Eveniment inedit la bordul fregatei Regina Maria

 
Caseta de argint în care a fost transportată inima Reginei Maria de la Balcic la Constanţa cu Distrugătorul Regina Maria va fi expusă vineri, 11 septembrie, la bordul Fregatei Regina Maria, prin grija Muzeului Naţional de Istorie al României, păstrătorul acestui obiect de tezaur al României.
 
După 75 de ani, caseta ajunge la bordul navei care poartă numele reginei, pentru câteva ore, fiind expusă cu prilejul ceremoniei de aniversare a 85 de ani de la intrarea în serviciul Marinei Române a navelor de război Regina Maria şi Regele Ferdinand.

Un eveniment important, înscris în istoria României de către marinarii militari, a avut loc în luna octombrie 1938, după decesul Reginei Maria. Conform testamentului reginei, trupul i-a fost înmormântat la Curtea de Argeş, iar inima a fost transportată de la Constanţa la reşedinţa din Balcic (în Bulgaria de astăzi) cu Distrugătorul Regina Maria, sub comanda căpitan comandorului Horia Măcellariu, fiind adusă înapoi în ţară, în anul 1940, când România a pierdut Cadrilaterul, tot cu Distrugătorul Regina Maria, pentru a fi păstrată în capela reşedinţei regale de la Bran.

Regina Maria a fost una dintre cele mai mari personalităţi ale României. Nepoată a Reginei Victoria a Marii Britanii, dar şi cu sânge imperial rus, ea a fost aleasă drept soţie a Regelui Ferdinand. Sub conducerea lor a luat naştere România Mare, în anul 1918. 

Casetele în care a fost depusă inima Reginei Maria sunt expuse în tezaurul Muzeului Naţional de Istorie al României, alături de coroana şi de bijuteriile sale, iar inima reginei este păstrată de către familia regală a României.

 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Premierul Marcel Ciolacu va fi prezent mâine la Constanța

10 Apr 2024 781

Ministerul Apărării a bătut palma cu Omniasig pentru asigurarea Fregatei Regina Maria 222 și a Dragorului Maritim 30 (DOCUMENTE)

15 Nov 2023 929

Fregata „Regina Maria”, participare la ceremoniile dedicate sărbătoririi centenarului proclamării Republicii Turcia

27 Oct 2023 793

Sosirea Fregatei „Regina Maria” în Portul Militar Constanța, la final de misiune NATO în Marea Mediterană (FOTO)

11 Oct 2023 742

Final de misiune pentru Fregata „Regina Maria”! Nava militară revine în portul militar Constanța

09 Oct 2023 872

Fregata „Regina Maria” a finalizat, cu succes, cea de-a doua etapă a Operației „Sea Guardian” 23

06 Oct 2023 1073

Exercițiu tactic pe Marea Neagră cu trageri de luptă. Sute de militari au participat

29 Jun 2023 1001

Ministerul Apărării Naționale, act adițional cu Șantierul Naval Mangalia pentru Fregata „Regina Maria“! (DOCUMENT)

13 Jun 2023 1278

Fregata „Regina Maria” a ajuns în Portul militar Constanța după ce a tranzitat strâmtoarea de intrare în Marea Neagră (GALERIE FOTO+VIDEO)

06 Dec 2021 2005

Fregata „Regina Maria” a tranzitat strâmtoarea de intrare în Marea Neagră. Când va sosi în portul militar Constanța

04 Dec 2021 1780

Fregata „Regina Maria”, a treia misiune Nato din anul 2021, încheiată cu succes

03 Dec 2021 1446

Exercițiu organizat de Forțele Navale ale Turciei. A participat fregata „Regina Maria”. Despre atacul de la țărm asupra sistemelor informatice

21 Nov 2021 1330

Fregata „Regina Maria“- contribuția la menținerea unei capacități de reacție adecvate la nivelul NATO (FOTO)

18 Nov 2021 1454

Fregata „Regina Maria” a primit aprecieri la finalul exercițiului Dogu Akdeniz 21 (GALERIE FOTO)

14 Nov 2021 1544

Forțele Navale Române. Fregata „Regina Maria“, la Exercițiul „Dogu Akdeniz 21“

04 Nov 2021 1508