Kovesi declară că ancheta în dosarul premierului Victor Ponta este aproape finalizată

 
Procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a declarat astăzi că ancheta în dosarul premierului Victor Ponta este aproape finalizată, însă mai sunt de administrat câteva probe, informează Agerpres.

Prezentă marți la sediul CSM, Kovesi a fost întrebată de jurnaliști care mai este stadiul anchetei în cazul premierului Victor Ponta.

"Procurorul de caz va decide când finalizează ancheta. Știu doar că este aproape finalizată, mai sunt de administrat câteva probe. În momentul în care se va da o soluție, o să vă anunțăm", a spus Kovesi.

Victor Ponta este cercetat de DNA în dosarul "Rovinari-Turceni" pentru săvârșirea infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală, în formă continuată și spălarea banilor, la data faptelor avocat, iar Dan Șova pentru infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.

Pe 3 septembrie, Victor Ponta a cerut procurorilor DNA ca dosarul său să fie disjuns din dosarul "Rovinari-Turceni", motivând că dorește ca situația sa să se rezolve mai repede.

Dosarul are legătură cu încheierea unor contracte de asistență juridică în cele două cabinete de avocatură deținute de Ponta și Șova.

Potrivit DNA, în cazul lui Victor Ponta prejudiciul produs ca urmare a infracțiunii de complicitate la evaziune fiscală se ridică la suma de peste 51.300 lei, iar pentru recuperarea acestei sume a fost pus sechestru pe un apartament al premierului.

Procurorii susțin că acest prejudiciu constă în obligațiile fiscale de la care s-a sustras contribuabilul SCA 'Șova și Asociații', reprezentată de Dan Șova, cu ajutorul lui Victor Ponta, în calitate de reprezentant al Cabinetului Individual de Avocat 'Ponta Victor-Viorel'.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: enational.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Sondaj INSCOP Geoană conduce în clasamentul încrederii în personalități publice, urmat de Kovesi și primarul Clujului

05 Dec 2023 960

Kelemen Hunor o vede pe şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, drept candidat la alegerile prezidenţiale

30 Sep 2023 798

În dosar cu foști șefi și adjuncți SRI Clasare la Curtea Supremă pentru procurorul constănțean Adina Florea și Laura Codruța Kovesi! (MINUTA)

15 Jul 2022 2435

Laura Codruța Kovesi analizează o posibilă sesizare la Comisia Europeană. Parlamentul a votat o lege care descurajează semnalarea actelor de corupție

30 Jun 2022 987

Prima condamnare într-un dosar deschis de noul Parchet european, instituţie condusă de Laura Codruţa Kovesi

23 Nov 2021 1673

Camelia Elena Grecu, fost procuror general al Constanței, candidat pentru funcția de procuror european delegat

29 Jan 2021 4538

Laura Codruţa Kovesi Parchetul European va apăra nu doar cetăţenii şi bugetul UE, ci şi statul de drept

16 Oct 2020 2197

Consiliul UE a numit azi procurorii din cadrul Parchetului European care va fi condus de Codruţa Kovesi. Cine va reprezenta România

27 Jul 2020 1761

Curtea Supremă a respins recursul Inspecției Judiciare privind acțiunea disciplinară împotriva Laurei Codruța Kovesi

02 Jun 2020 2612

Ambasadorul SUA Adrian Zuckerman salută decizia Curții Europene a Drepturilor Omului privind-o pe Laura Codruța Kovesi

06 May 2020 2201

Laura Codruța Kovesi, discurs în Parlamentul European „Ne vom confrunta cu oameni puternici şi periculoşi”

03 Dec 2019 2414

CSM propune eliberarea din funcţie a Laurei Codruța Kovesi, de la DIICOT Sibiu

31 Oct 2019 2053

Laura Codruţa Kövesi a fost validată în funcţia de procuror-şef european de Parlamentul European

16 Oct 2019 2386

Laura Codruţa Kövesi, în urma acordului dintre Parlamentul European și Consiliul UE, va deveni procuror-șef european

24 Sep 2019 2124

„Pentru mine este o continuare a activității de la DNA” Kovesi cere procurorilor și judecătorilor „să continue ce s-a început”

20 Sep 2019 1856