Doliu în lumea filmului Regizorul Cornel Diaconu s-a stins la 65 de ani

 
Regizorul, scenaristul şi producătorul Cornel Diaconu, cunoscut pentru filmul "Cenaclul Flacăra - Te salut, generaţie în blugi!", a murit la vârsta de 65 de ani, din cauza unui cancer, marţi seară, în locuinţa sa din Bucureşti, au declarat pentru Mediafax surse apropiate familiei.
 
A filmat spectacolele Cenaclului Flacăra în perioada 1982 - 1983, realizând şi filmul "Cenaclul Flacăra - Te salut, generaţie în blugi!", interzis timp de 25 de ani, iar în anul 1983 a regizat cu puţine din aceste filmări o peliculă de 65 de minu­te, cu acelaşi titlu, potrivit cinemagia.ro.
 
De asemenea, a regizat în 1982 scurtmetrajul "Tema 13 - Bătrâneţe", câştigător al marelui premiu la Festivalul Internaţional al Filmului de la Bilbao, Spania, "Salutări de la Agigea" (1984), "Escapada" (1986), pentru care a scris şi scenariul, "Nişte băieţi grozavi" (1987), "De ce are vulpea coadă?" (1988), "Întâmplări cu Alexandra" (1989), "Paradisul în Direct" (1997).
 
Cornel Diaconu a fost şi regizor şi producător de spectacole, a fost coproducător al filmului "A doua cădere a Constantinopolului" (1994), realizator al Festivalului Callatis, precum şi producătorul celebrului spectacol etno-rock simfonic susţinut de Felicia Filip şi formaţia K1 (2009).

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Studiu Pericolul din spatele cumpărăturilor online

04 May 2024 334

Decizie CNSC O licitație organizată de Drumuri Județene Constanța SA, contestată de Almatar Trans SRL

04 May 2024 333

„Cu 2MAI puțini“, acțiune în memoria tinerilor pieriți în tragedia de la 2 Mai, în Vama Veche

02 May 2024 506

LIVE VIDEO+TEXT Ședință CLM Constanța. Aleșii locali au aprobat vânzarea mai multor terenuri și documentații tehnico-economice pentru viitoare investiții (DOCUMENTE+VIDEO)

26 Apr 2024 869

Ședința CLM Constanța Aprobarea PUZ-ului pentru teritoriul delimitat de bd. Alexandru Lăpuşneanu, str. Farului și str. Salcâmilor. pe ordinea de zi (DOCUMENT)

24 Apr 2024 557

Ședință CLM Constanța Prelungirea valabilităţii planului urbanistic de detaliu, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

24 Apr 2024 489

Noi proiecte incluse pe ordinea de zi a ședinței Consiliul Local! Printre acestea, stabilirea preţului energiei termice și subvenția acordată populației după data de 1 aprilie 2024

24 Apr 2024 372

Cum să te relaxezi și să-ți încarci bateriile online după o zi lungă la muncă

24 Apr 2024 454

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

23 Apr 2024 781

Ședință CLM Constanța Mai multe terenuri din Constanța, în atenția consilierilor (DOCUMENT)

23 Apr 2024 505

Ședință CLM Constanța Situația unor terenuri din municipiul Constanța, în atenția consilierilor locali. Unde sunt situate(DOCUMENT)

23 Apr 2024 461

Ședință CLM Constanța Organizarea şi funcţionarea aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanţa, în atenția consilierilor locali (DOCUMENT)

23 Apr 2024 437

Ședință CL Consilierii locali analizează casarea și valorificarea unor mijloace fixe ce aparțin municipiului Constanța (DOCUMENT)

22 Apr 2024 526

Ședință Consiliu Local Constanța Proiect de hotărâre privind aprobarea sistării stării de indiviziune cu sultă asupra unui imobil teren de pe strada Avram Iancu (DOCUMENT)

22 Apr 2024 521

Ședință CL Chițac cere revocarea dreptului de administrare al Administrației Fondului Imobiliar SRL asupra pistei de roleri și skateri din Parcul Tăbăcărie (DOCUMENT)

22 Apr 2024 560