Stiri calde

Mircea Dobre, deputat PSD de Constanţa, despre impozitul pe turism (document)

Astăzi, cu 200 de voturi pentru și 12 abțineri, în Camera Deputaţilor, a fost adoptat proiectul de lege privind impozitul specific unor activităţi din domeniul turistic, hotelier. Actul normativ prevede introducerea unui impozit specific, începând cu 1 ianuarie 2017, pentru persoanele juridice care au activități în domeniul turistic, hotelier, restaurante, baruri și alimentație publică. Cel care a inițiat proiectul legislativ este Mircea Titus Dobre (PSD), deputat de Constanța.

„Azi a fost ultimul vot pentru adoptarea proiectului de lege privind Impozitul Specific unor Alte Activităţi al cărui iniţiator sunt. Vreau să mulţumesc tuturor partidelor şi colegilor care au înţeles ce înseamnă turismul, să mulţumesc tuturor federaţiilor patronale şi asociaţiilor de profil din turism pentru dezbaterile la care au participat şi pentru susţinerea acordată. Am convingerea că este o lege bună indiferent ce s-a spus în spaţiul public de răuvoitori”, a scris, pe Facebook, Mircea Dobre. 


Noua lege introduce un impozit diferenţiat, care va fi calculat în funcţie de suprafaţa şi locaţia afacerii. Cu cât suprafaţa e mai mare şi restaurantul mai aproape de zonele centrale din marile oraşe, cu atât impozitul forfetar anual va fi mai mare. Comparativ cu varianta iniţială a legii, micilor antreprenori li s-a mărit impozitarea.   
 
Formula de calcul a impozitului forfetar pleacă, în cazul restaurantelor, de la un impozit standard de 1400 de lei, la care se aplică o serie de coeficienţi, în funcţie de rangul localităţii, sezonalitate, zona şi, cel mai important, suprafaţă.
 
La impozitul forfetar în funcţie de rangul localităţii, parlamentarii au crescut coeficientul de impozitare cu un punct. În municipii se plăteşte în funcţie de zonă. Sunt patru zone - de la A la D -, zona A este cea mai scumpă, zona D cea mai ieftină. La rândul lor, municipiile sunt împărţite în trei categorii:
  • Bucureşti (cel mai scump)
  • Braşov, Cluj Napoca, Constanţa, Craiova, Ploieşti, Sibiu Timişoara
  • celelalte municipii   
Potrivit StartupCafe.ro, la modul de calcul al impozitării în funcţie de sezonalitate, s-au redus coeficienţii pentru staţiunile turistice de interes naţional de la 0,35 la 0,30, pentru staţiuni turistice de interes local de la 0,15 la 0,10. Conform datelor disponibile la Autoritatea Naţională pentru Turism, există 41 de staţiuni de interes naţional şi 48 de interes local.  
 
Noua lege prevede că impozitul specific anual pe unitate este în suma de 1500 lei pentru următoarele categorii de activităţi, aferente codului CAEN 5610:
  • vânzători ambulanţi la tonete de îngheţată
  • cărucioare mobile care vând mâncare
  • prepararea hranei la standuri din pieţe. 

Ti-a placut articolul?


Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Bugetul.ro Premieră în România! Ce post nou va înființa Ministerul Turismului

12 Aug 2017 1217

Instituțiile publice pot acorda vouchere de vacanță, în 2017, dacă le cuprind în buget la rectificare. Ce se întâmplă cu acestea din 2018

02 Aug 2017 384

Angajații Primăriei Constanța vor primi vocherele de vacanță în 2018

31 Jul 2017 563

Staţiunea Mamaia ar putea avea primărie? Cine a lansat ideea şi ce spune prim-ministrul Tudose (video)

20 Jul 2017 7842

Investiţie de milioane de euro Prim-ministrul Tudose, Liviu Dragnea şi ministrul Turismului au tăiat panglica hotelului de cinci stele Phoenicia Royal, al lui Mohammad Murad (galerie foto)

20 Jul 2017 1973

Liderul comunist Liu Yunshan‎ a decolat de pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu

18 Jul 2017 804

Delegaţie chineză la Primăria Cumpăna Primarul Mariana Gâju a înmânat lui Liu Yunshan o ie românească, un ştergar şi cheia comunei (galerie foto)

17 Jul 2017 1104

În plin sezon estival, hotelurile Unirea şi Naţional din Staţiunea Mamaia au fost închise de Ministerul Turismului

07 Jul 2017 3095

Voucherele de vacanță pe ultima sută de metri. Când vor fi oferite angajaților

30 Jun 2017 665

Shhaideh, Mişa şi Dobre CV-urile, averile şi interesele miniştrilor constănţeni din cabinetul Tudose (documente)

29 Jun 2017 3949

Cine este Mircea-Titus Dobre, propus pentru funcţia de ministru al Turismului

28 Jun 2017 1377

Mircea Dobre şi Sevil Shhaideh ar fi primit note de trecere la evaluarea lui Dragnea!

