Mutare puternică a Bulgariei pe piața energetică europeană

Bulgaria vrea să fie una dintre cele mai importante țări privind punctele de convergență pentru rutele energetice europene.
 
Premierul Boiko Borisov a prezentat proiectul nodului regional de distribuire a gazelor, moment la care au luat parte 16 mari companii internaționale din sectorul gazelor, scrie B1.ro.
 
Acesta a adăugat că Uniunea Europeană trebuie să susțină realizarea nodului de distribuire a gazelor Balkan prin organizarea neîntârziată a unei reuniuni trilaterale Bulgaria-Rusia- Comisia Europeană.

„Bulgaria nu poate conta pentru independenţa sa energetică numai pe legătura transfrontalieră cu Grecia”, a precizat Borisov.

Premierul bulgar a anunțat că există deja stocate tuburile necesare realizării nodului Balkan, acestea găsindu-se la porturile din Varna şi Burgas.

„Ruşii aşteaptă o decizie europeană. Noi vorbim despre integrare, legături transfrontaliere ale sistemelor de gazoducte, de interdependenţe, dar eu pot discuta proiectul nostru cu Moscova numai dacă există o decizie pozitivă în acest sens a Comisiei Europene”, a declarat premierul bulgar.

Proiectul Bulgariei este evaluat la 1,4-1,5 miliarde de euro, țara venind cu propunerea unei societăţi pe acţiuni, atrăgându-și potenţialii investitori cu 50% din acţiuni.

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

04 May 2024 118

Lupte Daniel Sandu, de la CSM Constanța, medaliat în Bulgaria, la turneul „Petko Sirakov & Ivan Iliev“

02 May 2024 585

Culturism și Fitness CS Farul Constanța, șase medalii la Campionatul Balcanic (DOCUMENT)

01 May 2024 528

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 272

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1227

CS Victoria Cumpăna Luptătoarele, nouă medalii la Turneul Internațional „Alina Vuc Trophy“ (GALERIE FOTO)

29 Apr 2024 571

IGPR InfotraficSituația traficului la ora 06

26 Apr 2024 279

Porniți la drum? Cum se circulă în această dimineață pe drumurile din țară! Situația pe Autostrada A2 București-Constanța

26 Apr 2024 396

Prohibiţia pescuitului se extinde şi în apele de frontieră cu Ucraina şi Bulgaria

15 Apr 2024 831

Legendarul actor Robert De Niro deschide două hoteluri pe malul Mării Negre

14 Apr 2024 1612

Bulgaria va trece la moneda euro de anul viitor

13 Apr 2024 538

Care sunt tendințele sezonului estival 2024

13 Apr 2024 471

Cel mai complex exercițiu organizat și condus de Forțele Navale Române, Sea Shield 24”, în plină desfășurare (GALERIE FOTO)

12 Apr 2024 487

Anchetă de proporții în Europa. România este vizată

10 Apr 2024 757

Un elicopter militar a survolat plaja în stațiunea Mamaia, în zona hotelului Parc (GALERIE FOTO+VIDEO)

10 Apr 2024 882