Daniel Constantin cere soluții pentru fermierii afectați de secetă și nu numai

 
Daniel Constantin, ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, va solicita mâine, la Bruxelles, soluții de sprijin pentru urgențe atât pentru fermierii afectați de secetă cât și pentru producătorii cărora criza din sectorul laptelui le-a diminuat veniturile, potrivit unor declarații oferite astăzi de reprezentanții ministerul.
 
 
Daniel Constantin, împreună cu secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, George Turtoi, participă, mâine, la reuniunea Consiliului Uniunii Europene (Agricultură și Pescuit).
 
La întrevedere, președinția luxemburgheză dorește să concentreze dezbaterile asupra unor chestiuni sensibile referitoare la situația dificilă existentă în anumite sectoare agricole la nivel european.
 
Astfel, ministrul Daniel Constantin va prezenta situația din sectorul agricol din România solicitând în acest sens soluții urgente atât pentru fermierii afectați de secetă cât și pentru producătorii cărora criza din sectorul laptelui le-a diminuat considerabil veniturile.
 
În același timp, vor fi purtate discuții la nivel de comisar și la nivel tehnic pentru identificarea de modalități concrete de punere în practică a acestora.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Lista candidaților din partea Partidului Ecologist pentru Consiliul Județean Constanța

01 May 2024 423

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 687

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 922

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 750

Descoperiri arheologice importante la Hotelul Intim Constanța Urme de locuire din vechiul Tomis găsite sub clădirea din Peninsulă (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 4833

Constanța Ministerul Apărării cumpără drone de observare și supraveghere perimetrală! Iată care este valoarea contractului

11 Apr 2024 580

LIVE TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. "Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Corbu sunt localități pe care ne bazăm la scor bun" (FOTO)

28 Mar 2024 926

Patru fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la loturile naționale Under-20 și Under-21 ale României (GALERIE FOTO)

16 Mar 2024 998

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 februarie 2024

23 Feb 2024 781

LIVE VIDEO-TEXT- conferință de presă a AUR Constanța Murad ar putea candida la președinția Consiliului Județean Constanța (FOTO)

15 Feb 2024 1244

Iată cine sunt cei trei potențiali candidați din partea AUR Constanța la Consiliul Județean

02 Feb 2024 2198

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1069

Insolvențe Constanța Cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în atenția Tribunalului Constanța

29 Jan 2024 1372

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 ianuarie 2024

26 Jan 2024 784

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 854