DNA Kovesi cere sesizarea Parlamentului pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Nicolescu

Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a cerut astăzi sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive în cazul lui Theodor Nicolescu, urmărit penal în dosarul ANRP.

„În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție - doamna Laura Codruța Kövesi a transmis procurorului general al P.Î.C.C.J referatul cauzei, în vederea sesizării Camerei Deputaților, pentru formularea cererii de încuviinţare a reţinerii şi arestării preventive a deputatului NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, cu privire la săvârșirea unei infracțiuni de luare de mită și a trei infracțiuni de abuz în serviciu, cu consecințe deosebit de grave, dacă funcționarul public a obținut un folos necuvenit pentru sine sau pentru altul.
 
 
Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, în acest moment, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă care conturează următoarea stare de fapt:
 
La data de 12.01.2015, Guvernul României – Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor a sesizat Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire la faptul că, în decursul anului 2009, Curtea de Conturi a României a efectuat un control la Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, control ce a avut ca obiect fundamentarea şi utilizarea fondurilor alocate pentru plata despăgubirilor în anul 2008, constatându-se că rapoartele de evaluare a imobilelor pentru care s-au acordat despăgubiri conform Legii nr. 247/2005 nu au respectat cerinţele Standardelor Internaţionale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piaţă a imobilelor.
 
 
În cursul anului 2008, inculpatul NICOLESCU THEODOR-CĂTĂLIN, împreună cu ceilalţi membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a emis în cazul a trei dosare,  titluri de despăgubire pe baza unor rapoarte de evaluare care nu au respectat cerințele Standardelor Internaționale de Evaluare cu privire la estimarea valorii de piață a imobilelor și nici prevederile art. 10 alin. 6 și 7 din Legea nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, supraevaluând bunurile imobile respective cu suma totală de aproximativ 75.000.000 euro, cu această sumă fiind prejudiciat bugetul de stat concomitent cu obținerea unor despăgubiri necuvenite de către titularii și cesionarii drepturilor de despăgubire.
 
Concret:
- La data de 04.12.2008, în condiţiile sus menţionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Neculai Nistor, în dosarul înregistrat sub. nr. 8745/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului în suprafaţă de 55.390 metri pătraţi de 84.546.000 lei (1526 lei/ metru pătrat), prin supraevaluarea acestuia cu suma de 13.127.430 euro, echivalentul  a 48.399.522 lei, prejudiciind cu această sumă bugetul de sta şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale de către două persoane.
- La data de 10.11.2008, în condiţiile sus menţionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Drulă Dorin Cornel, în dosarul de despăgubire înregistrat sub nr. 26600/CC/2006, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 1.535 metri pătraţi şi construcţie demolată de 2.137.636 euro, respectiv 7.851.965 lei, prin supraevaluarea acestora cu suma de 1.730.554 euro, echivalentul a 6.510.865 lei prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către o persoană.
- La data de 02.09.2008, în condiţiile sus menţionate, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au aprobat raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Hanu Alexandru-Florin în dosarul de despăgubire nr. 13653/FFCC/2008, prin care a fost stabilită o valoare a terenului de 20,5 hectare, situat pe raza fostei comune Dudeşti – Cioplea, actualmente sector 3 Bucureşti, de 104.640.072 euro (375.050.942 lei) prin supraevaluarea acestuia cu suma de aproximativ 60 milioane euro, prejudiciind cu această sumă bugetul de stat şi facilitând obţinerea unor avantaje patrimoniale necuvenite de către trei persoane.

 
În cursul anului 2007, Nicolescu Theodor-Cătălin, care la momentul respectiv deținea funcția de vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților și calitatea de membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a pretins de la trei persoane un procentaj de 5% din totalul acțiunilor pe care aceștia urmau să le primească în urma conversiei titlurilor de despăgubire din dosarele aflate la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților. În schimbul banilor, Nicolescu Theodor-Cătălin, prin prisma funcției și calității pe care o deținea, urma să asigure soluționarea favorabilă și cu celeritate a dosarelor de despăgubire.
Ca urmare a soluționării dosarului de despăgubire nr. 13563/FFCC/2008, referitor la drepturile de proprietate privind o suprafață de 20,5 ha, teren situat în București, în zona sectorului 3, Nicolescu Theodor-Cătălin a primit, în perioada 2008-2013, de la cele trei persoane aproximativ 6.200.000 lei, reprezentând bani și contravaloarea acțiunilor. Banii au fost remiși în general, în tranșe de până la 250.000 de lei, în lei și euro, iar suma de 680.000 lei prin cont, în baza unui contract de comision încheiat fictiv pentru a masca comisionul.

 
Cererea de încuviințare a reţinerii şi arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
Cererii transmise i-au fost atașate referatul întocmit de procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie care efectuează cercetări în cauză, împreună cu dosarul cauzei, în copie certificată.
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție“, se arată în comunicatul DNA remis ZIUA de Constanţa.
      
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Legături cu o retrocedare de răsunet din Constanța! Omul de afaceri Horia Simu și fostul deputat UDMR Marko Attila Gabor, achitați definitiv

21 Jul 2022 1695

Plângeri penale împotriva a trei experţi evaluatori din DNA depuse de foști șefi ai ANRP și ANI

13 Feb 2018 2866

OUG 14. Cerere de sesizare a CCR, respinsă de instanță

20 Feb 2017 1919

Omul de afaceri Horia Simu, arestat preventiv

03 Jul 2015 1671

Fostul şef al ANI, Horia Georgescu, rămâne în arest

15 May 2015 1649

Fostul şef ANI, Horia Georgescu, rămâne în arest

14 Apr 2015 1825

Horia Georgescu, la Curtea Supremă

14 Apr 2015 2287

Cum petrec Paştele cei reţinuţi la „beciul domnesc“ Radu Mazăre a putut asista la slujba de Înviere

12 Apr 2015 2591

Dorin şi Alin Cocoş, denunţuri la DNA în Dosarul ANRP

09 Apr 2015 2224

DNA Horia Georgescu, Marko Attila şi alte zece persoane, trimise în judecată în Dosarul ANRP

09 Apr 2015 2350

Ştiripesurse.ro Vanghelie şi Mazăre, fraţi de suferinţă în arest

07 Apr 2015 1859

Aleşii arestaţi încă primesc bani de la Parlament

03 Apr 2015 2110

UPDATE. Plenul nu poate lua act de demisie Marko Attila a demisionat din Parlament

01 Apr 2015 2245

Deputatul PNL Theodor Nicolescu a fost arestat preventiv

27 Mar 2015 1532

DNA Oficial despre reţinerea lui Theodor Nicolescu

26 Mar 2015 1492