Monografia „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI – Mânăstiri”, lansată de ziua lui Teodosie

Cu ocazia împlinirii a 60 de ani de viață a Arhiepiscopului Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie, a lansat  ieri, la Catedrala Arhiepiscopală „Sf.  Apostoli  Petru și Pavel”, monografia „Arhiepiscopia Tomisului la început de secol XXI – Mânăstiri”, tipărită la Editura Arhiepiscopiei Tomisului.

Realizat într-o înaltă ținută grafică, volumul conține date privind istoricul, profilul, activitățile și datele de contact ale celor 33 de mânăstiri din cuprinsul eparhiei tomitane, precum și ale Palatului Arhiepiscopal din Constanța, însoțite de o bogată ilustrație. Primele două capitole creionează un scurt istoric al eparhiei și o scurtă biografie a actualului Arhipăstor.

Elaborarea lucrării a fost coordonată de către Departamentul Cultural al Arhiepiscopiei Tomisului, sub îndrumarea Arhidiacon Conf. Univ. Dr. Bogdan-Florin Chiriluță,  Consilier Cultural. Acesta a declarat că lucrarea subliniază revenirea monahismului dobrogean la stadiul dezvoltării sale de acum 1400 de ani, evoluție punctată și de către părintele Arsenie Papacioc cu 15 ani în urmă, la venirea în Dobrogea a Înaltpreasfințitului Teodosie, în cuvintele profetice: „Înaltpreasfinția Voastră, monahismul dobrogean vă așteaptă de două mii de ani”.

La redactarea ei s-au ostenit teologul Ionuț Druche, Directorul Editurii Arhiepiscopiei Tomisului,  redactorii Valentin Vădănoiu și Georgeta Stan. Consilierea de specialitate a fost realizată de către Arhimandrit Paisie Fantaziu.

Partea de documentare arhivistică a fost realizată cu sprijinul D-lui Virgil Coman, Directorul Serviciului Judeţean Constanţa al Arhivelor Naţionale, care și-a exprimat bucuria de a fi contribuit la realizarea monografiei și a remarcat importanța lucrării prin intrarea ei în circuitul științific național și internațional.

Monografia este prima lucrare dintr-o serie de șapte volume dedicate Arhiepiscopiei Tomisului. Următoarele șase vor conține date despre bisericile de mir din cele șase protoierii ale eparhiei.

Lucrarea poate fi procurată de la magazinul „Sf. Ierarh Nicolae” al arhiepiscopiei, precum și de la pangarul catedralei arhiepiscopale. 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Duminica Floriilor la Constanța Credincioșii înconjoară Catedrala arhiepiscopală în procesiune cu ramuri de salcie și flori (FOTO+VIDEO)

28 Apr 2024 441

Arhiepiscopia Tomisului vizavi de refuzul unui preot de a oficia spovedania Cazul a fost înaintat spre analiza Corpului de inspecție bisericească

22 Apr 2024 533

Constanța Episcopul Bisericii Anglicane din Ruanda, în vizită la Arhiepiscopia Tomisului (GALERIE FOTO)

21 Apr 2024 571

Unde este așteptat Arhiepiscopul Tomisului în zilele de 22-23 aprilie?

21 Apr 2024 557

Eveniment cultural-filantropic organizat la biserica „Sfinții Patru Martiri de la Niculițel” din Constanța

20 Apr 2024 491

Constanța Programul IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, în perioada 19-21 aprilie

18 Apr 2024 529

Profesorul univ. dr. habil. Andrzej Pastwa, Doctor Honoris Causa al Universității Ovidius Constanța (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 756

Arhiepiscopia Tomisului câștigă definitiv procesul pentru terenul de la Catedrala Eroilor! Consiliul Local pierde la Curtea de Apel (MINUTA)

11 Apr 2024 2606

A fost solicitat acord de mediu de la APM Constanța Arhiepiscopia Tomisului va reabilita Palatul Arhiepiscopal și Catedrala Sfinții Apostoli Petru și Pavel

05 Apr 2024 674

Sondaje de opinie 60% dintre participanții la sondaj nu sunt de acord ca Primăria și Consiliul Local Constanța să mai acorde cu titlu gratuit terenuri bisericilor din municipiu

31 Mar 2024 681

Misiunile pentru weekend ale jandarmilor în municipiul Constanța

29 Mar 2024 608

Constanța ​Fragmente din moaștele a doi sfinți tămăduitori, la biserica „Buna Vestire” din Năvodari

29 Mar 2024 931

Sondaje de opinie Administrația Chițac continuă „ctitoriile” lui Mazăre. Teren gratuit pentru biserica din Faleză Nord! Sunteți de acord cu propunerea primarului?

24 Mar 2024 995

Primarul Constanței, la judecată cu Arhiepiscopia Tomisului, pentru desființarea lucrărilor de la o capelă din oraș. Clericii fac demersuri pentru intrarea în legalitate

21 Mar 2024 1569

Curtea de Apel, decizie definitivă legată de procesul pentru Catedrala Eroilor, din Constanța (MINUTA)

12 Mar 2024 849