Marius Niculae„Am stat în cameră cu Cristiano Ronaldo şi la 16 ani era primul la sală, primul la masă”

 
Atacantul Marius Niculae a declarat, astăzi, că încearcă să le schimbe mentalitatea jucătorilor mai tineri de la Dinamo, oferindu-le ca exemplu serozitatea de la vârste fragede a celui mai bun fotbalist din lume, Cristiano Ronaldo, cu care a stat în cameră când a jucat la Sporting Lisabona.

„Încă mai avem speranţe pentru un trofeu în acest sezon. Am văzut că lipseşte şi vrem să-l avem. Eu încerc să le schimb colegilor mai tineri mentalitatea pentru că am văzut la antrenamentele din Turcia că au probleme de atitudine. Cu toate că sunt foarte talentaţi, pentru că nu degeaba au ajuns să îmbrace tricoul lui Dinamo. Dar nu e de ajuns să ai talent. Numai prin muncă şi seriozitate, prin sacrificii pot ajunge departe. Încerc să le explic frumos pentru că am avut privilegiul să mă schimb în acelaşi vestiar şi de a sta în aceeaşi cameră cu Cristiano Ronaldo. Şi la 16 ani era primul la sală, primul la masă, peste tot. Numai aşa poţi ajunge sus. Meciul cu naţionala de tineret a Danemarcei poate a fost tratat uşor, cred că a fost o problemă de mentalitate. Orice meci pe care îl joci trebuie să-l tratezi la fel, indiferent că e amical sau oficial. Toate trebuie tratate la victorie, asta înseamnă Dinamo", a spus Marius Niculae.


Sursa: Mediafax
Sursa foto: b1.tv

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Motivarea judecătorilor în cazul lui Valentin Vrabie Prima condamnare, cu executare, apreciată „ca fiind prea aspră faţă de circumstanţele concrete ale cauzei, atât cele personale, cât şi cele reale“ (DOCUMENT)

11 Oct 2023 3693

Ce spune prefectul Silviu Coșa Radiografia dosarului în care Valentin Vrabie a pierdut Primăria Medgidia! (DOCUMENT)

10 Oct 2023 2470

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 04 octombrie 2023

05 Oct 2023 1132

Interviu online cu Marius Nazîru, de la CSM Constanța „Rugby-ul te învață să te ridici, de câte ori cazi, chiar dacă uneori e mai greu“

10 Aug 2023 2311

Serviciul de stare civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 11 octombrie 2022

12 Oct 2022 1917

Toate interceptările SRI din dosarul care a zguduit, în 2016, sistemul polițienesc din Constanța, excluse

29 Mar 2022 7274

Proces cu 120 de polițiști locali din Constanța! Care le sunt nemulțumirile și ce speră să obțină

19 Jul 2021 6499

Situaţiile financiare ale Electrocentrale Constanţa SA aferente anului 2018, auditate de Prim-Audit SRL

16 Mar 2019 1616

Serviciul de Stare Civilă Constanţa. Publicaţii de căsătorie 23 octombrie 2018

24 Oct 2018 2414

A doborât recordul lui Marius Niculae! Alexi Pitu, de la FC Viitorul, cel mai tânăr fotbalist român care debutează în cupele europene

16 Jul 2018 4269

Membrii unui grup infracţional organizat specializat în trafic de droguri de mare risc, arestaţi preventiv (document)

08 Jun 2018 4354

DIICOT. Zeci de persoane aparţinând unui grup organizat, reţinute pentru trafic de droguri de mare risc şi alte infracţiuni

07 Jun 2018 7464

Noi cenzori numiți în cadrul SC Complex Palas Pelican - S.A.

23 Aug 2017 1989

Dosar bombă de la DIICOT Adriean Videanu a fost trimis în judecată. Ce mai spun procurorii

09 Jun 2017 3372

Fosta firmă a fiicei afaceristului Nejloveanu Creditorii debitoarei Axa Center Holding SRL, convocaţi pe 11 decembrie

09 Dec 2015 3439