Eveniment religios Moşii de toamnă – Pomenirea morţilor

Biserica Ortodoxa a rânduit să se facă pomenirea morţilor. Pomenirea de astăzi, este cunoscuta şi sub denumirea de Moşii de toamnă. Ţinând seama că nu ştim unde se află cei morţi, ne rugăm atât pentru cei din iad, cât şi pentru cei din rai.

De ce facem pomenire morţilor?

Biserica îi numeşte pe cei trecuţi în viaţă de dincolo "adormiţi", termen care are înţelesul de stare din care te poţi trezi. Ea nu vorbeşte de trecere într-o stare de nefiinţă, ci de trecere dintr-un mod de existenţă în alt mod de existenţă. Hristos îi va dărui cuvântului "adormit", înţelesul care îl asociază cu învierea. Când Mântuitorul ajunge în casa lui Iair, a cărui fiica, de numai 12 ani, de - abia murise, spune: "Nu plângeţi; n-a murit, ci doarme" (Luca: 8,52).

Potrivit Sfintei Scripturi, după moarte urmează Judecata particulară, în urma căreia omul ajunge să se împărtăşească fie de fericire, fie de suferinţă, stări date de modul vieţuirii pe pământ (unit cu Dumnezeu sau despărţit de El). Aceste stări nu sunt definitive, ele durează până la Judecata Universală, când va avea loc învierea întregului neam omenesc şi când vor avea loc hotărârile finale legate de starea de fericire sau suferinţă. Noi, ortodocşii, ne rugăm pentru cei morţi, pentru că avem credinţa că prin rugăciunile noastre, sufletul pentru care ne rugam va ajunge la Judecata universală, într-o stare mai buna decât aceea cu care s-a despărţit de trup.

în ziua de Moşi se săvârşeşte Sfânta Liturghie

La Proscomidie, preotul scoate din prescura miridele pentru morţi şi le aşează sub Sfântul Agnet, rostind numele morţilor de pe pomelnicele ce i-au fost aduse. În cadrul Sfintei Liturghii, Agnetul se preface în Trupul şi Sângele Domnului. Astfel, miridele (care îi reprezintă pe cei pomeniţi), participă la sfinţenie prin prezenţa lor alături de Trupul Lui Hristos de pe Sfântul Disc.

Sâmbăta, ziua de pomenirea morţilor

Sâmbăta e ziua în care Mântuitorul a stat în mormânt cu trupul, iar cu sufletul S-a pogorât la iad, ca să elibereze din el pe toţi drepţii adormiţi. Biserica face pomenirea celor adormiţi sâmbăta şi pentru că această zi premerge duminicii - ziua Învierii - numită şi cea dintâi zi a noii creaţii sau a opta zi, ziua veşniciei.

Sursa: www.napocanews.ro

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

IPJ VasluiReținută pentru înșelăciune

19 Jan 2024 444

Situație incredibilă la Constanța! Procurorii acuză - patru judecători de la Curtea de Apel Constanța, amenințați

29 Dec 2023 1691

Calendar Creștin Ortodox, vineri, 10 noiembrie 2023. Ce sfinți sunt prăznuiți azi

10 Nov 2023 1249

Declarații de avere - Laura Bobeș, șef serviciu în Primăria Constanța (DOCUMENTE)

05 Oct 2023 1588

Constanța Adolescentul care ar fi distrus anvelopele a zeci de mașini, sub control judiciar! Minorul, implicat și în incendierea blocului de pe Grindeanu (GALERIE FOTO)

28 Sep 2023 859

Droguri la festival Șase cetăţeni străini menținuți în arest la Constanța! Oficial de la instanță

04 Sep 2023 854

Calendar-Ortodox 19 august - pomenirea Sfântului Marelui Mucenic Andrei Stratilat

19 Aug 2023 764

Calendar Ortodox 18 august 2023. Ce sărbătoare este azi?

18 Aug 2023 1087

Imobiliare Constanța Undă verde de la Mediu pentru investiția unor firme în Mamaia Nord

25 Jul 2023 1032

IPJ VasluiReținut de polițiști

17 Jul 2023 554

Calendar-Ortodox 17 iulie - Ce sfinți sunt sărbătoriți astăzi

17 Jul 2023 1673

PUZ inițiat de Genesis Concept SRL și Liber Sav SRL Este vizat un teren de pe malul lacului Siutghiol - zona Campus Universitar din Constanța (DOCUMENT)

06 Jul 2023 1605

Calendar-Ortodox 1 iulie - pomenirea Sfinților Mucenici și doctori fără de arginți, Cosma și Damian

01 Jul 2023 892

IPJ ClujReținut de polițiști

29 Jun 2023 579

Condamnare într-un dosar al DNA Constanța pe fonduri europene!

24 May 2023 3155