Deputatul Florin Gheorghe „Corpul de control al Ministrului Educaţiei trebuie să verifice situaţia de la Şcoala Dan Barbilian din Constanţa” (document)

 
Deputatul UNPR Florin Gheorghe a adresat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor o interpelare Ministrului Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, cu privire la nemulţumirile şi acuzaţiile cadrelor didactice de la Şcoala nr. 28 „Dan Barbilian” din Constanţa.
 
„I-am adresat domnului Ministru Sorin Câmpeanu o interpelare cu privire la nemulţumirile cadrelor didactice de la Şcoala Dan Barbilian. Am luat şi eu act de problemele dascălilor care au încercat toate căile legale pentru a soluţiona problemele din instituţie. Ceea ce m-a determinat să mă adresez direct domnului Cîmpeanu a fost lipsa de reacţie a ministerului, în special a Corpului de control al ministrului, deşi acesta a fost sesizat în urmă cu jumătate de an. Problemele pe care cadrele didactice le sesizează sunt extrem de grave, plecând de la falsul şi uzul de fals de care este acuzată conducerea şcolii şi mergând până la conflict de interese şi abuz în serviciu. Sunt probleme cu iz penal care nu pot fi trecute cu vederea! Astfel, deşi cadrele didactice au sesizat acest organism încă din data de 15 decembrie 2014, Corpul de control nu s-a deranjat nici măcar să formuleze un răspuns sec, tipizat ... din categoria pe care mulţi dintre noi o cunoaştem. La gravitatea faptelor descrise în memoriul care mi-a parvenit şi mie, Corpul de control trebuia să bată a doua zi la uşa unităţii şcolare. Am toată încrederea că domnul Ministru Cîmpeanu va dispune verificări în propriul minister pentru a vedea motivele pentru care Corpul de control nu a reacţionat. De asemenea, am încredere că domnul Ministru va reacţiona favorabil, aşa cum a făcut-o până acum la toate sesizările mele, şi va dispune de urgenţă verificări la unitatea şcolară. Sper să nu lase aceste verificări în sarcina Inspectoratului Şcolar Judeţean, pentru că astfel nu s-ar face decât să se muşamalizeze tot!” a precizat Florin Gheorghe, într-un comunicat de presă remis ZIUA de Constanța.


În documentul atașat puteți vedea memoriu și interpelarea.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Interviu online cu voleibalista Alexandra Spînoche, căpitanul CSM Constanța „E o plăcere să mă întorc acasă și să joc pentru orașul meu“

16 Apr 2024 1244

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 09 aprilie 2024

10 Apr 2024 677

Judo CSM Constanța, șase medalii la Cupa CS Vâlcea 1924

04 Apr 2024 627

Cumpărări directe Constanța O firmă din județul Satu Mare va dota cu mobilier școala și grădinița din comuna Topraisar (DOCUMENT)

04 Apr 2024 447

Cine vrea să lucreze la DNA! Lista procurorilor care îndeplinesc condițiile

31 Mar 2024 642

UPDATE. Farul Constanța Comunicat al lui Gheorghe Hagi, după ce s-a vorbit despre un interes pentru el al unui club din străinătate

29 Mar 2024 1690

Autoritatea Navală Română cumpără echipamente IT în valoare de peste o jumătate de milion de euro! Iată de la cine (DOCUMENT)

25 Mar 2024 815

„Ziua fatidică de 2 martie 2022 are încă ecouri în inima oricărui militar“ - Se împlinesc doi ani de la prăbușirea unui avion și a unui elicopter în județul Constanța

02 Mar 2024 984

Insolvențe Constanța Pescăria Populară SRL, din Năvodari, ar putea fi radiată de la Registrul Comerțului!

12 Feb 2024 833

Zeci de percheziții în Mangalia Începe procesul într-un mega dosar DIICOT Constanța! Zeci de persoane trimise în judecată

06 Feb 2024 1593

Tribunalul Constanța menține sub control judiciar mai mulți militari!

06 Jan 2024 924

Firme Constanța Schimbări în GP Consulting. Societatea are un nou asociat unic și administrator

28 Nov 2023 817

Primăria Constanța, autorizație de desființare pentru Oil Terminal SA

27 Nov 2023 1387

CS Farul Constanța Boxerul Darius Florin Sîrbu, medaliat cu aur și la Naționale (GALERIE FOTO)

13 Nov 2023 1075

Militari, sub control judiciar la Constanța (VIDEO)

09 Nov 2023 1201