Nicuşor Constantinescu Ieri am stabilit cu Ponta că până în august se dau înapoi pensiile, salariile

Şeful CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, le-a spus, marţi, celor câteva sute de oameni aflaţi la o petrecere cu mici şi bere că luni a fost la o întâlnire cu Victor Ponta şi cu ceilalţi preşedinţi de CJ ai PSD, unde s-a stabilit că până în august "se dau înapoi pensiile, salariile şi sporurile".

Radu Mazăre, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu (CJ), ambii candidaţi pentru noi mandate, au mers, marţi, în cele trei zone ale municipiului Constanţa - cartierul Km 4-5, zona Brick şi Parcul Tăbăcărie -, unde primăria a organizat, de 1 Mai, petreceri câmpeneşti cu mici şi bere.

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu, le-a spus celor aproximativ 500 de oameni prezenţi la petrecerea organizată de PSD în zona Brick că la discuţia de luni pe care preşedinţii de consilii judeţene ai PSD au avut-o cu premierul desemnat Victor Ponta s-a decis ca până în luna august să fie redate toate pensiile, salariile şi sporurile tăiate.

"Ieri am fost la Ponta, pe Kiseleff . Am fost toţi preşedinţii de consilii judeţene şi am stabilit, vă anunţ în premieră, că până în august se dau înapoi, în trei tranşe, pensiile, toate salariile şi sporurile salariale pe care vi le-au tăiat în mod abuziv ai lui Băsescu. (...) Aceasta este prima măsură pe care o ia Guvernul, exact aşa cum a promis. Şi o să vedeţi că o să avem grijă, şi eu şi prietenul meu, Radu Mazăre, să se ţină de cuvânt Ponta. Se anulează planul naţional de investiţii al Elenei Udrea, sunt patru miliarde de euro, şi aştia sunt banii cu care vom putea să revenim la normalitate, să supravieţuim", a spus Nicuşor Constantinescu în uralele celor prezenţi.

Mii de oameni au mers, de 1 Mai, la cele trei petreceri cu mici, bere şi muzică populară organizate, la Constanţa, de primarul Radu Mazăre şi de preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu (PSD), Primăria cheltuind pentru aceste serbări aproximativ 200.000 de lei.

Sursa: http://www.mediafax.ro/

 


Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

ZIUA LIVE Dr. Cătălin Grasa, candidat pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța, despre turism și planurile sale pentru județul Constanța (VIDEO)

02 May 2024 600

ZIUA LIVE Cum putem extinde turismul de weekend în județul Constanța pe tot parcursul anului?

01 May 2024 538

Președintele Consiliului Județean Constanța are un nou consilier onorific (DOCUMENT)

30 Apr 2024 697

LIVE TEXT+VIDEO Mihai Lupu își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța din partea PUSL-„Suntem o alternativă pe piața politică”

29 Apr 2024 957

LIVE TEXT+VIDEO Medicul Cătălin Grasa își depune candidatura pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Constanța- „Vom demonstra că putem aduce calitate în ceea ce ne-am propus să facem"

29 Apr 2024 1271

LIVE TEXT+VIDEO Florin Mitroi își depune candidatura la Consiliul Județean Constanța-„Azi este un început de normalitate” (Galerie FOTO)

29 Apr 2024 1542

Fostul rector de la UOC, Tiberius Dănuț Epure deschide lista consilierilor județeni la partidul Dianei Șoșoacă

28 Apr 2024 956

ZIUA LIVE Candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța, Cătălin Grasa, vorbește despre proiectele cu care intră în competiția electorală

25 Apr 2024 759

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetul General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

25 Apr 2024 597

ZIUA LIVE Cu ce proiecte intră în competiția electorală, Cătălin Grasa, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Constanța!

24 Apr 2024 813

ZIUA LIVE George Tufă, președintele PNL Cumpăna - „Comuna Cumpăna are o problemă mare de mobilitate” (GALERIE FOTO+VIDEO)

24 Apr 2024 677

Oportunități de investiții norvegiene la Constanța

23 Apr 2024 584

Decizia lui Horia Constantinescu de a demisiona din funcţia de preşedinte al ANPC, în Monitorul Oficial

22 Apr 2024 999

Florin Mitroi, candidatul PNL pentru președinția CCJ vrea să reabiliteze Palatul Copiilor aflat într-o paragină de nedescris (VIDEO)

19 Apr 2024 612

ZIUA LIVE. Claudiu Palaz (ADU) „Fără viziune nu ai ce căuta la CJC ! Altfel, te duci doar pentru secretară, telefon și mașină!" (VIDEO)

16 Apr 2024 731