Elena Băsescu, yacht de cinci stele la Ibiza

Timp de mai multe zile, Elena Băsescu, mezina preşedintelui, împreună cu bărbatul iubit, Bogdan Ionescu, poreclit Syda, s-au relaxat, la Ibiza, insula care nu doarme niciodată. Cuplul a luat masa şi pe insula vecină Ibizei, Formentera, cunoscută pentru restaurantele fiţoase vizitate de celebrităţi din toată lumea, unde o masă costă cel puţin 2.000 de euro. EBA şi Syda au preferat să stea nu la un hotel, ci pe un iaht, la fel ca majoritatea celebrităţilor care poposesc pe cunoscuta insulă a distracţiei. Cei doi amorezi au plecat la începutul acestei luni în Spania şi s-au întors la finele săptămânii trecute, pentru a participa la nunta unor apropiaţi. Surse din anturajul celor doi au declarat pentru libertatea.ro că despre luxoasa lor vacanţă de la Ibiza, că ei au dat confortul unui hotel de lux pe cel oferit de un iaht de cinci stele.

Aflaţi pentru prima oară în Ibiza, EBA şi Syda s-au arătat extrem de încântaţi de ceea ce au găsit acolo, mai ales că nu trebuiau să părăsească luxoasa ambarcaţiune decât dacă voiau ei, întrucât au avut totul la dispoziţie, inclusiv un bucătar. Dar fiind firi active, cei doi au preferat să viziteze şi împrejurimile şi chiar să petreacă de câteva ori în celebrele cluburi din Ibiza, precum Amnesia sau Pasha, unde i-au ascultat pe 50 Cent sau Tiesto. Cuplul a mers de câteva ori şi a luat masa şi pe insula vecină Ibizei, Formentera, cunoscută mai ales pentru restaurantele fiţoase vizitate de celebrităţi din toată lumea, unde o masă costă cel puţin 2.000 de euro.

http://www.realitatea.net/elena-basescu-yacht-de-cinci-stele-la-ibiza_864711.html#ixzz1W29v6pYU


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Firme Constanța A fost înființată SC VLADANDREI 2024 SRL, cu domeniul principal de activitate - „Restaurante“

29 Apr 2024 355

Un nou restaurant a fost înființat recent în municipiul Constanța

28 Apr 2024 738

Firme Constanța Un bărbat din județul Argeș și-a deschis restaurant în Neptun, municipiul Mangalia

28 Apr 2024 349

Restaurant nou în Constanța!

27 Apr 2024 4748

Asociat nou, din Constanța, cooptat în firma Brilltag Services SRL

26 Apr 2024 600

Fotoreportaj Primăvara își face simțită prezența în Constanța. Oamenii se bucură de soare (FOTO+VIDEO)

13 Apr 2024 567

Firme Constanța Conducerea THR Marea Neagră - S.A, convocată în Adunarea Generală Ordinară a Acţionarilor

01 Apr 2024 621

Firme Constanța Schimbări în conducerea Dermomed SRL

25 Mar 2024 835

Finanţele Publice din Constanţa cer insolvența Alexe's Grand Imperial Ballroom SRL!

24 Mar 2024 1204

Un nou restaurant, deschis în județul Constanța. Cine este fondator

23 Mar 2024 1625

Restaurantele vor fi obligate prin lege să dea gratis clienților această băutură. Despre ce este vorba?

20 Mar 2024 647

SC Agrement Sport Club SRL solicită de la Agenția de protecție a mediului obținerea autorizației de mediu, amplasat în Mamaia Sat

20 Mar 2024 420

Cafenea nouă la Constanța! Iată în ce zonă

19 Mar 2024 4360

Firme Constanța Adunarea Generală a Hoteluri Restaurante Sud SA a decis numirea Gabrielei Alexe ca administrator unic

16 Mar 2024 587

Firme Constanța Se închid mai multe puncte de lucru ale THR Marea Neagră SA

08 Mar 2024 712