Elevii navetiști ar putea avea locuințe de serviciu

Elevii ar putea să fie scutiți să mai străbată zilnic kilometrii întregi pentru a ajunge la școală. Aleșii se gândesc la o propunere legislativă prin care să le ușureze munca elevilor, dar și profesorilor.

Politicienii vor să ceară ca în localitățile în care se face naveta, pentru ca dascălii și copii să ajungă la școală, să se construiască locuințe sociale în care să locuiască profesorii și copii, potrivit Antena 3.

„Există programe europene prin care primăriile pot atrage ușor bani pentru astfel de nevoi. Este un efort foarte mare atât pentru profesori cât și pentru elevi să facă naveta dintr-o localitate în alta. Mai e și un efort financiar destul de important pentru aceștia. Ar trebui ca acele primării ale localităților în care dascălii și elevi sunt navetiști, să atragă bani europeni și să facă blocuri și internate. Cu o cofinanțare de la Guvern acest lucru este ușor de realizat”, au spus aleșii care vor depune legea.

Aceste locuințe nu vor fi însă gratuite pentru chiriașii lor, ci vor plăti lunar o sumă de până la 150 de lei, în funcție de confortul asigurat, mai menționează sursa citată.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Tulcea Ecologizări, în cadrul programului Săptămâna Verde

26 Apr 2024 330

ISU GiurgiuPompierii giurgiuveni încheie săptămâna în mijlocul copiilor

26 Apr 2024 223

ARBDD Programul Național Săptămâna Verde 2023-2024, la final

26 Apr 2024 364

Elevii și preșcolarii intră în vacanță! Când vor reveni la cursuri

26 Apr 2024 497

Tulcea Jandarmii, în vizită la Școala nr. 12 – au fost aduși și câinii de serviciu

25 Apr 2024 382

Săptămâna Verde Acțiuni antidrog, în școlile din Constanța

25 Apr 2024 339

IPJ ArgeșActivități preventive desfășurate de polițiști

24 Apr 2024 322

CJ Constanța achiziționează 25 de microbuze electrice pentru UAT-urile din județ (VIDEO)

24 Apr 2024 638

Ședință CJ Constanța. Elevii constănțeni au depus amendamente pentru lotul 3 de transport pe traseele din județul Constanța Ce spune Mihai Lupu (VIDEO)

24 Apr 2024 574

Decizii CNSC Primăria Negru Vodă, obligată să remedieze clauzele restrictive în cazul licitației de servicii de catering pentru preșcolari și elevi!

23 Apr 2024 313

ARBDD Ziua Pământului celebrată de copii la Sulina, județul Tulcea

23 Apr 2024 311

IPJ Constanța Lecții de educație rutieră, susținută de polițiști elevilor din Mangalia

23 Apr 2024 344

Consiliul Județean Constanța va semna contractul pentru dotarea cu microbuze electrice a școlilor din județ

22 Apr 2024 814

Ziua Pământului, marcată de Ministerul Educației

22 Apr 2024 345

Poliția și elevii din Constanța discută despre traficul de persoane și violența în școli

19 Apr 2024 483