Încă mai sunt afectate de lipsa curentului electric localități din județele Constanța și Călărași

 
Încă 21 localități din județul Constanța și 11 din județul Călărași erau afectate în continuare, total sau parțial, la ora 18.00, de lipsa energiei electrice, informează Enel România. În schimb, toate localitățile din județele Tulcea și Ialomița au fost realimentate, după remedierea avariilor produse de căderile masive de zăpadă și de viscol.
 
 
În județul Constanța rămăseseră nealimentate opt linii electrice aeriene de medie tensiune, șase linii electrice aeriene de medie tensiune, parțial, precum și 196 posturi de transformare, 18 localități fiind afectate (Saraiu, Stejaru, Dulgheru, Răzoare, Lipnița, Cuigiuc, Goruni, Galița, Gârlița, Esechioi, Carvănul Mare, Carvănul Mic, Hațeg, Abrud, Rasova-CAP, Potârnichea, Ciobanu, Miorița), iar parțial Amzacea și Hârșova.
 
Pentru remedierea avariei ce afectează parțial localitatea Cumpăna, s-a optat pentru o soluție de alimentare cu electricitate printr-o nouă conexiune provizorie, până la remedierea defectelor.
 
Din cauza viscolului puternic, opt console din rețeaua aeriană de medie tensiune au fost rupte (confecții metalice aferente susținerii izolatorilor și conductoarelor) și trebuie înlocuite complet, iar toți conductorii trebuie repoziționați sau înlocuiți pe o lungime de 1,2 kilometri.
 
"Echipele Enel Distribuție Dobrogea și ale contractorilor vor continua să intervină în această seară și noapte cu utilaje, macarale pentru realimentarea cu electricitate a consumatorilor. Condițiile de noapte și vântul ce suflă cu o viteză de peste 50 km/h în câmp deschis fac intervenția foarte dificilă", precizează compania.
 
În județul Călărași, sunt nealimentate total o linie electrică aeriană de medie tensiune, precum și 6 linii electrice aeriene de medie tensiune, parțial și 69 de posturi de transformare, fiind afectate 11 localități (Dragalina, Boșneagu, Postăvari, Știubei-Orăști, Ulmu, Pelinu, Frăsinet, Valea Argovei, Curcani, Gurbănești, UM Bărăganu).
 
"În toate zonele se înregistrează deranjamente individuale și colective provocate de condițiile meteo, pentru remedierea cărora se intervine.
Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condițiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparți și conductori rupți, chiciură depusă pe elemente de rețea, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului și se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate). În pofida condițiilor meteo severe, cu rafale de vânt de peste 80 km/h și a condițiilor de circulație rutieră dificile, a drumurilor blocate și a lipsei vizibilității în teren (câmp) sub 50 metri, echipele Enel Distribuție Dobrogea și ale contractorilor lucrează neîntrerupt, pentru restabilirea în cel mai scurt timp a alimentării cu energie electrică a consumatorilor", precizează Enel România.
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Se întrerupe joi furnizarea energiei electrice în Constanța, Eforie Nord, Cumpăna și Negrești. Lista zonelor vizate

24 Apr 2024 725

Unde se întrerupe furnizarea energiei electrice în județul Constanța, luni. Lista zonelor afectate

21 Apr 2024 2383

Județul Constanța Mai multe zone din Stațiunea Mamaia, Năvodari, Cernavodă și Fântânele, fără energie electrică astăzi

08 Apr 2024 1348

În ce zone din județul Constanța se va întrerupe furnizarea energiei electrice săptămâna viitoare

05 Apr 2024 3521

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată unde nu va fi curent în perioada următoare

04 Apr 2024 822

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu

02 Apr 2024 579

Știri Constanța Lucrări programate Rețele Electrice Dobrogea. Iată ce consumatori vor rămâne fără curent electric în perioada următoare

01 Apr 2024 809

Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu pentru lucrări

01 Apr 2024 508

Mai multe zone din Constanța, Stațiunea Olimp și localitatea Ostrov, fără energie electrică astăzi

01 Apr 2024 580

Mai multe zone din municipiul Constanța și localitatea Lazu, fără energie electrică astăzi! Vezi dacă ești afectat

29 Mar 2024 616

Mai multe zone din municipiul Constanța, fără energie electrică miercuri. Vezi dacă ești afectat

26 Mar 2024 1043

RAJA Constanța Se oprește apa în zona industrială a orașului Ovidiu!

18 Mar 2024 642

VIDEO Locuitorii din Năvodari, supărați de modul în care un investitor își supraetajează spațiul comercial. Ce spun autoritățile?

05 Mar 2024 1005

Municipiul Constanța și alte patru localități din județ, fără energie electrică astăzi! Lista străzilor afectate

22 Feb 2024 2303

Se întrerupe furnizarea energiei electrice la Aliman, județul Constanța. Lista străzilor afectate

11 Feb 2024 1103