar şi în celelalte regiuni în timpul ploilor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse de la 11...12 grade în estul Transilvaniei şi nordul Moldovei până la 21 de grade în sud-est. Temperaturile minime se vor situa între 5 şi 12 grade.

La munte

Vremea se va menţine în general instabilă. Mai ales ziua, temporar înnorările vor fi accentuate şi se vor semnala averse, însoţite de descărcări electrice. Izolat cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va prezenta intensificări în special în timpul ploilor. Temperatura aerului va avea valori comparabile cu cele din ziua anterioară. Sursa: Mediafax

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

INFOTRAFIC Restricţii pentru traficul greu pe drumurile naţionale și Autostrada Soarelui, în perioada Sărbătorilor Pascale

29 Apr 2024 197

„Restaurăm istoria și construim viitorul“ Sediul BNR Constanța, „inima“ monetară din Piața Ovidiu - Constanța, readus la viață de lucrările întreprinse de Aedificia Carpați

29 Apr 2024 272

IGPR InfotraficRESTRICȚII TONAJ ȘI RECOMANDĂRI SĂRBĂTORI PASCALE

29 Apr 2024 145

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Niculinei Parosanu, secretar general la Oraș Techirghiol (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 460

Afaceri Constanța Decizie importantă luată de Consiliul de Administrație al SC Dorna Estival SA

28 Apr 2024 457

Declarații de Avere Constanța Cosmin Bujor, secretar general la UAT Negru Vodă deține un apartament și un autoturism (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 383

Declarații de Avere Constanța Averea și interesele Melaniei Solomon, secretar general UAT la Municipiul Medgidia (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 423

Firme Constanța Acționarii Granat SA, convocați la AGA! Se decide repartizarea profitului companiei

28 Apr 2024 334

Firme Constanta Acţionarii Dobrogea Grup SA, convocați în adunare generală ordinară. Pe ordinea de zi, aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru 2024

28 Apr 2024 381

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Mihaelei Crina Corbei, secretar general al comunei Nicolae Bălcescu, județul Constanța (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 762

Editorial Predare de ștafetă în Superligă. De la Farul la FCSB

28 Apr 2024 517

Firme Constanța SC Dobromin SA. A fost convocată Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

28 Apr 2024 401

Autotren înmatriculat în Ucraina, răsturnat pe Autostrada A2 București Constanța! Traficul, blocat în zonă (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 629

Declarații de avere Constanța Averea și interesele Danielei Cojocaru, secretar general al comunei Topalu (DOCUMENTE)

28 Apr 2024 299

Volei Duelul CSM Constanța - SCM U Craiova se va decide în meciul trei (GALERIE FOTO)

28 Apr 2024 431