Guvern Comunele cu proiecte pe Măsurile 322 şi 125 pot cere decontarea ultimelor tranşe pe baza facturii

Autorităţile locale care au în derulare proiecte finanţate prin Măsurile 322 sau 125 vor putea solicita decontarea ultimelor tranşe de finanţare pe baza facturilor emise de constructori sau prestatori de servicii, a anunţat miercuri ministrul Agriculturii, Daniel Constantin. Guvernul a aprobat, în şedinţa de miercuri, o ordonanţă în acest sens.

Daniel Constantin a adăugat că aceste modificări creează avantaje pentru autorităţile publice locale care sunt angrenate în măsuri de finanţare, în special Măsura 322 şi Măsura 125.

"În ce priveşte Fondul european agricol de dezvoltare rurală, cel care finanţează Programul naţional de dezvoltare rurală, modificarea dă posibilitatea ca la ultima tranşă de plată, având în vedere că există un avans de 50%, să putem plăti numai pe baza facturii şi să putem face decontarea sumelor solicitate într-un cont special deschis de către beneficiar la Trezorerie şi, în termen de cinci zile, aceştia să vină cu ordinul de plată către cei care sunt îndreptăţiţi să îl primească. (...) În acest fel dăm şansa celor aproximativ 800 de comune care au proiecte pe Măsura 322 şi altor câteva sute de comune care sunt în programe de finanţare pe măsura 125 să poată să finalizeze aceste programe. (...) La ultima tranşă de plată, existau anumite blocaje. În felul acesta rezolvăm şi aceste blocaje, astfel încât şi pe aceste două măsuri să avem un grad de absorbţie de sută la sută", a spus Constantin.

Măsura 322 vizează "Renovarea, dezvoltarea satelor, îmbunătăţirea serviciilor de bază pentru economia şi populaţia rurală şi punerea în valoare a moştenirii rurale", iar Măsura 125 - "Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii".

Potrivit lui Constantin, proiectul care modifică OUG nr. 74/2009 privind gestionarea fondurilor comunitare nerambursabile provenite din Fondul european de garantare agricolă, Fondul european agricol de dezvoltare rurală şi Fondul european pentru pescuit şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat, privind gestionarea fondurilor, vizează şi deblocarea Programului Operaţional de Pescuit, precum şi capitalizarea fondului de garanţii acordate creditelor solicitate de către beneficiari.

"O altă modificare se referă la asigurarea unui sprijin beneficiarilor selectaţi de grupurile de acţiune locală prin Programul Operaţional de Pescuit, un program care a fost din păcate blocat de fosta administraţie din ianuarie 2012 până în mai 2013. Vrem să îl deblocăm şi avem intenţia de a încerca, an de an, să creştem gradul de absorbţie, acesta ajungând până în momentul de faţă la 27%. Dăm posibilitatea celor care sunt beneficiari şi care depun proiecte în grupurile de acţiune locală să poată să beneficieze de o schemă de garantare pentru creditele la care au acces. Capitalizăm astfel fondul de garantare, care - prin această schemă - va putea să acorde garanţii pentru creditele solicitate de către beneficiarii Programului Operaţional de Pescuit. Prin această modalitate putem creşte şi gradul de absorbţie al fondurilor europene", a mai spus ministrul Agriculturii.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Delegarea procurorului Mihai Stanciu în fruntea DNA Constanța, contestată! Înalta Curte anunță primul termen în dosar

27 Apr 2024 565

Ce averi au procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să lucreze la DNA Constanța, după plecarea lui Bodean Andrei și Conortos Constantin (DOCUMENTE)

23 Apr 2024 885

Procurorii Vasile Iftinchi și Stoica Elena, propuși să-i înlocuiască la DNA Constanța pe Bodean Andrei și Conortos Constantin

23 Apr 2024 728

Descoperiri arheologice importante la Hotelul Intim Constanța Urme de locuire din vechiul Tomis găsite sub clădirea din Peninsulă (GALERIE FOTO)

11 Apr 2024 4816

Constanța Ministerul Apărării cumpără drone de observare și supraveghere perimetrală! Iată care este valoarea contractului

11 Apr 2024 565

LIVE TEXT AUR Constanța, în conferință de presă. "Hârșova, Cernavodă, Medgidia, Corbu sunt localități pe care ne bazăm la scor bun" (FOTO)

28 Mar 2024 902

Patru fotbaliști de la Farul Constanța, convocați la loturile naționale Under-20 și Under-21 ale României (GALERIE FOTO)

16 Mar 2024 994

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 22 februarie 2024

23 Feb 2024 769

LIVE VIDEO-TEXT- conferință de presă a AUR Constanța Murad ar putea candida la președinția Consiliului Județean Constanța (FOTO)

15 Feb 2024 1237

Iată cine sunt cei trei potențiali candidați din partea AUR Constanța la Consiliul Județean

02 Feb 2024 2173

Știri Constanța azi LIVE TEXT. AUR Constanța, în conferință de presă. Se discută despre probleme de interes local și național (FOTO)

02 Feb 2024 1065

Insolvențe Constanța Cazul Asociaţiei Clubul Sportiv Şcoala de Fotbal Farul Constanţa 2010, în atenția Tribunalului Constanța

29 Jan 2024 1367

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 25 ianuarie 2024

26 Jan 2024 770

Administrația Porturilor Maritime, contract cu Inaco Legal SRL, din Galați (DOCUMENT)

23 Jan 2024 840

George Simion va fi prezent la slujba de Bobotează din Portul Tomis Oficial, AUR Constanța are un nou coordonator județean!

04 Jan 2024 1741