Geoană vrea introducerea votului electronic

 
Parlamentarii Partidului Social Românesc (PSRO) au depus la Parlament un proiect de lege ce vizează introducerea votului electronic.

Anunţul a fost făcut astăzi, la Arad, de președintele PSRO, Mircea Geoană, care a spus că "introducerea votului electronic este perfect posibilă, tehnic vorbind. Se practică și în alte părți, în țări ca Estonia sau Elveția. Aștept punctul de vedere al Guvernului și al instituțiilor statului român, care spun că se pricep. Iar dacă tot spunem că avem instituții atât de importante în securitate cibernetică, evident că se pot crea condiții pentru ca securitatea votului, acesta fiind principalul element de întrebare în jurul votului electronic".
 
Pe de altă parte, liderul PSRO a abordat subiectul alegerilor de primari din două tururi, susținând că încă nu este târziu ca această modificare a modului de desfășurare al alegerilor locale să se facă> "Nu printr-o ordonanță de urgență a Guvernului, pentru că în mod evident, domnul Cioloș nu vrea să intre într-un subiect delicat. Dar în clipa de față nimic nu îl împiedică pe domnul Cioloș să prezinte un proiect de lege pe care Parlamentul să îl evalueze, sau în Parlament să aducem mai repede, prin procedură de urgență, un proiect de lege care există depus acolo și care vorbește despre două tururi pentru locale. Trebuie spus că avem un prim semnal de la Curtea Constituțională că acest proiect nu ar putea fi contestat cu șanse. Deci, cred că în clipa de față ar fi onest ca dincolo de declarații de intenții și de "public relations" să mai facem o încercare în Parlament, dacă totuși cineva dorește să încurajeze o competiție politică puțin mai echilibrată". Geoană a spus că PSRO susține alegerea primarilor din două tururi.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Mircea Geoană, a acordat un interviu cotidianului britanic „The Telegraph” - „Alianța transatlantică este vitală“

11 Apr 2024 425

LIVE VIDEO+TEXT Declarațiile secretarului General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizita de la Constanța (VIDEO)

16 Mar 2024 933

Ce spune Mircea Geoană despre o eventuală candidatură la prezidențiale (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 809

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța (GALERIE FOTO+VIDEO)

16 Mar 2024 982

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, în vizită oficială la Constanța

15 Mar 2024 742

Mișcarea ”România renaște”, proiectul care îl promovează pe Mircea Geoană și-a lansat oficial site-ul

13 Feb 2024 2787

Cumnatul lui Mircea Geoană poate fi extrădat din Turcia! Ce a decis instanța

27 Jan 2024 910

Mircea Geoană „Sper ca românii când votează să se gândească mai puţin la carnetul de partid și să se uite la calitatea oamenilor“

20 Jan 2024 737

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Suntem peste 50 de naţiuni care susţinem Ucraina. America este piesa centrală“

12 Jan 2024 810

Mircea Geoană „Cred că există o cale ca România să evadeze definitiv de la periferia Europei“

09 Dec 2023 1239

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 941

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, de Ziua Națională a Romnâniei „Toţi aparţinem unei singure naţiuni faţă de care avem obligaţia să ne strângem rândurile şi să‑i dăm şansa unui nou început“

01 Dec 2023 727

Mircea Geoană „Alegerile de la anul sunt cele mai importante alegeri din ultimii 30 de ani din România“

24 Nov 2023 909

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană „Trebuie să lucrăm şi cu Republica Moldova să facem împreună multe proiecte de reconstrucţie în Ucraina“

17 Nov 2023 728

#Dobrogea145 Mircea Geoană, secretar general adjunct NATO, mesaj de Ziua Dobrogei (VIDEO)

14 Nov 2023 889