Memodandum semnat între România și Republica Moldova

 
Ministrul delegat pentru relațiile cu românii de peste hotare, Angel Tîlvăr, a avut astăzi, o întrevedere cu Vasile Turea, şeful Biroului Relaţii cu Diaspora din Cancelaria de Stat a Republicii Moldova.
 
În cadrul întrevederii au fost discutate aspecte referitoare la dezvoltarea cooperării în ceea ce privește desfășurarea de activități destinate comunităților de români din afara granițelor.
 
De asemenea, a fost subliniată, importanța promovării unui dialog constant în chestiuni ce țin de identitatea culturală românească.
 
Ministrul delegat a evidențiat faptul că scopul coordonării activităților desfășurate de către asociațiile românilor de pe ambele maluri ale Prutului, în afara granițelor, ar putea reprezenta un câștig pentru păstrarea valorilor și reperelor identitare românești.
 
În scopul realizării obiectivelor stabilite, cei doi oficiali au convenit să se asigure, la nivelul instituțiilor pe care le coordonează, o interacțiune eficientă care să contribuie la realizarea de evenimente și acțiuni comune.
 
Întrevederea a prilejuit, totodată, semnarea unui Memorandum de Înțelegere care oferă un cadru coordonat în realizarea obiectivelor propuse.



Sursa foto: mae.ro

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Oficial de la Ministerul Muncii Anunțul mult așteptat de pensionari! Se va întâmpla înaintea sărbătorilor pascale

25 Apr 2024 448

MApNAcord România – Irlanda, în domeniul apărării

09 Apr 2024 295

MapN A fost semnat primul acord România – Irlanda, în domeniul apărării

08 Apr 2024 567

Guvernul a aprobat un Memorandum pentru construirea infrastructurii pentru molurile din Portul Constanța Sud!

11 Mar 2024 573

Guvern 2.010 posturi vacante din sănătate vor putea fi ocupate prin concurs sau examen

22 Feb 2024 1120

Nuclearelectrica încheie memorandum de înțelegere cu SACE și Ansaldo Nucleare pentru proiectele cheie la Unitățile 1 CNE Cernavoda și Unitățile 3 și 4 CNE Cernavodă

15 Feb 2024 559

A fost aprobată efectuarea plăţilor restante pentru refugiații ucrainieni aflați pe teritoriul României

11 Feb 2024 714

Compania Pfizer - BioNTech a acționat România în judecată pentru plata tuturor vaccinurilor anti-Covid. Ce a decis Guvernul României

01 Feb 2024 893

Ședință de Guvern Ministerul Finanțelor, împuternicit să contracteze o firmă de avocatură pentru a reprezenta România în procesul cu Pfizer

31 Jan 2024 733

Ministrul Adrian-Ioan Veștea “Personalul de specialitate în sănătate este o nevoie constantă“

11 Jan 2024 761

Rafila, anunț de ultim moment despre memorandumurile pentru concursurile privind posturile vacante din sănătate

04 Jan 2024 1032

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu „Litigiile ce rezultă din contractele de mandat încheiate de companiile de stat din România trebuie soluţionate în ţară!”

04 Jan 2024 712

Ministerul Educației Crește bugetul pentru dezvoltarea învățământului dual din România!

18 Dec 2023 772

Premierul României, Marcel Ciolacu „Am cerut memorandum în Guvern pentru brăţări electronice pentru persoanele aflate sub control judiciar”

02 Dec 2023 795

Primăria Constanța! Cazinoul ar urma să fie renovat integral până la finalul lunii iulie 2024

20 Nov 2023 818