Ghiță cere Camerei să reacționeze la decizia DNA în cazul său

 
Deputatul PSD Sebastian Ghiță le solicită parlamentarilor, printr-o scrisoare, să reacționeze la decizia DNA în cazul său privind interzicerea exercitării funcției de ales, susținând că aceasta i se pare o decizie „extrem de gravă, neconstituțională și cu potențiale repercursiuni asupra democrației în România", informează Agerpres.

Ghiță semnalează, în scrisoarea adresată miercuri conducerii Camerei Deputaților, „o situație deosebit de gravă" apărută între el și DNA Serviciul Teritorial Ploiești.

„În urma extinderii cercetărilor întreprinse într-un dosar penal, procurorul de caz a dispus, printre alte măsuri de modificare a controlului judiciar, și măsura următoare: «să nu desfășoare activitate în calitate de deputat în Parlamentul României în exercitarea căreia a săvârșit fapta». Decizia mi se pare extrem de gravă, neconstituțională și cu potențiale repercursiuni asupra democrației în România", scrie Ghiță.

Deputatul consideră că Parlamentul și Comisia juridică trebuie să "reacționeze de urgență în vederea limitării unui astfel de abuz".

„Sunt dispus să înaintez Biroului permanent și Comisiei juridice orice documente relevante. Totodată solicit declararea unui conflict între puterile statului, care să fie soluționat de către CCR", arată Ghiță.

El consideră că lipsa unei reacții va permite unui reprezentant al Parchetului să dispună într-o zi măsuri asupra unui număr atât de mare de parlamentari încât să modifice majorități și să schimbe configurații politice.

„Aștept un răspuns cât mai rapid în fața unui evident atac la valorile democratice ale statului", precizează Sebastian Ghiță.

Acesta susține că intenționează să sesizeze procurorul general al României, ministrul Justiției, precum și procurorul ierarhic superior.




Sursa: Agerpres

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Licitații Constanța Firma soției fostului ministru Codruț Șereș și fină a lui Sebastian Ghiță va mobila noua școală din comuna Agigea (DOCUMENT)

26 Aug 2023 5281

Fostul deputat Sebastian Ghiță, trimis în judecată de procurorii DNA. Ce acuzații i se aduc

19 Oct 2022 1134

Farul Constanța, meci contra campioanei CFR Cluj. Ambele echipe sunt neînvinse până acum în campionat

13 Aug 2021 3133

Fostul deputat PSD Sebastian Ghiţă, achitat definitiv

06 Apr 2021 2623

FC Viitorul - UTA. Astăzi, e ziua meciului Virgil Ghiță - „Omogenitatea va fi un atu pentru noi“

22 Aug 2020 3406

Play-out. FC Viitorul - FC Voluntari, la Ovidiu Virgil Ghiță - „Atât succesul, cât și insuccesul durează o zi. O luăm de la capăt“

28 Feb 2020 2217

Dosarul fostului deputat Sebastian Ghiță se va rejudeca!

06 Nov 2019 1558

Mega dosar instrumentat de DNA. Alexandru Ghiță, fratele fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, trimis în judecată

08 Oct 2019 2049

Ultimă oră! Sebastian Ghiță a anunțat că se retrage de pe lista pentru alegerile europarlamentare

27 Mar 2019 1725

Curtea de Apel Ploieşti a decis revocarea măsurii arestării preventive emisă pe numele lui Sebastian Ghiță

07 Mar 2019 2000

Editorial Lenuţa, Alinuţa şi Costa Rica. Ziua în care nu s-a vorbit de referendum

06 Oct 2018 2391

Solicitare a fostului parlamentar Sebastian Ghiță, analizată de magistrați. Ce a decis instanța

28 Aug 2018 1714

Decizia este definitivă Curtea de Apel de la Belgrad a respins cererea de extrădare a lui Sebastian Ghiţă

22 Aug 2018 1753

Ce spune Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader despre motivele pentru care judecătorii din Serbia au refuzat extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă

30 Jul 2018 1696

Sebastian Ghiță nu va fi extrădat în România. Ce au decis judecătorii din țara vecină

27 Jul 2018 1939