Nisa Un român, membru al familiei dată dispărută anterior, a murit! Autoritățile franceze au confirmat decesul

Ministerul Afacerilor Externe anunță cu profund regret decesul unui cetățean român în urma atacului de la Nisa, membru al familiei dată dispărută anterior. Autoritățile franceze au confirmat decesul.

Procedura de identificare a corpului neînsuflețit al victimei de cetățenie română, efectuată de către autoritățile franceze, s-a finalizat în urmă cu puțin timp, cu sprijinul autorităților române.

Reamintim că minorul și mama sa au fost identificați printre răniți, aflându-se internați în două spitale din Nisa. Starea lor de sănătate evoluează pozitiv.

În prezent, reprezentantul Consulatului General al României la Marsilia, precum și consulul onorific la Nisa, se află alături de familia cetățeanului român decedat, acordând în continuare sprijinul necesar.

De asemenea, reprezentanții ambasadei României la Paris și ai Consulatului General al României la Marsilia mențin legătura permanentă cu Celula de Criză instituită de autoritățile franceze.

Ministerul Afacerilor Externe adresează sincere condoleanțe familiei îndoliate și va acorda întreaga asistență necesară în continuare.
 
 

Ti-a placut articolul?




Nume:

Email:

Comentariu*:

Articole asemanatoare

Ministerul Afacerilor Externe salută celebrarea Zilei Mondiale a Libertății Presei

03 May 2024 272

MAE Nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza

01 May 2024 420

MAEAniversarea a 50 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între România și Sultanatul Oman

01 May 2024 223

MAERepublica Bulgaria – timpi măriți de așteptare la trecerea frontierei rutiere bulgare în perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

01 May 2024 267

MAEParticiparea secretarului de stat Daniela Gîtman la reuniunea informală a Consiliului Afaceri Generale

01 May 2024 247

MAERepublica Elenă – Grevă în sectorul transportului public

01 May 2024 220

MAE Atenționare de călătorie în Grecia! Grevă în sectorul transportului public

30 Apr 2024 513

MAE Atenționare de călătorie în Bulgaria pentru perioada 30 aprilie - 6 mai 2024

30 Apr 2024 1209

Atenționare de călătorie pentru Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, emisă de MAE

30 Apr 2024 440

MAERegatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord - Perturbări ale activității poliției de frontieră din aeroportul Heathrow/Londra

30 Apr 2024 263

MAEPrimirea de către ministrul afacerilor externe Luminița Odobescu a Nunțiului Apostolic agreat în România, Giampiero Gloder

30 Apr 2024 240

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 30 aprilie 2024, vă semnalăm

30 Apr 2024 223

MAEDin Agenda de lucru a MAE din 29 aprilie 2024, vă semnalăm

29 Apr 2024 276

MAEParticiparea ministrului afacerilor externe Luminița Odobescu la seminarul „Asigurarea securității infrastructurii critice în Republica Moldova – de la protecție la reziliență”

26 Apr 2024 307

MAEUngaria - Restricții de circulație pentru camioanele de mare tonaj (peste 7,5t)

26 Apr 2024 269