14 Jun 2017 1139

Mircea Dobre susţine că are o colaborare excepţională cu Dragnea și Grindeanu

06 Jun 2017 597

Vinul.ro va cere zi liberă națională pentru gastronomia și vinurile din România, la prima ediție a Congresului de Gastronomie și Vin

06 Jun 2017 1635

Wall-street. Ministrul Turismului Nu văd cum se poate face exportul nămolului din Lacul Techirghiol, cred că este o temă falsă

04 Jun 2017 2974

b1.ro Ministrul Turismului - „Nu de schimbarea brand-ului este vorba. Eu am spus să ne folosim de legende, de simboluri naționale în promovare“

30 May 2017 1060

Vinul.ro Ministrul Turismului crede într-o Zi Națională a gastronomiei și vinurilor

30 May 2017 2433

Legea turismului şi legea tichetelor de vacanţă intră în dezbatere publică

22 May 2017 1389

Ministerul Turismului a organizat workshop-ul cu tema „Master planul de investiții în turism”

15 May 2017 428

Proiect privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Turismului. Modificări de organigramă şi desființarea reprezentanțelor externe

03 May 2017 648

După primele luni de mandat, aleşii opoziţiei, mai activi Deputaţii de Constanţa, mai harnici decât senatorii. Parlamentari care au deschis gura doar la jurământ! (galerie foto)

24 Apr 2017 5283

Ce spune Mohammad Murad, preşedintele FPTR, despre turismul românesc. Replica ministrului Turismului

23 Apr 2017 2285

Ministrul Mircea Dobre, la Constanţa, dezamăgit de unii hotelieri „Sper să avem un sezon estival mai bun ca anul trecut“ (galerie foto)

22 Apr 2017 1585

UPDATE. Ministrul Mircea Dobre, la Mamaia „De la an la an, trebuie să oferim servicii turistice tot mai calitative“ (galerie foto)

21 Apr 2017 633

Când va intra în vigoare Legea Turismului. Ce spune ministrul Mircea Dobre

19 Apr 2017 1100

Uzun ia în derâdere comisia. Se apropie raportul final! Mircea Dobre trage un semnal de alarmă - „Dacă trebuie ceva îmbunătăţit, acest lucru vizează comportamentul şi comunicarea conducerii SPIT!“

12 Apr 2017 1917

Virginia Uzun trage de timp Comisia de verificare a activităţii SPIT îşi prelungeşte activitatea cu 30 de zile

05 Apr 2017 1919

info-sud-est.ro Desființarea Liceului Agricol „Palas” și planurile ministrului Dobre

03 Apr 2017 636

Ce spune Comisia de verificare a SPIT „Cui i-e frică de Virginia Uzun?“ (documente)

21 Mar 2017 5132

Comisia care analizează activitatea Serviciului de Impozite Constanța, în ședință

13 Mar 2017 1096

Ministrul Mircea Titus Dobre, la simpozionul organizat de CCINA Constanţa „Turismul este o prioritate pentru România“. Ce a mai declarat (video)

04 Mar 2017 1288

LIVE TEXT Ministrul Turismului, supărat de absenţa reprezentanţilor ABADL la simpozion. Ce vrea să-i determine pe români (video)

03 Mar 2017 1000

Mohammad Murad, preşedintele FPTR - „Nu putem aştepta şase luni ca primarul să semneze o autorizaţie pentru refacerea unei faţade“

03 Mar 2017 3273

Liceul Agricol Palas va fi desfiinţat! Ce declară ministrul Mircea Titus Dobre

03 Mar 2017 3528

LIVE TEXT. Prezent ministrul Mircea-Titus Dobre Are loc simpozionul „Turismul pe litoralul românesc în sezonul 2017” (galerie foto+video)

03 Mar 2017 1491

USR Constanţa dă în judecată Consiliul Local Municipal pentru „politica ciocul mic“ la adresa participanţilor la şedinţe

03 Mar 2017 712

Comisie de anchetă Şefa SPIT, atribuţii date de Radu Mazăre, ţinute la secret de Făgădău

01 Mar 2017 6501

Ministrul Mircea Titus Dobre, la deschiderea oficială a Târgului de Turism. Ce spune despre strategia pentru promovarea litoralului

16 Feb 2017 934

Mircea Dobre vrea reprezentant în CA-ul Aeroportului de la Kogălniceanu

14 Feb 2017 1320

UPDATE Pe site-ul Guvernului nu este încă anunţată şedinţa de astăzi

05 Feb 2017 896

UPDATE 3 PSD, vot unanim pentru susţinerea Guvernului. Dobre nu aprobă gestul demisiei. Liberalul Gheorghe Dragomir solicită demisia miniştrilor Dobre şi Shhaideh

02 Feb 2017 2109

info-sud-est.ro Mircea Titus Dobre, ministrul Turismului

02 Feb 2017 1061

PNL Constanța dezaprobă atitudinea președintelui de ședință a CLM

31 Jan 2017 1072

Profit.ro Bugetarii vor primi, în premieră, în jurul datei de 1 iulie, tichetul de vacanță egal cu un salariu minim

24 Jan 2017 7401

11 deputaţi şi cinci senatori. În ce comisii activează parlamentarii de Constanţa

16 Jan 2017 1690

Ce așteptări are ANAT de la noul ministru al Turismului, Mircea-Titus Dobre?

05 Jan 2017 727

Mircea Titus Dobre Autoritatea Naţională pentru Turism se va desfiinţa

04 Jan 2017 2551

UPDATE. Mircea Titus Dobre şi Sevil Shhaideh, avizaţi Scandal la audierea Mihaelei Virginia Toader, propusă ministru delegat pentru fonduri europene

04 Jan 2017 1584

Miniştrii propuşi în Guvernul Grindeanu vin astăzi în Parlament, pentru audieri şi votul de învestitură

04 Jan 2017 644

Constănțeanul Mircea-Titus Dobre, propus ministru al Turismului, la al doilea mandat de deputat

03 Jan 2017 1029