EMIL RACOVIŢĂ omagiat de GOOGLE printr-un DOODLE special

EMIL RACOVIŢĂ, speologul şi biologul român, s-a născut la Iaşi pe data de 15 noiembrie, 1868.
EMIL RACOVIŢĂ şi-a petrecut copilăria la Sorăneşti, în judeţul Vaslui.
Aici, EMIL RACOVIŢĂ a primit o educaţie aleasă, chiar de la scriitorul Ion Creangă.
Emil Racoviță în 1921
În timpul liceului l-a avut profesor de ştiinţele naturale pe Grigore Cobălcescu.
EMIL RACOVIŢĂ a urmat Facultatea de Drept din Paris, ca apoi să renunţe în favoarea vocaţiei ce îi era destinată.
Şi-a continuat studiile la Facultatea de Ştiinţe din Sorbona, unde a fost îndrumat de renumitul om de ştiinţă Henri de Lacaze-Duthiers.
În 1986, EMIL RACOVIŢĂ devine cunoscut printre oamenii de ştiinţă europeni, obţinând titlul de doctor cu o remarcabilă lucrare.
Între anii 1897-1899 se află, la bordul navei „Belgica”, în cadrul Expediţiei Antarctice Belgiene.
EMIL RACOVIŢĂ strânge 1.600 de specimene zoologice şi botanice, colecţie care îi permite, la întoarcere, să publice o importantă lucrare despre cetacee. 
La 1 noiembrie 1900 EMIL RACOVIŢĂ devine director-adjunct al Laboratorului Oceanologic "Arago" din Banyuls-sur-Mer, Franţa, înfiinţat cu 20 de ani în urmă de eruditul său profesor, Lacaze-Duthiers.
Emil Racoviţă moare, în 1947, la vârsta de 79 de ani.Fișier:Belgica1web.jpg

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Licitație pentru dotarea cu echipamente digitale a liceului „Emil Racoviță” din Techirghiol. Când va avea loc (DOCUMENT)

03 Apr 2024 483

Licitații Constanța Liceul Emil Racoviță din Techirghiol se dotează cu mobilier și materiale didactice (DOCUMENT)

03 Mar 2024 758

Instituția Prefectului județului Constanța Declarații privind siguranța școlară la nivelul județului Constanța

22 Feb 2024 689

Cultură Inovatorul tulcean în domeniul biologiei Radu Codreanu a decedat cu 36 de ani în urmă

11 Feb 2023 1225

#citeșteDobrogea Radu Codreanu, academicianul dobrogean îndrăgostit de biologie

11 Feb 2022 2421

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța angajează

13 Sep 2021 1760

Modernizarea Liceului Teoretic Emil Racoviță, din Techirghiol a intrat în linie dreaptă (document)

17 Aug 2021 2459

Liceul Teoretic „Emil Racoviţă” din Techirghiol, județul Constanța, scoate la concurs un post vacant

31 Mar 2021 1655

Liceul Teoretic ”Emil Racoviță” din Techirghiol angajează paznic

28 Oct 2020 2524

Polaris M Holding Constanța. Programul de distribuire a pubelelor între 12 și 16 octombrie

11 Oct 2020 3381

O firmă din Constanța va închiria o barcă pentru Institutul de Speologie Emil Racoviță (document)

08 Sep 2020 2899

#DobrogeaAcademică Emisiune specială de mărci poștale dedicată unui secol de cercetare speologică în România (galerie foto)

22 Jun 2020 1714

Investiție de peste două milioane de lei Liceul Teoretic „Emil Racoviță“ din Techirghiol, reabilitat termic (document)

27 Mar 2020 4701

Județul Constanța Cinci unități școlare, închise parțial din cauza epidemiei de gripă

13 Feb 2020 2852

Județul Constanța. Mai multe școli parțial închise din cauza gripei. Iată lista!

11 Feb 2020 3106